Arhive categorie: Science fiction books

Labirint apocaliptic – Capitolul (8)

De Cosmin ŞTEFĂNESCU

În lume se întâmplau multe şi, ca de obicei, războaiele erau în top. Tineri în floarea vârstei mureau peste tot în războaiele nimănui,   mass-media vuia şi din toate acestea pierdeau civilii. Stratul de ozon se subţia din ce în ce mai mult. Efectiv nu se întrevedea nimic bun la orizont. În vârful piramidelor fuseseră puşi oameni de paie, biete marionete dirijate din umbră de armată şi de câţiva oameni putred de bogaţi care se plictiseau de moarte şi-şi umpleau timpul liber,  jucându-se de-a Dumnezeu. De când lumea erau aceleaşi jocuri murdare, jocuri politice absurde. Exact cum apreciaseră specialiştii în ecologie cu o sută de ani în urmă, stratul de ozon se subţiase din cauza păturii de gaze poluante, iar razele ultraviolete ale soarelui nu puteau fi reţinute. Din cauza creşterii poluării şi înmulţirii gazelor de seră a fost reţinută prea multă căldură şi pământul a devenit mai cald. Astfel într-un secol temperatura medie globală a crescut cu 60C. Cu toate că nu se mai foloseau hidrocarburi clorinate, fluorinate (freoni),  flacoane cu aerosoli, frigidere, detergenţi şi polistiroli, zestrea de cloridioni formaţi prin descompunerea materiilor poluante continuase alarmant să distrugă stratul de ozon. De aceea nu era nimic anormal să întâlneşti peste tot oameni care dorind să-şi protejeze sănătatea, umblau cu mască.

O altă mare problemă era seceta care pârjolea tot. Estimările inginerilor horticultori erau că peste 80% din toate produsele agricole nu vor mai apuca să ajungă pe rod şi prevedeau că o să fie o foamete mare la nivel mondial. La toate departamentele de stat se făceau statistici şi se evalua dacă tot ce era în buncăre şi silozuri poate acoperi cererea fabricilor de pâine şi a pieţei. Cu toate că fusese anunţat în toată mass-media că temperaturile foarte mari la ora prânzului au făcut mii de victime, erau destui curajoşi care nu se conformau ordinului de restricţie de a nu circula pe străzi când canicula atinge temperaturi cu mult peste 420C. Pe 3 mai 2000, cu aproximativ optzeci de ani în urma se produsese aşa zisa „încălzire globală”, când trei aisberguri s-au desprins de pe ţărmurile Antarcticii marcând încălzirea climei pe Terra. Topirea învelişului Antarcticii începuse cu aceste avertismente colosale trimise de natură a căror suprafaţă totală o egala pe cea a statului american Connecticut.

Ferigi şi copaci Costeşti - Orăştie
Ferigi şi copaci Costeşti - Orăştie

La MEDIA – TECKH era ora nouă p. m. şi unul dintre inginerii proiectanţi ai V.I.C.-ului întârziase mult după închiderea programului. Cu toate că intrarea în sala proiectului – imagine creativă – se făcea doar pe bază de cartelă magnetică şi comandă vocală acesta, cu ajutorul unei înregistrări a lui Schwartz bine făcută şi cu cartela inginerului şef pe care o substituise în decursul aceleiaşi zile, reuşi să intre fără nici o problemă. Ştiind unde sunt amplasate toate camerele holo H.V., luându-şi măsuri din vreme, introduse o dischetă cu înregistrarea aceleiaşi săli. Cader Nickolson se uită la afişajul ceasului şi zâmbind îşi zise că mai sunt exact două ore până paza va observa trucul cu înregistrarea. Îşi scoase camera holo H.V. în miniatură şi înregistră timp de o oră tot ceea ce reprezenta proiectul    virtual – imagine creativă: proiecte, studii, fişiere, discuri cu experimentul subiectului Walter Nietzsche. Puse camera, în aşa fel încât să fie în obiectiv, şi-şi puse ochelarii V.I.C.; după ce, în prealabil, îi conectase la telefonul mobil, rulă apoi programul folosindu-se drept cobai. Se trezi năuc din experiment şi vizibil marcat de o pecete – era pecetea V.I.C.-ului. Lăsă neluate în seamă toate senzațiile şi toate modificările care surveniseră în urma experimentului şi luând camera holo H.V. părăsi în grabă sala. Mai avea doua minute la dispoziţie să iasă din clădirea MEDIA – TECKH, până ca paza să-şi dea seama de ceea ce se întâmplase în ultimele două ore chiar sub ochii lor. Ieşi din sală pe o altă uşă ce ducea într-un hol din care putea ajunge imediat la scara de incendiu şi putea coborî nestingherit. Ieşind din sala experimentului şi neavând cunoştinţă de existenţa senzorilor de căldură; alarma se declanşă imediat şi se pomeni închis ermetic în sala alăturată sălii experimentului. Drept urmare, în câteva momente apărură doi bărbaţi cu arme laser care îl priviră zâmbind pe Cader închis ca într-o cuşcă. Anunţară de urgenţă că nu mai sunt probleme şi că ar fi indicat să vină directorul executiv să-l investigheze pe intrus.

