Un eveniment din viața mea….

Mihaela- Daniela ŞTEFĂNESCU

Un eveniment din viața mea, mi-a îndreptat pașii spre o anumită zonă a țării noastre, o zonă de munte, anume localitatea Costești, judeţul Hunedoara.

Auzisem de cetatea dacică Sarmisegetusa-Regia, capitala Daciei, dar nu avusesem niciodată ocazia de a ajunge acolo. Curiozitatea mea a fost și mai mare după ce, stând de vorbă cu anumite cunoștințe de ale mele ce vizitaseră cetatea dacică, am aflat despre trăirile și simțirile pe care le-au avut în cetate, povestiri care m-au convins că ce citisem despre Sarmisegetusa Regia era adevărat. Așadar mi-am îndreptat pașii spre Costești, județul Hunedoara.Frumusețea împrejurimilor imi dădeau o stare de bine, iar peisajul deosebit imi încânta sufletul. Drumul, de la Costești și până aproape de Vf. Godeanu (1656 m), unde se află Cetatea, l-am parcurs pe jos printre munți, pe o distață de 22 km, pentru a nu-mi scăpa nimic din frumusețea peisajului și pentru ca aerul proaspăt de munte și mireasma rășinei de brad să o adulmec întrutotul. Râul Strei, așa cum îi spuneau localnicii, m-a însoțit pe tot parcursul drumului, iar munții, de partea cealaltă, erau încărcați cu brazi falnici, ce îți lăsau senzația de împlinire. Stâncile mărețe ale munților parcă erau sculptate, înălțându-se fățarnic spre bolta cerească. Frumusețea peisajului m-a acaparat într-atât încât nu am avut timp să conștientizez distanța măricică pe care o aveam de parcurs pe jos. Casele oamenilor, răzleț poziționate, păreau ca dintr-o pictură a unui tablou remarcabil. Aveam impresia că sunt într-o lume de basm, așa cum îmi imaginam, copil fiind, când îmi citea mama câte o poveste. Drumul, deși este o zonă de munte, nu era deloc  anevoios, mulți preferând din cauza distanței să meargă cu mașina, dar sunt convinsă că nu au putut trăi acele clipe de basm la aceeași intensitate asemeni mie. Ajunsă în Cetate, chiar de la intrare, am simțit în adâncul sufletului o liniște și relaxare totală, ceva parcă mă încărca cu energie, și îmi lăsa impresia că sunt într-o altă lume, o lume lipsită de stres și agitație. Pe măsură ce mă apropiam de templele din Cetate, construite din calcar și lemn, parcă această energie se amplifica din ce în ce mai mult. Starea de bine şi mulţumire sufletească trona. Am simţit că sunt parte integrantă cu strămoşii mei, parcă trăiam freamătul lor şi mă simţeam în siguranţă. În sufletul meu se năştea o bucurie imensă, ce nu mi-o puteam explica, dar simţeam cum creştea în intensitate treptat, treptat. Monumentele din andezit şi calcar şi o mică parte din drumul pavat din bucăţi de micaşist, construite de strămoşii noştri, m-au transpus pentru o clipă în vremuri de mult uitate, parcă-i vedeam cum freamătă prin cetate pe sacerdoţii bătrâni dându-mi încredere în forţele proprii şi curaj, ei însuşi fiind recunoscuţi în vremurile de  atunci prin vitejia, curajul, înţelepciunea şi nu în ultimul rând strategia lor. Chezăşie stau zidurile cetăţii. Pietrele din andezit sunt atât de bine şlefuite, încât ai impresia că ar fi imposibil să fi fost realizate de mâna omului, de aici ne putem da seama de cât de iscusiţi erau străbunii noştri. Zidurile groase din calcar, ce împrejmuiesc Cetatea, precum şi poziţia strategică a acesteia demonstrează cât de înţelepţi erau strămoşii noştrii, iar toate acestea îţi conferă singuranţă şi linişte sufletească.

Tot ce am putut vedea şi simţi în Cetate mi-a stârnit dorinţa de a rămâne în acele locuri definitiv. Am plecat din Sarmisegetusa Regia totuşi, dar cu o linişte şi mulţumire sufletească, parcă încărcată de energie, mult mai încrezătoare în forţele proprii, pregătită moral şi spiritual pentru a intra din nou în lumea haotică şi plină de stres în care trăim în ziua de astăzi.