Arhive categorie: Cetatea lui Zamolxe

Costesti Cetatuie – Cetatea dacica

Sarmisegetusa Regia – Cetatea care pare că mângâie cerul

Sarmisegetuza Regia 09.09.2014 Colaj
Sarmisegetuza Regia 09.09.2014 Colaj
Zona sacra  - Sarmisegetusa Regia,  Orastioara de sus, Muntii Sureanu, Hunedoara, Romania - Fotografii relizate de Henry Cosmin Florentin Stefanescu
Zona sacra – Sarmisegetusa Regia, Orastioara de sus, Muntii Sureanu, Hunedoara, Romania – Fotografii relizate de Henry Cosmin Florentin Stefanescu
Zona sacra  - Sarmisegetusa Regia,  Orastioara de sus, Muntii Sureanu, Hunedoara, Romania - Fotografii relizate de Henry Cosmin Florentin Stefanescu
Zona sacra – Sarmisegetusa Regia, Orastioara de sus, Muntii Sureanu, Hunedoara, Romania – Fotografii relizate de Henry Cosmin Florentin Stefanescu

Un eveniment din viața mea….

Mihaela- Daniela ŞTEFĂNESCU

 

Un eveniment din viața mea, mi-a îndreptat pașii spre o anumită zonă a țării noastre, o zonă de munte, anume localitatea Costești, judeţul Hunedoara.

Auzisem de cetatea dacică Sarmisegetusa-Regia, capitala Daciei, dar nu avusesem niciodată ocazia de a ajunge acolo. Curiozitatea mea a fost și mai mare după ce, stând de vorbă cu anumite cunoștințe de ale mele ce vizitaseră cetatea dacică, am aflat despre trăirile și simțirile pe care le-au avut în cetate, povestiri care m-au convins că ce citisem despre Sarmisegetusa Regia era adevărat. Așadar mi-am îndreptat pașii spre Costești, județul Hunedoara.Frumusețea împrejurimilor imi dădeau o stare de bine, iar peisajul deosebit imi încânta sufletul. Drumul, de la Costești și până aproape de Vf. Godeanu (1656 m), unde se află Cetatea, l-am parcurs pe jos printre munți, pe o distață de 22 km, pentru a nu-mi scăpa nimic din frumusețea peisajului și pentru ca aerul proaspăt de munte și mireasma rășinei de brad să o adulmec întrutotul. Râul Strei, așa cum îi spuneau localnicii, m-a însoțit pe tot parcursul drumului, iar munții, de partea cealaltă, erau încărcați cu brazi falnici, ce îți lăsau senzația de împlinire. Stâncile mărețe ale munților parcă erau sculptate, înălțându-se fățarnic spre bolta cerească. Frumusețea peisajului m-a acaparat într-atât încât nu am avut timp să conștientizez distanța măricică pe care o aveam de parcurs pe jos. Casele oamenilor, răzleț poziționate, păreau ca dintr-o pictură a unui tablou remarcabil. Aveam impresia că sunt într-o lume de basm, așa cum îmi imaginam, copil fiind, când îmi citea mama câte o poveste. Drumul, deși este o zonă de munte, nu era deloc  anevoios, mulți preferând din cauza distanței să meargă cu mașina, dar sunt convinsă că nu au putut trăi acele clipe de basm la aceeași intensitate asemeni mie. Ajunsă în Cetate, chiar de la intrare, am simțit în adâncul sufletului o liniște și relaxare totală, ceva parcă mă încărca cu energie, și îmi lăsa impresia că sunt într-o altă lume, o lume lipsită de stres și agitație. Pe măsură ce mă apropiam de templele din Cetate, construite din calcar și lemn, parcă această energie se amplifica din ce în ce mai mult. Starea de bine şi mulţumire sufletească trona. Am simţit că sunt parte integrantă cu strămoşii mei, parcă trăiam freamătul lor şi mă simţeam în siguranţă. În sufletul meu se năştea o bucurie imensă, ce nu mi-o puteam explica, dar simţeam cum creştea în intensitate treptat, treptat. Monumentele din andezit şi calcar şi o mică parte din drumul pavat din bucăţi de micaşist, construite de strămoşii noştri, m-au transpus pentru o clipă în vremuri de mult uitate, parcă-i vedeam cum freamătă prin cetate pe sacerdoţii bătrâni dându-mi încredere în forţele proprii şi curaj, ei însuşi fiind recunoscuţi în vremurile de  atunci prin vitejia, curajul, înţelepciunea şi nu în ultimul rând strategia lor. Chezăşie stau zidurile cetăţii. Pietrele din andezit sunt atât de bine şlefuite, încât ai impresia că ar fi imposibil să fi fost realizate de mâna omului, de aici ne putem da seama de cât de iscusiţi erau străbunii noştri. Zidurile groase din calcar, ce împrejmuiesc Cetatea, precum şi poziţia strategică a acesteia demonstrează cât de înţelepţi erau strămoşii noştrii, iar toate acestea îţi conferă singuranţă şi linişte sufletească.

Tot ce am putut vedea şi simţi în Cetate mi-a stârnit dorinţa de a rămâne în acele locuri definitiv. Am plecat din Sarmisegetusa Regia totuşi, dar cu o linişte şi mulţumire sufletească, parcă încărcată de energie, mult mai încrezătoare în forţele proprii, pregătită moral şi spiritual pentru a intra din nou în lumea haotică şi plină de stres în care trăim în ziua de astăzi.

