Arhive etichetă: Proza scurta

Vremurile obscurantismului

Vremurile obscurantismului

(Picături de viață)

Trăim în vremuri obscure dirijate în această direcție de oameni obscuri. Meritul, munca, valoarea nu mai au loc în mintea ori în casele noastre. Sunt mulți cei care efectiv nu le mai pot tolera… am fost educați, respectiv, reeducați în sensul acesta. Setea de cunoaștere nu mai este o prerogativă a vieții pentru unii, nu mai este de “bon ton”. Nu întotdeauna schimbările aduc ceva bun, acest amănunt îl cunoaștem toți…, de pildă, noi: am fugit de comunism… de epoca de aur și am trecut direct la consumism, subcultură, inconștiență, manele și telenovele într-o epocă a marelui nimic. Ne aflăm în pragul unor schimbări radicale și trecem ciclic din epoca fierului în cea a bronzului apoi ne trezim direct în epoca de piatră. Falsul, uzul de fals, injustiția, răutatea, înșelăciunea sunt acum primatele acestui nou început, sunt liantul care ne-a adus aici și acum în pragul anihilării noastre, în poarta unui eșec lamentabil. Constructorii acestor vremuri sunt oameni fără scrupule, care ne vând oricui plătește mai bine, firește  că, Iuda Mijlocitorul trebuie să primească un comision gras. Acești trădători de neam pleacă apoi acasă fără niciun regret și sunt fericiți că au pus și ei umărul la denaturarea lucrurilor, la vânzarea noastră en gros și en detail. Am devenit, în această perioadă a libertăților, o țară de oameni patetici, placizi, iar îndobitocirea noastră continuă… Suntem prinși în mrejele unui coșmar din care nu reușim să ne mai trezim dar nici nu încercăm, de parcă ne complacem ca și cum ni s-ar fi alterat simțul realității și ni s-a lichefiat voința de a lupta, de a ne apăra drepturile. Obscurantismul îngemănat cu reaua voință au lovit mai întâi în generațiile tinere, pe care le-au deposedat de un învățământ decent, le-au dezbrăcat de inhibiții și le-au hrănit cu manele și telenovele, astfel s-a născut și a crescut subcultura, limbajul suburban și impostura. Învățământul în aste’ vremuri a devenit o spoială, un simulacru a ceea ce ar fi trebuit să fie. Cuvintele acum sunt prea sărace pentru a putea să spună totul. Epoca în care trăim este în plină schimbare, aproape cameleonică, deoarece am început să scoatem pe bandă rulantă din oameni fără valoare, doctori, profesori, avocați, judecători etc… îi scoatem dintr-un alambic alchimic al imposturii și îi punem în poziții cheie… îi așezăm în fotolii înalte pe care nu le merită și nimeni nu se întreabă: cum este posibil așa ceva?… „Studenții de carton” au plătit „șpăgi” grase la școli particulare (apărute precum ciupercile după ploaie), apoi au mituit profesori universitari și secretare fără scrupule, fără să fi călcat vreodată pe la cursuri, laboratoare, după caz. Acești „studenți de carton” și-au cumpărat o diplomă ori mai multe, făcute pe genunchi, că tot este în vogă și în momentul terminus li s-a deschis efectiv viitorul și au ajuns în diverse poziții cheie. Dacă încerci să scuturi un astfel de „element” descoperi că nu are nimic de oferit, nu are măcar un bagaj minim de cunoștințe ori un limbaj format, elevat căci este un retard, iar prostia care îl „animă” a fost dusă la un alt nivel, încât treptat, treptat vom ajunge să o confundăm cu inteligența.

