Labirint apocaliptic Cosmin Ştefănescu


Labirint apocaliptic - Cosmin Ştefănescu - Roman S.F
Labirint apocaliptic - Cosmin Ştefănescu - Roman S.F

Labirint apocaliptic Cosmin Ştefănescu

Volumul integral

AȘTEPT COMENTARIILE VOASTRE

VĂ MULȚUMESC ANTICIPAT!

6 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. CARMEN spune:

    Asa cum iti spuneam, nu sunt o cititoare impatimita de SF… numai ca atunci cand am citit ”Labirint apocaliptic” mi-am schimbat, oarecum, parerea.
    Postez comentariul meu de la lansare.

    “LABIRINT APOCALIPTIC” de Cosmin ŞTEFĂNESCU

    QUO VADIS, DOMINE?
    ÎNCOTRO, DOAMNE?

    Pentru că mulţi ani au trecut între întrebarea Sfântului Petru şi răspunsul pe care l-au dat oamenii de-a lungul evoluţiei lor (eram tentată să spun involuţiei lor… şi nu ştiu dacă nu e mai bine aşa?!) acum mă gândesc că “Labirint apocaliptic” – cartea lui Cosmin Ştefănescu este un răspuns…
    “Sânge balcanic” a fost primul răspuns… şi a venit al doilea: “Labirint apocaliptic” (Editura VIROM, Constanţa, 2009, Prefaţă de prof. Dr. Const. MIU).
    Într-o lume virtuală – cu mirosuri de adevăr crud şi dezolant – se naşte obsedant întrebarea: Quo vadis?
    Aproape că numai poţi răspunde, om normal fiind… Ai senzaţia că toate legile bunului-simţ şi ale unei decenţe morale au pierit… Că suntem hăituiţi de idei, că numai ştim care ne sunt valorile şi care ne sunt credinţele… că putem fi atât de uşor manipulaţi de “frumuseţea” unor proiecte diabolice…
    Şi poate că o mână străină ne mânuie ca pe nişte păpuşi… suntem nişte biete marionete, nişte Pinocchio care am vrea (măcar unii dintre noi!) să ne transformăm în omuleţi… dar zâna a plecat, pe greier l-am strivit când am aruncat cu bombe şi nasul ne-a crescut pentru că ne-am minţit că ne e bine…
    Mă întreb dacă n-am rămas de lemn şi dacă nu ne este sortit să nu ne mai putem transforma în OAMENI…
    Există în “Labirint apocaliptic” o atâta de crudă realitate – deşi este un roman fantastic! –,încât rămâi paralizat… Şi dacă undeva, în toată lumea asta, se întâmplă?!
    Şi-atunci, exact ca Galileo Galilei, spunem: “Epour simouve”… pentru că ni se învârte rotiţa aceea, mecanismul paralizat… neuronul face conexiuni şi “lemnul” se străduie să devină om : “Se pierdu în noianul de imagini şi văzu sfârşitul tragic al lui Giordano Bruno, ars pe rug; pe Galileo Galilei îl auzi strigând(…). (…) ceea ce strigase Galilei (…) fusese considerată erezie, blasfemie, iar crunţii inchizitori îl condamnaseră la tăcere şi la o viaţă în surghiun acoperit de ruşinea retractării în public a descoperirilor sale. Se cutremură de crimele abominabile ale omenirii şi gândi pentru o clipă că ar putea interveni în aceste episoade groaznice ale istoriei, ca să-i salveze pe aceşti nevinovaţi” (pag.9).
    Acum, în sec. XXI, cred că, interpretând aceleaşi cuvinte, vor fi considerate tot erezie, tot blasfemie… pentru că cel care ia atitudine, într-un fel sau altul, sfârşeşte, dacă nu pe rug, ca în sec.al XVI-lea, sfârşeşte, spuneam, strivit de gloanţe, mutilat şi chinuit de boli ciudate şi necunoscute, cu tulpini care de care mai nebuneşti, sfârşeşte călcat în picioare de bocanci sau pantofi lustruiţi care-ti intră până în măduvă, sfârşeşte prin a se nega pe sine printr-o globalizare tembelă şi, nu în ultimul rând, prin a deveni ceea ce au fost dar n-au vrut sau n-au crezut că pot fi: marionete, jucării, cobai…
    Dar, pentru că există, întotdeauna, şi reversul medaliei şi “păpuşarii” «aveau şi ei un fel de “călcâi al lui Ahile” – un punct nevralgic pe care oamenii îl descoperiseră şi astfel reuşiseră să le micşoreze numărul simţitor, chiar dacă acest lucru acum era inutil şi tardiv” (pag.49). (…) Tot răul produs de ei începuse deja să se repercuteze asupra lor, iar toţi ceilalţi erau uimiţi de faptul că nu aveau cum să scape şi erau nevoiţi să aştepte un moment prielnic care întârzia să se ivească. Făceau parte integrantă din iadul pe care îl creaseră.”» (pag.49).
    Adevărul este că nu ne încălzeşte cu nimic punctul nevralgic al păpuşarului /păpuşarilor… importantă este atitudinea noastră, a celor care măcar visăm să devenim Oameni…
    Deşi prin scriitură este un roman SF, realitatea faptelor întâmplate sau viitoarele fapte ce se vor întâmpla, a vieţii cumplite duse de oameni asupriţi, măcelăriţi, chinuiţi, manipulaţi fără drept la replică, nu are cum să nu nască întrebări.
    Şi ca să putem supravieţui, va trebui să recurgem la gestul personajului Walter, care: “la Media-Teckh Walter juca ultima carte a vieţii şi a morţii, îşi plantase pe cap o cască cu mii de fire fosforescente şi se conectase la creierul navei şi la cealaltă jumătate de creier din munţii Bucegi” (pag.58).
    Ca să putem merge mai departe, ne plantăm amintirile frumoase, clipele când am râs, momentele când am fost fericiţi (sau am crezut că suntem!), ne plantăm iubirile… asta în spaţiul pe 2,5% din creier (pentru că nu folosim decât aproximativ 5% din suprafaţa creierului)… pe cealaltă parte o păstrăm ancorată în cotidian, pentru că trebuie să căutăm zâna, să dăm viaţă altui greiere – numit conştiinţă-… acest spaţiu îl vom ancora atitudinii…
    Aşadar, “Labirint apocaliptic” este un strigăt al atitudinii, este un semnal de alarmă pe care Cosmin Ştefănescu l-a tras în trenul conştiinţei…
    Sper numai ca “naşul” să nu-l dea jos din tren! (pentru că şi dacă n-ar avea motive le-ar inventa!).
    Mulţumim, Cosmin!
    Mulţumim pentru curaj, pentru atitudine!