În câteva minute apăru Schwartz vizibil obosit şi iritat, iar şeful pazei îi explică ce se întâmplase după care îl eliberară pe inginerul ce era cât pe ce să dea proiectul peste cap. Şeful pazei îl prinse de braţ pe Cader şi i-l răsuci cu putere la spate, îl ameninţă apoi că orice mişcare greşită va fi urmată de o împuşcătură în tâmplă, şi-l conduse ca pe un mieluşel în biroul directorului. Schwartz îşi aprinse un trabuc şi îi primi glacial pe reprezentanţii legii şi pe Cader Nicholson. Îi spuse şefului pazei să-l percheziţioneze şi să posteze doi paznici în faţa uşii biroului, după care îl concedie printr-o mişcare mecanica a mâinii.

– Domnul inginer Cader Nicholson!… ce plăcere să vă văd… poate îmi veţi spune şi mie ce căutaţi la aceasta oră în sala proiectului ?

– Ştiţi, eu …

Camera holo – H.V. fusese aşezată de şeful pazei pe biroul lui Schwartz, acesta o ridică într-o scârbă nedisimulată şi privindu-l pe inginer zise:

– Domnule, înţeleg că voiai să continui munca de cercetare acasă, ba chiar ai încercat să iei proiectul imagine creativă la pachet, nu-i aşa ?

– Nu ! îngăimă Cader încă stresat din cauza faptului că fusese prins în plasă, cât şi a experimentului al cărui cobai fusese.

– Ştii că e suficientă doar această probă pentru a face ani grei de puşcărie !?… Bănuiești cam ce viață te așteaptă de aici în colo?

– E, e, e,… adevărat domnule director.

Schwartz extrase din camera holo – H.V. disketa, o introduse în fanta unui dispozitiv de redare şi urmări cu stupoare înregistrarea. Apăsă apoi un buton şi-l chemă prin interfon pe căpitan – şeful pazei. Acesta veni trăgându-şi sufletul.

– Kemal, ia creatura asta din faţa ochilor mei. Vă rog să-l supravegheaţi atent. Ar fi indicat să-i puneţi şi cătuşe, este destul de periculos, după ce termini revino în biroul meu.

– Am înţeles, domnule! – zise Kemal, după care-l luă pe prizonier şi-l duse într-o altă sală.

Între timp Schwartz îi telefonă  inginerului şef spunându-i să anunţe toţi şefii de departamente pentru a se prezenta de urgenţă la MEDIA – TECKH.

Kemal reveni rapid, iar Schwartz îi făcu o primire plină de bunăvoinţă după care îl invită să ia loc pe un fotoliu şi îl servi cu un trabuc. Îi spuse că a salvat firma de războaie interne şi de un fiasco total, şi îi aprecie munca fără rezerve.

– Domnule director, mă măguliţi, mi-am făcut doar datoria !

– Căpitane, eşti modest, apreciez aceasta şi-am să le spun superiorilor tăi că-mi eşti de un real folos aici împreună cu echipa ta, şi-am să le propun să te avanseze sau măcar să-ţi mărească salariul.