Acum, nu mai avem aspirații, țeluri, idealuri, vise căci am lăsat totul pe seama curentului subliminal al celor care se ocupă de obscurantizm… Am fost învățați în timp să lâncezim. Ne place comoditatea, ne inspiră să nu facem nimic și astfel am fost prinși în mrejele sforarilor subliminali și am devenit un soi de „legume”, am devenit exact ce s-a dorit de la noi… Am fost îndobitociți deliberat, intoxicați cu mesaje subliminale care ne parvin din toată mass-media prin filme de proastă factură (telenovele), muzică de proastă calitate (manele și derivatele sale), emisiuni interactive care nu ne învață nimic. Tot din mass-media face parte și internetul care deși are o mulțime de părți bune, sistema obscurantistă ne-a dirijat să îi căutăm latura negativă și să o explorăm, să navigăm în direcția proastă ca și cum nu era deajuns că învățământul a fost denaturat sistematic de la o zi la alta, an după an, până ce nu a mai rămas absolut nimic. Reformatorii învățământului au fost și sunt niște scelerați subordonați direcți ai școlilor masonice surată bună a curentului obscurantist.  În decursul ultimilor ani „căpușele” acestui sistem de îndobitocire în masă au dat dovadă de determinare la comandă în a distruge sisteme de valori și astfel de ceva vreme învățământul românesc scoate numai rebuturi pe bandă rulantă. Țara este în declin și nimănui nu îi mai pasă. Sistemul sanitar a devenit zona tuturor „șpăgarilor”. În ultimii ani au fost scoși la „imprimerie” medici cu diplome fabricate, lucrări de licență cumpărate ori furate în grabă de pe internet ori de aiurea, iar plagiatul a devenit cu timpul o modă a sistemului după care au fost amestecați cu adevărații medici din generațiile anterioare. Acum avem medici slab pregătiți, prost remunerați așa că acești oameni recurg la tot felul de modalități de „rotunjire” a veniturilor. Mita în această țară a devenit „sport național” și a atins cote alarmante. Acum medicilor, cu siguranță, nu le mai pasă de jurământul lui Hipocrat… doar bani și iarăși bani. Atât!

Totul a fost denaturat, orice ar fi reprezentat pilonii ori piatra unghiulară a unei societăți moderne a fost demontat, mistificat, deliberat denaturat, falsificat și întors grotesc cu susul în jos. Nimeni nu se mai consideră suficient de determinat ca să demaște impostura. Preferăm să ne zbatem într-un spirit de turmă de parcă peste noapte ni s-ar fi făcut operații pe creier și ni s-a grefat ADN de oaie (becalian) apoi înghițim în sec și ne privim salarile ori pensiile diminuate, suntem deposedați  zi după zi de către oameni care se îmbogățesc de la o zi la alta, de oameni făr’ de Dumnezeu.

Acum am ajuns să trăim în întuneric, călătorim prin viață dirijați fin, subtil, subliminal de oameni ieftini, fără suflet ori scrupule către noaptea minții… noaptea vieții noastre… călătorim ceas de ceas, către marele NIMIC.

25-15-15 – S-a strigat Bingo la bila sărăcia lucie lucește și mai tare

de Cosmin Ștefănescu

*

Suntem săraci de mult prea mulți ani. Cineva, care-și dorea cu disperare să ajungă în vârf, a strigat frenetic: Să trăiți bine!

Lumea din dorința unei schimbări în bine l-a susținut pe acest om venit cu vorbe meșteșugite. Dintr-o dată printr-o alchimie nemaivăzută, lumea a sărăcit și mai tare…

Nu reușesc să înțeleg cum s-a ajuns la astfel de situație fără ieșire, când imediat după așa- zisa revoluție, România avea datorii zero, ba chiar mai erau niște bani prin diverse conturi din țară și străinătate. Băieții cu ochii violeți mintenaș au schimbat acest lucru ruinând orice instituție care mai funcționa și s-au făcut luntre și punte ca acestea să devină falimentare.  Reușita a fost mult peste așteptări și toți au avut de câștigat după munca depusă.

