Arhive categorie: intrebari existentiale

Prizonieri în plasa gândirii altora

Prizonieri în plasa gândirii altora

de Cosmin Ștefănescu

(Picături de viață)

Ce credeți?!!!… Pașii ne poartă zi după zi în vreo direcție anume?… Avem o țintă, un țel ori, este, undeva la zenit, vreun punct terminus?

Suntem ființe logice, chiar dacă de cele mai multe ori ne ghidăm pașii într-o manieră ilogică. Suntem raționali, iar viața ne este împănată de raționamente învățate, asimilate în sălile de curs ori, acasă, în sânul familiei. Cine poate să ne spună dacă aceste raționamente fabricate, studiate, inventate de alte persoane, în alte vremuri, locuri și în alte conjuncturi, le putem pune și noi în aplicare în terțe situații? Nimeni nu poate să ne spună cu certitudine aceste lucruri!… deoarece descoperirile, invențiile acestor oameni, au fost bătute în cuie, precum Mântuitorul nostru, Isus Cristos, pe Dealul Căpățânii.

Așadar, noi nu trebuie să mai gândim, deoarece au făcut alții acest lucru pentru noi. Nu trebuie să ne mai uităm în jurul nostru, pentru că, iarăși, alți oameni au făcut-o cu multă vreme înainte. Între timp noi rămânem blocați într-o buclă atemporală, în care nu ne găsim locul, pentru că am venit pe astă’ lume mult prea târziu și nu ne rămâne altceva de făcut decât să vegetăm și să ne degradăm treptat în promiscuitate.

Cred că suntem un fel de copii după alte copii. Urmărim pașii unor oameni, care s-au stins demult, care au inventat tot ce era de inventat, au descoperit absolut tot ce era de descoperit și au creat studii profunde ale gândirii, pe care noi trebuie să le urmăm întocmai, chiar dacă, de multe ori, nu se aplică în diferite situații ori ne displac în complexitatea lor, pentru că avem o altfel de viziune. Cumva, nu știu cum, suntem prinși, într-o capcană, de către înaintașii noștri, acei care au văzut, inventat, inventariat, numit tot – sărmanii de noi… suntem efectiv blocați în mrejele trecutului, prinși în pânze de păianjen, țesute cu mult timp în urmă, hălăduind pe căi  neştiute. Ne-am trezit la viață, și, am descoperit că suntem pierduți în încrengături, de idei de eoni enunțate, care se aplică ori nu…, biete muște paralizate într-un carusel, care, se învârte fără să se oprească până la sfârșitul timpului…, timp pe care și l-au imaginat alți oameni în vechime, iar noi îl măsurăm pentru ei și pentru noi, în același fel, sperând ca și ei, că suntem nemuritori, pentru că ne-am agățat de o secvență de timp.

Un tumult de informații ne-a parvenit din trecut, iar în prezent aproape că nu mai este nimic de făcut căci, s-a inventat, spus ori gândit totul. Acum, mai apar răzleț, inovații, idei ori invenții ale înaintașilor noștri aruncate într-un alambic alchimic al prezentului și transformate în ceva nou, nemaivăzut.

Trăim într-o lume care, deliberat, bate pasul pe loc…, facem mașini, pe care le-au inventat alții, ne croim îmbrăcămintea după cum o făceau cei din trecut, calculăm totul, cu intrumente lăsate de înaintași, și ne clădim viitorul după niște tipare  prestabilite.

Cum am mai spus anterior, toate acele invenții ori studii din vechime au fost înmagazinate, omologate, îndosariate, înregistrate, înseriate în decursul eonilor…. Noi cei din prezent nu am făcut altceva…, doar am strâns toate acestea într-un loc și apoi le-am răspândit pe tot mapamondul, iar acum nu facem decât să ștergem praful de pe vrafuri de op-uri și încercăm să înțelegem ce mecanism a dus la apariția atâtor minuni.

Cu toate acestea, noi rămânem sclavii unui sistem inventat de alții pentru ei și pentru viitorime, care, de cele mai multe ori nu se poate pune în aplicare ori prezintă lacune care așteaptă să fie descoperite.

Acum călătorim, de la un cap la celălalt al lumii, datorită unor oameni, care au visat la acest lucru. Mulți dintre aceștia nu au apucat niciodată să-și vadă visul cu ochii niciodată.

