de Cosmin ȘTEFĂNESCU
Nu-mi cere să-ţi număr clipele trecute.
Mă tem că abia le simt pe cele actuale,
Etericele vremuri prefăcute
În scheletice pulberi siderale.
–––––––––––––––––
Nu-mi cere, nu-mi impune să-ţi ofer iubirea toată,
Mai lasă-mi şi pentru narcisul din mine
Acel ce-şi uită iubirea dintr-o dată
Privindu-se-n oglinzi se-ndrăgosteşte doar de sine.
–––––––––––––––––––-
Oferă-mi şansa unică de a mă iubi în linişte,
Şi iartă-mă te rog când mă-nfrăţesc cu Bachus
Întinde-mi, dară mâna-n vremuri de restrişte,
Nu te gândi s-ajung mai repede-n eterul haos.
–––––––––––––––––––-
Căci vremurile s-or duce-nvolburate
De ceţuri sau de roua zilei noi,
Ca sora unei amăgitoare neputinţe
Ca neatul cosmic născut in noi.
––––––––––––––––––-
Floare albă și o gărgăriță