Între timp s-au folosit de mass-media să ne îndobitocească, orbească canalizându-ne atenția în cu totul altă direcție. Nu mai este necesar să ne amintim ce probleme avem, este suficient să trăim cu ”pâine și circ” – cum se făcea cu două mii de ani în urmă în arenele romane. Este o modalitate extraordinară… îi servim plebei: manele, telenovele, știri amețitoare, flăcări violet, sex, violență și mânjim imaginea româniei în lume cu măgari pictați roz și cu zvastica pe spate, marca – Patapievici (I.C.R. New York – vezi video aici) și picturi interesante cu organe în erecție  lucrări plecate de la aceiași marcă prestigioasă (Berlin). Toate acestea se întâmplă în timp ce copiii românilor câștigă competiții internaționale la diverse discipline iar despre aceste lucruri nu ne mai vorbește nimeni… probabil consideră că le scade ratingul…

Este un haos de proporții catastrofice, totul este distorsionat, iar lumea pare că se întoarce cu susul în jos în mod grotesc, născând o imagine aproape apocaliptică.

Edilii noștri ne-au înșelat an după an până când această țărișoară a devenit datoare la organisme puternice din lumea bancară (de care cam toate țările s-au descotorosit) doar cu câteva milioane ori poate miliarde de euro… cine mai știe adevărul?… deoarece ei ne mint zilnic cu zâmbetul pe buze. Astfel, noi am luat din lada istoriei cămătari care să ne excrocheze și pe noi. Doar moda asta a făcut ravagii peste tot… nu puteam sub nicio formă să ratăm această ocazie de îmbogățire rapidă. Acum ei se îmbogățesc pe zi ce trece ruinându-ne speranța unui trai mai bun pentru noi și copiii noștri.

Nu a încercat nici-un președinte să ceară de la ruși Tezaurul României depozitat la Moscova – acesta reprezentând aproximativ 94 tone de aur în monede și lingouri și bijuteriile Reginei Maria. Acești excroci dețin o parte din tezaurul nostru iar noi între timp  continuăm  ”să trăim bine”, metaforic vorbind, firește…

Cei care ne conduc își mai ridică câteva palate, mai cumpără și câteva Jeep-uri să se potrivească cu vilele, de unde?… din banii împrumutați de la Fondul Monetar Internațional, iar noi continuăm să ne plângem că ne merge rău… dar nimeni nu plânge degeaba căci asta este crunta realitate cu care ne confruntăm.

Încă mai sunt pensionari care au o pensie mizeră de aproximativ 75 de lei noi… ei trebuie să plătească musai cei 15%, prea s-au îngrășat în ultima vreme… Zilele trecute la capitolul “pâine și circ”, al mass-media ne-a fost prezentată o biată bătrânică cu o pensie de urmaș de nici mai mult, nici mai puțin, 1 leu nou… o sumă colosală din care cu siguranță se vor scădea pentru stat 15%, că doar și această bătrânică se îngrașă pe cârca poporului și trebuie să plătească cu vârf și îndesat toate greșelile guvernanților noștri. Guvernanți din rândul cărora se evidențiază un bolnav mintal, el este Senatorul P.N.L.  Marius Nicoară care vizionează fără pic de rușine la dezbaterea pensilor filme porno pe lap-top-ul plătit din banii contribuabililor (vezi video aici). Este imperios necesar să le luăm banii bătrâneilor ca să poată urmări tot guvernul cum… țara arde și baba se piaptănă…

Eram pierdut în calcule, cu gândurile aiurea și îmi completam sârguincios biletul cu datoriile la întreținere, curent, chirie și multe altele când aud strigându-se: 25-15-15… S-a strigat Bingo la bila sărăcia lucie lucește și mai tare…

Câțiva din câștigători: Ioan UscaNoapte bună copiiLink-Ping, Atitudini, Gabriela SavitskyNo băsescu DayAtitudiniDumitru AgachiMirela PeteGabitzuCristian LisandruIdei înghesuiteCristian DimaRăzvanrcGabriela ElenaSimion CristianŞi la vară caldWorld of Solitaire‘s BlogOrryTheodora MarinescuGabi123Ioan Sorin UscaAna UscaCaiusNataşaGând licitat, Orfiv Elisa.