Zidire de neam mare (1) – Dacii din Medgidia

C.Şt. Stăm de vorbă cu domnul Tiberiu Rusu, directorul Casei de cultură a sindicatelor din oraşul Medgidia. Dumnealui a avut amabilitatea să aducă în atenţia cititorilor revistei Metamorfoze un spectacol inedit, desfăşurat în piaţa centrală a oraşului în urmă cu 30 de ani…

Bună ziua, domnule Director!

T.R. Bună ziua!

C.Şt. În ce condiţii politice şi culturale aţi putut realiza acel superb spectacol evocator al neamului traco-geto-dac în anul 1980? Puteţi să mă introduceţi în inima acelui eveniment cultural?

T.R. Dacă stau bine să mă gândesc, acesta a avut loc în vara anului 1980, în condiţii politice… este vorba de regimul comunist de care unora le este jenă să amintească. Acesta este un subiect tabu. Nu că aş fi un nostalgic al regimului, dar pe linie culturală, pe linia culturii de masă şi a promovării, respectiv oferirii condiţiilor celor mai bune tuturor oamenilor care locuiau în acest oraş şi nu numai, chiar la nivel naţional se punea problema. Erau vremuri în care oricine se putea manifesta din punctul de vedere cultural, acolo unde avea chemare. Vreau să spun că pasiunile curgeau ca un fluviu, peste tot în ţară.

DACII DIN MEDGIDIA FOTO-1 - Colaj - eveniment din anul 1980 în oraşul Medgidia
DACII DIN MEDGIDIA FOTO-1 - Colaj - eveniment din anul 1980 în oraşul Medgidia

C.Şt. Din punctul de vedere al logisticii pentru acest eveniment, cum v-aţi descurcat?

T.R. La Medgidia, era un curent puternic, al artei interpretative, mai ales în domeniul teatrului, în perioada aceea… Între 1975 – 1980, luase fiinţă ca instituţie culturală un teatru popular, care avea statut de teatru semi-profesionist. Aşa a fost posibil ca să se materializeze acest spectacol, numai datorită faptului că aici exista un potenţial artistic-interpretativ foarte valoros, recunoscut în confruntările naţionale ale genului. La toate festivalurile de teatru din ţară, teatrul popular din Medgidia (aşa se chema pe atunci) era în primele locuri.

C.Şt.  Acesta era un lucru extraordinar…

T.R. Un lucru bun al teatrului popular este faptul că preocuparea mea era coordonarea acestuia către producţii artistice unicat. Astfel am adus în scenă personalităţi puternice ale neamului românesc. Într-un spectacol am pus în premieră absolută piesa lui Virgil Stoienescu, ce se numea Diplomatul şi astfel am adus în scenă figura lui Nicolae Titulescu, mare diplomat, om politic şi prim-ministru, care s-a afirmat pe plan internaţional. Am mai pus în scenă o piesă care îl aduce în prim plan pe Nicolaie Iorga, momentul asasinării acestuia de către legionari. Acesta se numea Gândul ultimelor clipe.

DACII DIN MEDGIDIA 1980 (1)
DACII DIN MEDGIDIA 1980 (1)
Tiberiu Rusu şi lucrarea sa Mesagerul dac (2)
Tiberiu Rusu şi lucrarea sa Mesagerul dac (2)

C.Şt. Care au fost sursele documentare pentru spectacolul Zidire de neam mare?

T.R. În acea vreme, am intrat în posesia unui scenariu unicat al unui profesor de estetica artei, de la şcoala de perfecţionare a cadrelor din Ministerul Culturii, pe nume Vlad Andrei Orheianu. Lucrarea avea un titlu sugestiv – „Zidire de neam mare”. Aceasta din câte ştiu este de altfel şi unica lui lucrare dramatică. Această dramă viza personalitatea marcantă a strămoşului nostru, Burebista, cel care a înfăptuit primul stat unitar independent, prin unificarea triburilor geto-dacice. Regizorul teatrului era pe atunci, un om deosebit, directorul şcolii populare de artă din Constanţa pe nume Herşcovici Sady care îşi formase un adevărat atelier la Medgidia de pregătire şi perfecţionare a artiştilor amatori. Găsise aici la noi un material uman pe care ştia să îl şlefuiască foarte bine şi de aici au venit şi rezultatele pe care le obţineam în competiţiile naţionale ale genului. Spectacolul după scenariul domnului Vlad Andrei Orheianu l-am pus în primă fază în scenă la nivel de sală, iar condiţiile de realizare erau tare vitrege. Acest spectacol s-a realizat cu o figuraţie de o sută de persoane, iar într-o sală nu încăpeam cu toţii. Figuraţia o făceam în grădina de vară, acolo reuşeam să ansamblăm scenele de masă, iar în sală realizam scenele cu artştii/ actorii principali. De aici s-a născut ideea ieşirii afară. Având în vedere că nu încăpeam, am zis ia să realizăm pentru prima dată în Medgidia un spectacol de sunet şi lumină şi să ieşim afară.

DACII DIN MEDGIDIA 1980 (3) Spectacol realizat în Piaţeta "Decebal"
DACII DIN MEDGIDIA 1980 (3) Spectacol realizat în Piaţeta "Decebal"