– Vă mulţumesc foarte mult, domnule ! …

-Să nu uit, am să te rog să-l interoghezi pe Cader Nicholson şi să-mi faci un raport amănunţit cu tot ce va declara; ai grijă că este foarte inteligent. Îmi pare rău de el. Dar,ce vrei, răul trebuie extirpat de la rădăcină.

Între timp apăruse inginerul şef împreună cu şefii de departamente care intrară tensionaţi în biroul lui Schwartz. Acesta îi primi rece şi putură observa cu uşurinţă că este, parcă, îmbătrânit prematur.

– Domnilor, căpitanul Kemal ,aici, de faţă, vă poate confirma că a prins în flagrant un sabotor al proiectului imagine creativă. Acesta este colegul dumneavoastră, Cader Nicholson care a pătruns prin efracţie în sala proiectului şi a înregistrat cu mini camera holo – H.V. absolut totul despre proiect, după care…dar ce-mi bat atâta gura trebuie să vedeţi înregistrarea. Zicând acestea, apăsă o tastă şi apăru o imagine holografică inconsistentă

Labirint apocaliptic – Capitolul (7)

De Cosmin ŞTEFĂNESCU

Ionuţ urmărise cu viu interes emisiunile de pe ZODIAC 2 împreună cu colegii lui. Apăsă o tastă şi stinse imaginea holografică. Ramaseră cu toţii gânditori. Aici era reprezentanța MEDIA – TECKH, undeva în creierul munţilor Bucegi, lângă Babele, zonă recunoscută de toţi radiesteziştii de pe mapamond. Pe pereţi erau o mulţime de hărţi cu corpul omenesc, etapele formării omului, harta geografică a României. Toţi erau absorbiţi de gânduri, erau câţiva mai mici de şase ani care se gândeau încă la părinţii lor. Informarea şi formarea începuse cu mult timp în urmă. Aceştia fuseseră recrutaţi după o serie de testări psihologice şi de inteligenţă. În prealabil fuseseră testaţi medical. În fine, toţi erau cu un I.Q. mult peste medie şi erau necesari institutului. După câteva momente de tăcere, unul dintre copii, tuşind uşor, zise pe un ton superior:

– Cum vi s-a părut tata Schwartz ?

Ionuţ, care era cel mai mare spuse că seamănă cu o vulpe şi este clar că este foarte inteligent şi ascunde multe chestiuni importante intenţionat. Profesorii aveau mare bătaie de cap cu aceşti elevi. Nu rare fuseseră cazurile când descoperiseră cu stupoare că sunt cu mult sub nivelul elevilor lor. Erau nevoiţi să se pregătească intens, dar întotdeauna se dovedea ineficientă şi zadarnică munca lor. Profesorii fuseseră supuşi la multe examene, fuseseră aduşi profesori universitari din toata lumea, dar aici descopereau că adevăraţii profesori sunt elevii care nu numai că aveau o capacitate foarte mare de memorare în toate domeniile, dar fără vrere, chiar îi umileau prin cunoştinţelor lor temeinice. Toţi aceşti copii erau academicieni, în miniatură, în toate domeniile de activitate. Aceştia reprezentau viitorul acestei planete, dar ei nu ştiau asta şi nici ce le va rezerva viitorul sau chiar Schwartz.

Această bază secretă a MEDIA – TECKH era utilată conform standardelor instituţiei cu tot ce era necesar, pentru a avea rezultatele scontate. Schwartz fusese de nenumărate ori la această sucursală a MEDIA – TECKH în vizită de lucru. Tinerii recruţi savanţi schimbară o sumedenie de impresii şi informaţii, apoi introduseră câteva dischete cu holo-înregistrări H.V., trecând în revistă mai multe posturi, urmăriră cum stau lucrurile pe planeta Pământ.