Papadie - Foto - Cosmin Stefanescu
Papadie - Foto - Cosmin Stefanescu
Verde crud - Foto- Cosmin Stefanescu
Verde crud - Foto- Cosmin Stefanescu

Naufragiat între lumi (5) Picături de viaţă

Naufragiat între lumi
Picături de viaţă – 5
Cosmin Ştefănescu – publicat în:
http://metamorfoze.wordpress.com/2009/09/21/picaturi-de-viată

Copaci în Bucegi
Copaci în Bucegi

Cu fiecare zi care trece, ca un tăvălug al timpului, am strania senzaţie că sunt naufragiat sau că plutesc în derivă pe mări tulburi inexistente…
Sunt un biet supravieţuitor pe o corabie de iluzii şi navighez fără busolă între două lumi ale lui unde şi nici-când. Acestea sunt lumea fanteziei şi lumea reală… aceasta este de fapt cruda realitate a situaţiei: faptul că mă împart… trupul şi sufletul le dau ca pe o ofrandă nemeritată lumii reale, iar mintea o am adâncită în trăirile fanteziei.
Mi-am ales un rol minuscul pentru fiecare din cele două lumi, în aşa fel încât să nu deranjez ori să fiu deranjat… Aşa am considerat că este potrivit la acea vreme… A fost greşit… Nu aveam de unde să ştiu. Am încercat. Şi totuşi mi-a fost foarte uşor în condiţiile mai sus amintite să privesc/sondez cele două lumi paralele şi să sufăr ori să mă bucur deopotrivă exact ca un naufragiat care priveşte printr-un binoclu două lumi – cea a mării, respectiv a ţărmului mult visat. Aşa trebuie să arăt eu pentru cei din jurul meu: cel ce cu un ochi plânge şi cu celălalt râde. Cred că este o adevărată vocaţie să fii visător şi să străbaţi astfel prin noianul de vicisitudini ale vieţii, căutând un sens în efemerul existenţei.
Este tulburător cât de complicată şi de capricioasă poate fi mintea. Cred că nu greşesc deloc dacă o asemuiesc cu o tânără femeie emancipată.
Am observat de multe ori că o confuzie lipsită de sens pluteşte ca un vultur peste tot ce mă înconjoară în ambele lumi…