    Carmen RADU
    Medgidia
    22.04.2009

    Apreciază

  2. Daniela spune:

    Felicitari! am citit acest roman de curand si mi-a placut mult. Admir creativitatea si capacitatea ta de a transmite un mesaj important cititorilor printr-un roman SF. Ar fi ideal sa ne trezim din acest cosmar al zilelor noastre, cosmarul existentei efemere si lipsita de sens. Walter Nietzsche reuseste sa salveze lumea, intr-un fel, semn ca speranta moare ultima. Dar, moare, intr-un final. Pentru ca totul a fost un vis urat. Continuam sa ne mintim ca va exista un viitor mai bun si ne zbatem zilnic intr-o rutina ce ne duce spre un sfarsit sigur. Incercam sa ne luptam cu morile de vant, sa schimbam in bine cate ceva din jurul nostru, toti suntem niste copii nereusite ale lui don Quijote. Dumnezeu exista si ne-a inzestrat cu liberul arbitru si capacitatea de a fi stapani. Dar noi alegem, in orice situatie, ipostaza de sclavi. Ne convine mai mult aceasta ipostaza, ne complacem de buna voie in aceasta situatie. Ne lasam manipulati de cei puternici si ne vindem sufletele pe nimic In incercarea de a ne simplifica existenta, renuntam de bunavoie la adevaratele valori (binele, iubirea, adevarul) si alegem raul. Ne indreptam spre distrugere distrugand piesa cu piesa tot ceea ce ne inconjoara. Oare mai exista speranta?

