de Cosmin ŞTEFĂNESCU

Mi-aş dori să nu mai fiu trist

să nu mai locuiesc într-o lume bolnavă,

într-un spaţiu acoperit de lavă, insist!…

vreau să exist – insist să-mi distrug masca cea gravă.

––––––––––––––––––––––––

Am uitat că m-am născut între aştri

şi-am coborât odată cu Adam şi Eva din paradis,

sau poate a fost vis!… voi răscoli printre nouri albaştri,

îi voi întreba pe-ai posterităţii pilaştri dacă am căzut în abis.

––––––––––––––––––––––––

Aş dori să redevenim iar puri şi-n vogă să fie liniştea,

iar de nu s-o luăm pe drumul cenuşii şi cu ajutorul acestuia noi, supuşii

Îngenunchind Lui ne vom spune rugăciunea

numai astfel ne vom dobândi înţelepciunea şi vom fi iar mai copii.

––––––––––––––––––––––––-

Dar mă trezesc şi nu mai vreau să fiu trist,

vreau prin drumul cenuşii să-mi tăvălesc existenţa

şi să uit că mai exist

insist… insist… insist…