Copacii vorbesc cu timpul
Copacii vorbesc cu timpul

Vid spiritual (4) Picături de viaţă

Picături de viaţă

Cosmin Ştefănescu
Cosmin Ştefănescu
4) Vid spiritual

Gânduri negre şi vrăjmaşe îmi străbat mintea şi inima. Totul se disipează şi se transformă în ceva neclar, într-o durere mută, într-o suferinţă care va răpune sufletul şi îl va îngenunchia. De ce oare toate acestea?!!!… Nu s-ar putea oare ca viaţa să fie deschisă din prima zi precum o carte şi astfel să ne ghidăm paşii spre bine, spre bucuria sufletului şi a spiritului?…
Astfel stând lucrurile, totul devine trunchiat şi te trezeşti într-o groapă, în mizeria unui trecut de care nu te poţi lepăda. Un trecut din care se răspândeşte un ‚,parfum inefabil’’ al maleficului.
Sisteme de valori care în trecut funcţionau şi păreau viabile, acum le privesc siderat cum stau pe un soclu distrus întoarse grotesc cu susul în jos ca şi cum cineva ar fi jucat un renghi tuturor şi cu o macara ar fi modificat totul şi l-ar fi transformat. Curios lucru… credeam că binele este intangibil… se pare că lucrurile nu sunt chiar aşa pentru toţi oamenii. Sunt şocat de tot ce se întâmplă nu fac nimic însă pentru a schimba ceva, de parcă nu mi-ar păsa ca şi cum nu mi-aş dori să mă trag de păr din mizeria în care mă afund pe zi ce trece tot mai mult şi mai mult…
Am observat apoi că nimic nu mai are substanţă că totul se estompează şi am permis să se nască din chinurile omenirii un vid spiritual. Am concluzionat eu atunci că lumea este în schimbare… că tinde spre bine… că speră în modificări radicale. M-am înşelat amarnic… ne-am înşelat cu toţii…
Mai nou observ ca mă transfigurez… că dacă mă privesc într-o oglindă, mă văd deformat ca în picturile lui Picasso… Acum dacă îţi faci o fotografie cu un aparat foto performant poţi considera că produsul pe hârtie fotografică valorează cât operele ilustrului pictor… cei mai deformaţi vor câştiga înzecit cu chipurile lor hâde… Au venit alte vremuri… tot ce priveam ca fiind decadent la alţii cândva astăzi regăsesc şi în mine… ca un vierme al răului care a pătruns în fruct şi trebuie să îşi desăvârşească „opera”. Am strania senzaţie că mă aflu la un capăt de pod şi că pilonii de susţinere ai acestuia sunt binele şi răul, sunt pe drumul spre bine dar mă aflu încă în zona răului şi nu pot sau nu încerc să trec de această graniţă nevăzută… ca şi cum cineva m-ar ţintui în acest loc… Nepuţinţa mă face să mă prăvălesc şi să aştept un ajutor care va veni de niciunde. Probabil consider că aşteptarea îmi va aduce o nesperată soluţie la tot ce se întâmplă cu mine şi în mine.
Stau şi mă privesc cum sunt căzut în acest joc înfiorător şi pentru o clipă îmi imaginez că tot ce se întâmplă este un vis înfiorător şi astfel realizez că trebuie doar să îmi doresc să ajung în dreptul pilonului binelui şi voi depăşi acest prag al coşmarului transformat în realitate şi voi redeveni omul care am fost.
Acum realizez că ceaţa din mintea mea a creat un demon, un monstrişor cu o mie de feţe… un vid… cu o mulţime de măşti… chipul s-a pierdut demult în spatele acestora. Durerea a adus tristeţe… încrederea a născut neîncrederea…
Vidul şi-a creat un loc plin de mister în mine ştie că i-am permis acest lucru. Sunt la capătul puterilor într-o criză acută de identitate… Încerc să o conştientizez… Sunt eu?… sau e vidul?!!
Toate se perindă sub privirea mea furibundă, ca într-un carusel nebunesc: durere, tristeţe, lacrimi, incertitudine şi multe alte rele scăpate în momentul declinului din cutia Pandorei…
Acestea nu sunt decât iluziile lumii nebune în care trăim şi sunt mult prea mulţi cei care se confruntă cu acest coşmar… ar fi minunat să ne regăsim… să ieşim din noaptea fiinţei noastre… să ne luptăm şi să redevenim puri…

