de Cosmin ȘTEFĂNESCU

România asistă iarăşi la toată nebunia fără margini a politicii, unde cimpanzeii politici au revenit cu promisiuni sforăitoare şi etalează ostentativ o mulţime de gogoşi subliminale, care nu au niciun fundament real. Evenimentele politice s-au dezlănţuit într-o degringoladă a minciunilor fără precedent. Muritorii de rând stau iarăşi cu gurile căscate la inepţiile/discursurile înflorite şi năzuinţele mai marilor politici. În acest an, butaforia situaţiilor ia o amploare nemaivăzută în decursul celor douăzeci de ani scurşi de la aşa-zisa revoluţie.

Partidele vin cu noi forme de însemne de partid, ori să le spunem heraldice, că oricum fiecare dintre aceştia este aservit unei mari case ori mai multora, cu nişte culori vii care semnifică marele nimic… este o isterie fără margini în care suntem antrenaţi cu toţii ca-ntr-un vârtej de proporţii epopeice… numai că aici luptă răul contra răului… acum ştim cine va conduce… un rău mai mic, nimic mai mult…

Cu toţii ne asigură că sunt, fiecare în parte, vocea poporului, mie nu îmi par a fi decât vocea interesului propriu şi a celor care îi dirijează din umbră. În concluzie, aceştia nu au cum să fie vocea românilor, dar probabil că nu sunt decât nişte amărâţi de ventriloci politici. Pentru noi toţi este un adevărat motiv de îngrijorare faptul că aceşti bufoni conduşi din umbră de facţiuni colosale, nu fac altceva decât să promită de ani şi ani salarii mai bune pentru învăţământ, retribuții mai bune pentru cei cu pensii de mizerie, o viaţă îndestulătoare pentru toţi românii… dar nimic din toate acestea nu se întâmplă…

Cu ceva vreme în urmă, undeva, într-o comună uitată de timp am cunoscut o sărmană pensionară care primea lunar aproximativ 75 lei noi, bani care nu îi ajungeau nici pentru acoperirea preţului foarte piperat al medicamentelor, care îi făceau trebuinţă bătrânei doamne, deoarece suferă de tromboflebită. Am rămas siderat când am aflat că aceasta este pensia femeii după o viaţă de muncă la C.A.P., având în vedere că la noi există în antiteză destui privilegiaţi ai soartei care nu au făcut nimic în viaţă şi totuşi au pensii colosale. Aceasta este dreptatea pe la noi, dreptatea politicienilor noştri corupţi, conduşi de interese meschine în lupta pentru postul de preşedinte al României…

Toate promisiunile acestora nu devin în momentul înscăunării la Palatul Cotroceni decât un şir de informaţii utopice. Astfel, acest joc bizar al mincinilor politicienilor de diverse culori ori însemne a devenit în decursul anilor un joc de-a v-aţi-ascunselea, o piatră unghiulară a politicii româneşti.

Aşteptăm cu nerăbdare momentul, respectiv ziua, în care aceşti escroci nu vor mai fi ventriloci ori marionete politice şi vor apărea oameni cu adevărat drepţi, care vor lupta să ţină măcar jumătate din promisiunile pe care le fac electoratului… căci dacă tot suntem hrăniţi cu vise utopice, avem şi noi dreptul să visăm la… vremuri mai bune…

Articol preluat de pe site-ul revistei Metamorfoze