    Apreciază

    1. Daniela
      Speranța moare ultima!… apoi se trage cortina…
      Din momentul în care ne naștem, suntem dăruiți cu un dar Divin – sufletul, mai mult, ni se dă dreptul de a decide singuri pe care cărare o vom lua prin, liberul arbitru. Sunt din ce în ce mai mulți cei care au rătăcit cărarea și hălăduiesc orbește într-o lume a marelui nimic. Unii dintre aceștia realizează ce au făcut și descoperă că și-au vândut sufletul pentru un pumn de arginți… ei nu încearcă să se îndrepte ci doar caută acoliți momindu-i cu marele nimic pe care l-au primit și ei. Astfel cred eu că au apărut surogate de legi, fantasmagorii de visare… astfel s-au născut ideologiile, comunismul, democrația – niște pachete de legi care sunt minunate pe hârtie dar lipsesc cu desăvârșire în practică. Tot de aici ne-am ales cu politicienii care abrutizează legile în așa fel încât să li se potrivească mănușă.
      Sper din toată inima, că toate aceste flori bolnave să dispară iar în loc să apară oameni adevărați care slujesc binele și care îl doresc sincer tuturor… suntem sătui de aceia care doar promit binele în speranța unui câștig iminent și care nu fac altceva decât să adune averi în detrimentul unei populații secătuie de vlagă și… speranță…
      O seară minunată!