Piese de puzzle -Picaturi de viaţă

3.Piese de puzzle
Picături de viaţă

Cosmin Ştefănescu lansare volum
Cosmin Ştefănescu lansare volum
Viaţa… ce este viaţa?!!!… Nu cred că ştiu cum să răspund la această întrebare… nu cunosc mai nimic din Marele Plan Divin. Cunosc doar faptul că aceasta are suişuri şi coborâşuri. Noi, oamenii suntem protagoniştii acesteia şi ne executăm pe zi ce trece şi asta doar din cauză că nu ştim ce avem de făcut pe astă lume. Aşa că neavând sarcini trasate în clar referitor la această problemă ne-am apucat să distrugem planeta sistematic… o…ho…ho şi încă cu ce râvnă, de parcă acesta ne-ar fi ţelul.
De fapt ar trebui sa fim ca nişte pioni dintr-un joc imens de şah în care care să ne luptăm să distrugem edificiul colosal al maleficului. Dar noi nu am făcut asta, ba mai mult, ne-am aruncat armele sufletul şi simţurile sau mai bine spus le-am vândut unui neguţător de suflete, pentru ce?… cum să nu ştim răspunsul la astă întrebare… pentru accesorii… arme cu praf de puşcă sau şi mai puternice cu focoase nucleare. Aşa mulţi dintre noi s-au vândut părţii malefice. Rolul nostru era aşa cum am mai spus de pioni într-un joc de şah… ori ca nişte piese de puzzle care aranjate fiecare la locul său ar fi jucat rolul în marele plan divin şi ar fi întregit imaginea. Păcat. Toate acestea nu s-au întămplat. Precum efemeridele ne-am intersectat cu viaţa şi ne luptăm fără discernământ şi fără inimă să o distrugem. Poate când ne vom reântoarce vom reuşi să îndreptăm greşelile trecute…
Între timp, am creat societatea perfectă, care a reuşit în decursul anilor să ne îngroape în pătrăţele minuscule şi ne-a disipat cu toate că fiecare dintre noi avea un rol clar pe acest pământ. Mai nou, am învăţat o multitudine de lucruri, am inventat aparaturi ultrasofisticate şi… am uitat cine suntem sau ce reprezentăm. Am uitat să mai iubim, să mai simţim, să mai gândim suntem asemeni unor maşini ciudate, a unor roboţi fără suflet, fără spirit… biete carcase goale secătuite de esenţă…
Zi de zi ne otrăvim sufletele cu mizerie… ură, gânduri de răzbunare, băutură, droguri… Ar fi necesară o schimbare, ar fi binevenită în aste vremuri tulburi. Ar trebui să tratăm cauza nu efectul căci suntem din ce în ce mai departe de Dumnezeu. Cu toate aste greşeli suntem mulţumiţi chiar dacă simţim din ce în ce mai acut cum ne macină nemulţumirea şi neânplinirea.
Inteligenţa noastră ne-a devenit duşmanul cel mai de temut… în întreaga mass-media este o adevărată conspiraţie a spălării de creiere cu mesaje subliminale pentru interesele meschine ale unor corporaţii. „Fericiţi sunt cei săraci în duh, fiindca a lor este Împărăţia Cerurilor”(Calea fericirii – Mt. 5, 3-11). Nefericiţi suntem noi homo sapiens sapiens cei de două ori înţelepţi care trecem totul prin creier nu şi prin suflet. Suntem prea ocupaţi de noi ca existenţe efemere şi nu îi mai dăm sufletului ce merită. Îi refuzăm deliberat menirea…

Faţă în faţă cu un strop de viaţă – Picături de viaţă

2.Faţă în faţă cu un strop de viaţă

DSC09133 A Viaţa privită prin vizor pare atât de reală, atât de vie, palpitantă, fatidică şi absolut tranşantă şi ne este contemporană nouă, protagoniştilor ei. Totul pare o luptă fără sorţi de izbândă cu morile de vânt sau o figură de stil a ceea ce reprezintă durerea dusă la paroxism.
Nu rareori ne privim în oglindă şi descoperim cum ne-a pustiit vremea şi ce a făcut din noi – mii şi mii de crevase minuscule adevărate văi rift unde faliile stau îngheţate într-o aşteptare tectonică.
Societatea a devenit un instrument sau o creaţie cu un spectru de putreziciune şi de boală adusă deliberat într-un stadiu critic poleită însă cu diverse aspecte pastelate, pentru un strop de culoare.
Corupţia este astăzi Marea Doamnă Cenuşie, cea care tronează în mantia de ură, mizerie şi dezmăţ şi jongleză cu oamenii un noian infinit de evenimente şi sentimente. De fapt aceasta este aceiaşi creatură hidoasă care ne zâmbeşte hidos din senat, parlament şi televiziune şi îşi face veacul în mai toate vârfurile de lance ale societăţii. Aici sunt adăpostite facţiunile vechi şi noi călare pe un butoi cu pulbere fierbând într-o tăcere mută. Nu cred că va mai dura mult, până se va sparge buboiul.
Chiar şi dansul, acel ritual feeric, care mai reuşea să ne aducă un strop de culoare şi zâmbet în noianul de tristeţi a devenit între timp un simulacru, o spoială.
M-am gândit cât de minunat ar fi să ne regăsim în acest imens puzzle – viaţa şi să ne croim un alt făgaş pentru viitor, o altă raţiune de a trăi.
Poate într-o bună zi vom reuşi să ne privim în oglinda sufletului dar reflexia acestei imagini ar putea să fie estompată de norul supranumit stres cotidian – un fuior de fum toxic care ne macină, disecă şi ne transformă visele în dureri multiple iar sufletele în adevăraţi monştri moderni.
Ce păcat că suntem atât de aproape şi totuşi departe de noi înşine încât nu mai observăm greşeala darămite să ne mai iubim pe noi sau pe aproapele nostru.
Asistăm zi de zi la naşterea unui zmog general, o isterie fără margini, un taifun sau un tsunami îngrozitor în care nu putem pătrunde deoarece vâltorea vremurilor ne-a depărtat de sufletele noastre şi între timp au devenit pustii.
Ce ne-a mai rămas?!!!… minciuna ridicată la rangul de nobleţe iar unora speranţa întemniţată pentru veşnicie în cutia Pandorei, tot cu aripile frânte…