VA URMA

Dalie înflorită şi un bondar
Dalie înflorită şi un bondar

Labirint apocaliptic – capitolul (5)

De Cosmin Ştefănescu

Trecuse de ora doisprezece a. m. şi imaginaţia nu o mai luase razna, îi spuse şi Oliviei că simte că începe sa-şi revină, iar aceasta îi reaminti că trebuie să viziteze medicul şi psihologul, după care pot pleca amândoi în concediu, dacă, bineînţeles, acesta doreşte. Walter ajunse la medic şi acesta-i spuse că peste o ora îl vor opera. Medicul puse măna pe telefon şi-i zise unei asistente să pregătească sala de operaţie după care-l chemă pe psiholog. Psihologul Kenedy John fusese cândva cel mai bun prieten al lui Walter, dar pentru ca Sonia îl alesese pe acesta din urma, ura luase locul prieteniei ce îi anima. Aşa că-l privi superior şi rece ca gheaţa. La rândul lui, Walter îl salută cordial şi fără pic de ranchiună.

După aceasta furtuna, care trecu aproape neobservată, discuţia se îndrepta gradual către subiectul acestei întâlniri Walter, fumător înrăit ceruse să-i permită sa-şi aprindă ţigara, iar acum profita de aceasta pentru a se ascunde în spatele rotocoalelor gri-albăstrui de fum, lăsându-i pe doctori să dezbată detaliile operaţiei, care, de altfel, era una de rutină, cu o durată foarte mică. Anestezia i-o făcuseră cu rubicondul,  un silenţios aparat de anestezie totală, şi-i implantară un microcip în ceafă exact pe scizură. După această intervenţie, conectară monitoarele şi văzură un fluid izvorând de informaţii şi imagini din trecut şi prezent, şi ramaseră perplecşi de complexitatea şi vastitatea informaţiilor. Trecutul izvora şi se revărsa în prezent ca un fluviu subteran al minţi ce iese la suprafaţă. Erau înmărmuriţi.

Era un du-te vino continuu între trecut şi prezent, reţeaua era supraîncărcată cu istorie, dragoste, religie din toate segmentele istoriei împărţite şi clasificate de Walter. Uluiţi, nu-şi mai dezlipeau ochii de pe monitoare şi-şi dădeau seama că istoria devine o linie dreaptă fără suişuri şi fără coborâşuri. Deodată pe ecrane apăru ceva scris: „Mereu în jocurile puterii, omul obişnuit sau cel neobişnuit a fost manipulat şi chiar ucis cu sânge rece. Trebuie să priviţi adevărul în faţă … e un blestem de care nu a reuşit sa scape nimeni încă. Nici măcar fiul lui Dumnezeu. Tot răul ce vă animă a schimbat faţa lumii. Ar trebui să vă schimbaţi pentru ca binele să triumfe. Doar astfel vă veţi împăca cu voi şi cu divinitatea din voi „.

Ecranele începură să depene imagini clare dintr-un puzzle uriaş – istoria. Cei doi se priviră contrariaţi şi suspect, doctorul deschise primul gura, dar nici un sunet nu-i ieşi, era încă uluit de ceea ce citise.

– Walter ştie,… cred că, prin puterile lui a fost şi el la şedinţă, ştie că îl considerăm un pericol iminent pentru omenire.

– Da, zise psihologul, prin asta ne spune că ştie că va fi sacrificat pe frontispiciul ştiinţei.

– Cu microcipul ăsta nu l-am ajutat deloc căci va fi studiat şi disecat.

– Ce ne pasă nouă,… astea au fost ordinele,… asta  a fost hotărârea Consiliului de Administraţie.

Timpul era dezaprobator şi vântul bătea mai înverşunat ca în ultimele zile. O ploaie rece îşi făcuse apariţia iar furtuna ce-o urmărea, mătura sălbatic străzile pustii.

Era luna septembrie a anului 2080 şi totul părea ascuns în spatele pâclei de nori, clădirile păreau că se topesc şi se scurg.  Walter îi părăsise de câteva ore pe medici, care îşi ridicau drepturile băneşti, trecând apoi pe la Schwartz acesta-l anunţă că a fost ales în Consiliul Director de Administraţie, şi-l invită să-şi vadă noul birou.

