de Cosmin ȘTEFĂNESCU

Nu-mi cere să-ţi număr  clipele trecute.

Mă tem că abia le simt pe cele actuale,

Etericele vremuri prefăcute

În scheletice pulberi siderale.

–––––––––––––––––

Nu-mi cere, nu-mi impune să-ţi ofer iubirea toată,

Mai lasă-mi şi pentru narcisul din mine

Acel ce-şi uită iubirea dintr-o dată

Privindu-se-n oglinzi se-ndrăgosteşte doar de sine.

–––––––––––––––––––-

Oferă-mi şansa unică de a mă iubi în linişte,

Şi iartă-mă te rog când mă-nfrăţesc cu Bachus

Întinde-mi, dară mâna-n vremuri de restrişte,

Nu te gândi s-ajung mai repede-n eterul haos.

–––––––––––––––––––-

Căci vremurile s-or duce-nvolburate

De ceţuri sau de roua zilei noi,

Ca sora unei amăgitoare neputinţe

Ca neatul cosmic născut in noi.

––––––––––––––––––-