      Apreciază

  3. Simina spune:

    Recenzie a cartii “Labirint apocaliptic”- Cosmin Stefanescu

    Motivatia mea in alegerea acestei lucrari pentru recenzare a fost data de faptul ca autorul trateaza natura psihicului superdotat pecum si faptul ca esenta vietii consta in raportul dintre suflet si creier.
    Acest volum de proza S.F a fost premiat la Concursul “Literatura tinerilor creatori din Dobrogea” Editia a III-a Octombrie 2002, Fundatia Culturala “ Sorin Tudor” Constanta. In ciuda faptului ca este la inceputul carierei sale, acesta si-a demonstrat distinsul talent literar pentru proza moderna.
    Am avut ocazia sa il cunoc personal la un cenaclu la care am participat cu poezii , creatii proprii care au fost publicate in cartea domnului profesor dr. Constantin Miu precum si in revista “Metamorfoze”. Cosmin Stefanescu este de asemenea pasionat de poeme, a scris: Fauritorul, Pseudo-muzica, Pax-vobiscum, Pietrificarea simturilor, Timpul ca definitie, Absenteism etc.
    Autorul este de nationalitate romana, tipareste in limba romana la editura Virom. Lucrarea “Labirint apocaliptic” a fost tiparita la Editura Virom in 2009. Are 76 de pagini si este scrisa intr-un stil stiintifico-fantastic. Cartea probeaza virtuti incontestabile de prozator si posibil psiholog. Autorul analizeaza si descrie inca de la inceputul romanului comportamentul si gandirea umana, care tinde spre absolut, datorita capacitatilor sale maxime de retinere a informatiei.
    De-a lungul celor douazeci si unu de capitole, cititorul il poate urmari pe Walter Nietzsche, personajul principal prin intermediul imaginilor sale mentale. Creierul lui Walter este o centrala cu miliarde de agregate. In conceptiile filosofice elaborate ale lui Democrit, Heraclit si Epicur, psihicul va continua sa fie interpretat ca “substanta activa” a corpului, care-l pune pe acesta in miscare si-l ghideaza in lume. Se recunoaste ca psihicul uman este realitatea cea mai complexa din universal cunoscut noua pana in prezent. Psihicul apare, exista si se manifesta ca o modalitate informational specifica, legata de un mechanism soecializat in receptionarea si procesarea semnelor despre starile mediului extern si intern al organismului, sistemul nervos, creierul.
    Walter este conectat la o puzderie de calculatoare, prin intermediul unui cip implantat, care le permite specialistilor sa studieze hologramele misterioase. „Imaginatia debordanta a autorului se dovedeste a fi prolifica in paginile unde este descrisa- in scene inspaimantatoare- o posibila conflagratie la scara mondiala: “Un tanar reporter de razboi prezenta imagini holografice HV, relatand cu lux de amanunte drame cutremuratoare prin adevarul lor terifiant. Astfel, lumea intreaga putea vedea si trai simultan senzatiile dramelor in acelasi timp cu cei implicati in razboi. Era o dualitate dureroasa.”
    In capitolul saptesprezece, acelasi personaj lamureste titlul cartii- Labirintul apocaliptic- fiind o replica a celui al lui Minos, insa primul- fie si ipotetic afecteaza intreaga umanitate-prizoniera propriei inconstiente: “Imi dau seama ca treceti prin o serie de momente neplacute, ca va simtiti neputinciosi in fata dezastrelor-sunteti intr-un fel de labirint- labirintul lui Minos si exact ca Dedal si Icar incercati sa gasiti posibilitati de iesire din impas, numai sa stiti ca doar cu aripi lipite cu ceara nu veti reusi sa ajungeti departe- Pamantul intr-adevar a devenit un labirint imens, din care toti cauta sansa si modul in care ar putea evada.”(pag 37)
    Aceasta carte reuseste sa impresioneze cititorul prin profunzime, precum si prin calitatile cognitive ale eroului principal care nu este om, dupa parerea mea este un supraom cu un sistem psihic suprauman si exagerat de dezvoltat, care reuseste sa ne starneasca imaginatia si sa ne captiveze.

    Apreciază

    1. Bună seara Simina!
      Această recenzie se dovedeşte a fi un adevărat prilej de bucurie pentru mine. Faptul că ai citit această carte şi că te-a pus pe gânduri îmi spune că munca mea nu este în zadar. Oamenii greşesc din timpuri imemoriale… suntem genetic impregnaţi cu ură… lupta pentru supremaţie este o prerogativă importantă pentru mulţi dintre noi. Cei care au gustat din cupa credinţei şi a iubirii aproapelui sunt din ce în ce mai puţini şi mai nesemnificativi pentru cei care sunt conducătorii acestei lumi şi care s-au închinat unor mari nimicuri. Walter Nietzsche este unul dintre noi care într-adevăr cu o putere cognitivă mult peste capacitatea noastră de înţelegere… El este marcat de starea de fapt a omenirii de la începuturi şi până în prezent şi în comă fiind retrăieşte vechi istorii din trecutul umanităţii şi încearcă în ultima clipă să găsească o cale de ieşire din impas… o cale de a salva ce mai este bun în noi şi de a repara ceva din trecut pentru a mai avea un prezent.
      Acum lucrez la un alt volum se numeşte Galaxia Bizar… de fapt l-am început în anul 2000 când am finalizat Labirint apocaliptic. Lipsa timpului şi faptul că nu mai sunt prea mulţi care să mai citească m-au determinat să nu mai scriu o vreme… se pare că m-am înşelat… mai sunt încă oameni îndrăgostiţi de cuvântul spus ori scris. Sper să finalizez acest proiect până în ianuarie. În cazul în care acest lucru se va întâmpla aşa cum doresc şi nu vor fi piedici pecuniare ori de altă natură, am să te rog să faci o recenzie şi pentru acest volum şi fireşte că va fi o mare plăcere pentru mine să te invit la evenimentul lansării acestei cărţi.

      Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.