– Sper că vei înţelege în sfârşit că raţionamentele Biroului Administrativ sunt în favoarea ta  şi că nu ne putem permite să te pierdem. Îţi vom satisface oricând orice dorinţă, respectiv salariul, sper că ai observat că ţi l-am triplat. Nu mai lungesc mult vorba, doar eşti în concediu, ce naiba…

– Vă mulţumesc, domnule ! …

– Nu ai pentru ce să-mi mulţumeşti, e dreptul tău, doar eşti cea mai  capabilă persoană de pe -întreg mapamondul -îi zise toate acestea bătându-l amical pe umăr –  după care, strângându-i mâna, îl părăsi sub pretextul unor probleme ce trebuia rezolvate.

Walter îşi privi noul birou cu viu intens şi zâmbi gândindu-se că începe să se întrevadă şi pe strada lui o rază de soare. Apoi puse mâna pe telefon şi o sună pe Olivia la bibliotecă.

–  Hei, frumoaso, eşti pregătita să plecăm în concediu ?

– Walter, îi predau doamnei Paula Brown hârţogăria, îi explic problemele care trebuie rezolvate şi promit că te sun în momentul în care termin. Ầ propos felicitări: am auzit din surse neoficiale că ai fost ales în Consiliul Administrativ. Mă bucur mult pentru tine … felicitări, poţi spune în sfârşit că eşti un învingător cu ocazia acestei avansări nesperate.

– Da, da mulţumesc… tot ce-i posibil, dacă nu cumva voi fi cuiul care îi deranjează în pantof.

– Nu fi atât de pesimist. Cred că ar fi mai nimerit să înveţi să te bucuri de ceea ce-ţi oferă viaţa!

Închise telefonul gânditor, reaşeză în balanţă ultimele 24 de ore, le studie cu atenţie şi estimă cu o marjă de eroare acceptabilă, că viata merită trăită, dar trebuie să lupte. Încercă să se gândească unde şi-ar putea petrece concediul de odihnă, după o trecere sumara în revistă a tuturor oraşelor, munţilor, ţarilor, se opri ca electrizat la Asia; continentul cu cele mai multe mistere. Se gândi apoi la Tibet şi zâmbi, îi trecură prin faţa ochilor o mulţime de imagini cu budişti ioghini şi o imagine cu Dalai – Lama.

Misterele l-au captivat din totdeauna, era pasionat de enigme, dar în ultima vreme nu mai avusese timp de aşa ceva. Cândva, prin intermediul unui prieten preot, vizitase Vaticanul şi studiase Manuscrisele de la Marea Moartă, rulouri descoperite în anul 1947 de către beduinul MAHOMMED ED – DIB. Citind traducerile acestor rulouri, îi spuse că înţelege că ar fi exact ca o bombă care ar face să se cutremure religiile creştine din temelii. Îşi aduse aminte că el şi prietenul lui preot, erau foarte interesaţi de anormal şi supranatural, iar acesta la un moment dat îi zisese: „Trebuie să fii nebun de legat pentru a gândi că o minte normală poate analiza şi înţelege anormalul şi supranaturalul!”

Când încă se mai depănau amintiri şi îşi mai făcea planuri, sună telefonul acut suficient cât să îl extragă cu brutalitate din reverie. Întinse mâna după telefon şi răspunse:

– Walter, sunt gata, am predat tot la  bibliotecă şi în zece minute trec să te iau.

Plecară amândoi la braţ şi nu priviră nicio clipă înapoi. Erau în sfârşit în concediu. Pe drum îi spuse Oliviei că ar vrea să meargă în Tibet, şi-o întrebă unde şi-ar dori să-şi petreacă cele câteva zile libere. Olivia îi spuse că oriunde îşi doreşte el să meargă se va simţi foarte bine şi ea. Îi zise că Tibetul ar fi ceva inedit pentru ea, care de câţiva ani suferise de plictiseală.

În câteva ore îşi pregătiră bagajele. Walter sună şi rezervă două bilete la avion. Amazoana, cum îi plăcea lui să-i spună, pregăti o masă copioasă, pe care o serviră liniştiţi, şi-şi făcură planuri de călătorie, de parcă ăsta ar fi fost ţelul vieţii lor, nu amintiră nimic de MEDIA – TECKH ca şi cum aceasta n-ar fi existat.

Va urma