Monolog despre paiaţe

1.Monolog despre paiaţe

Lansare carte - Volum: Sânge balcanic
Lansare carte - Volum: Sânge balcanic
Ce sunt oamenii?!!!… grea întrebare…. Aş putea să mă aventurez şi să afirm că sunt probabil nişte personaje ireale într-o lume sălbatic de reală. De prea multe ori suntem aidoma eroilor din benzile desenate – vii şi totuşi fără viaţă. Ne scăldăm zilnic în imaturitate şi purtăm ochelari de cal pretutindeni, deoarece nu ştim sau poate că nu dorim să vedem mai departe.
Cred că mai toţi aţi observat că paiaţele conduc lumea. Cu sfori nemaivazute şi cu tactici bine puse la punct, manevrează ca nişte păpuşari dibaci papuşelele politice de pretutindeni care la randul lor cu alte fire nevăzute manevrează lumea. Acestia sunt cei care de cele mai multe ori ne duc spre rău deoarece ei sunt conduşi de un demon al răului. Urâtă alegere au făcut… mult mai rău este faptul că ne târăsc şi pe noi în mocirla din sufletele lor golite de esenţă.
Lumea a devenit în decursul eonilor o mare scenă unde se montează dar mai ales se demontează zi de zi, piesă după piesă. Este evident o cinematografie a vieţii. Noi suntem doar protagoniştii acestui carusel de scenarii în diverse roluri. Suntem actori fără simbrie în noianul de evenimente, biete creaturi cu remuşcări şi sentimente contradictorii. Totul poate fi privit de cele mai multe ori ca o regie a simulacrelor… astfel pot afirma că nimic nu poate să semene cu ceea ce ar trebui…
Roluri vechi şi noi se aştern pe veşnica scenă – planeta Terra (Eminescu este mereu în actualitate, nu-i aşa?… “Toate-s vechi şi nouă toate” – Glossă ). Roiuri, roiuri de oameni îşi pregatesc veşnic intrarea… învaţă citatele, repetă roluri fără sens ca şi existenţa lor, iar soarele, un prieten mai vechi al nostru, ne priveşte complice de cand lumea. Sincer, mă cam prinde mirarea cum de nu se plictiseşte de această sarabandă continuă, de aceste spectacole puerile care tind să nu se mai termine nicicand. Cred ca i-ar fi foarte uşor să se burzuluiască şi să eclipseze spectacolele noastre dar el stă impasibil şi ne priveste zâmbind. Eu chiar nu înţeleg de ce procedează în acest fel dar cu siguranţă el este guvernat de zodia neimplicării. Pacat. Ar putea să intervină măcar atunci când vede teatrul unor războaie fără sens, şi să se revolte cumva să ne pârjolească armele să ne potolească ura care ne anima şi setea de putere care ne curge prin vene. Dar cred că şi dacă ipotetic s-ar întampla astfel nu ar avea absolut nici-un efect deoarece cu siguranta în următorul moment ne-am apuca să construim alte şi alte arme mult mai sofisticate…