Zburăm, precum păsările, pe tot mapamondul ori în spațiu, lucruri care sunt posibile doar datorită unor minți strălucite precum: inventatorul helicopterului – Leonardo Da Vinci, inventatorul motorului cu reacție – Henri Coandă, inventatorul rachetei în cinci trepte – Conrad  Rudolf Haas, ori a scriitorului de literatură științifico-fantastică – Jules Verne. Ne-au rămas o multitudine de piese de puzzle din „Profețiile” ori „Centuriile” împărțite în o sută de catrene, scrise de vizionarul Nostradamus (Michel de Nostredame – faimos medic, cabalist și farmacist francez), care a reușit să vadă clar părți din viitor, iar acest lucru ni l-a împărtășit criptic și nouă. Acest vizionar a lăsat viitorimii o temă imperios necesară – decodarea noțiunilor oculte aflate în lucrările sale, pentru a ști ce ne mai rezervă viitorul. Ideal ar fi să ne trezim și să ieșim din plasa țesută de înaintași de-a lungul timpului și să mergem mai departe. Având în vedere că o bună parte din invențiile înaintașilor au fost făcute pentru a face rău și încă mai aduc durere, ar fi bine, dacă noi generația care încă vegetează, să dăm frâu imaginației și să inventăm o lume mai bună pentru generațiile următoare.

In vizita la Muzeul Leonardo da Vinci din Venetia - 29.12.2011

Vitruvian Man by Leonardo da Vinci, Galleria d...
Vitruvian Man by Leonardo da Vinci, Galleria dell’ Accademia, Venice (1485-90) (Photo credit: Wikipedia)

Timpul ca definiţie – poezie

Timpul ca definiţie
Cosmin Stefanescu

Escaladăm timpul
ca pe un munte
fără început și sfârșit
vrem să îl transformăm din infinit
în ceva mai palpabil și mai… finit
măsurăm timpul
îi dăm formă, culoare
apoi îl disecăm, transfigurăm
în trecut, prezent, viitor
gata… acum este accesibil
am reușit… l-am decriptat
era prea vast
și n-avea formă
prea encriptat
acum este antedatat
și se scurge dintr-o clepsidră prăfuită
sacadat.

Pietrificarea simţurilor – poezie

Cosmin Ştefănescu - cascada urlătoare 16/06/2009
Cosmin Ştefănescu - cascada urlătoare 16/06/2009

Pietrificarea simţurilor
Cosmin Ştefănescu
Poezie publicată în Oservatorul – Toronto, Canada 8/8/2009

Dorim să evadăm
din noianul de probleme
al junglei umane
unde greșala și prostia
sunt incontestabile virtuți
unde cei buni și valoroși
sunt veșnic de soartă bătuți
și închistați în sărăcie lucie
în promiscuitate
sunt invariabil pierduți
aici simțurile sunt alterate
și neomenesc
de pietrificate
și desconsiderate.

Vid spiritual (4) Picături de viaţă

Picături de viaţă

Cosmin Ştefănescu
Cosmin Ştefănescu
4) Vid spiritual

Gânduri negre şi vrăjmaşe îmi străbat mintea şi inima. Totul se disipează şi se transformă în ceva neclar, într-o durere mută, într-o suferinţă care va răpune sufletul şi îl va îngenunchia. De ce oare toate acestea?!!!… Nu s-ar putea oare ca viaţa să fie deschisă din prima zi precum o carte şi astfel să ne ghidăm paşii spre bine, spre bucuria sufletului şi a spiritului?…
Astfel stând lucrurile, totul devine trunchiat şi te trezeşti într-o groapă, în mizeria unui trecut de care nu te poţi lepăda. Un trecut din care se răspândeşte un ‚,parfum inefabil’’ al maleficului.
Sisteme de valori care în trecut funcţionau şi păreau viabile, acum le privesc siderat cum stau pe un soclu distrus întoarse grotesc cu susul în jos ca şi cum cineva ar fi jucat un renghi tuturor şi cu o macara ar fi modificat totul şi l-ar fi transformat. Curios lucru… credeam că binele este intangibil… se pare că lucrurile nu sunt chiar aşa pentru toţi oamenii. Sunt şocat de tot ce se întâmplă nu fac nimic însă pentru a schimba ceva, de parcă nu mi-ar păsa ca şi cum nu mi-aş dori să mă trag de păr din mizeria în care mă afund pe zi ce trece tot mai mult şi mai mult…
Am observat apoi că nimic nu mai are substanţă că totul se estompează şi am permis să se nască din chinurile omenirii un vid spiritual. Am concluzionat eu atunci că lumea este în schimbare… că tinde spre bine… că speră în modificări radicale. M-am înşelat amarnic… ne-am înşelat cu toţii…
Mai nou observ ca mă transfigurez… că dacă mă privesc într-o oglindă, mă văd deformat ca în picturile lui Picasso… Acum dacă îţi faci o fotografie cu un aparat foto performant poţi considera că produsul pe hârtie fotografică valorează cât operele ilustrului pictor… cei mai deformaţi vor câştiga înzecit cu chipurile lor hâde… Au venit alte vremuri… tot ce priveam ca fiind decadent la alţii cândva astăzi regăsesc şi în mine… ca un vierme al răului care a pătruns în fruct şi trebuie să îşi desăvârşească „opera”. Am strania senzaţie că mă aflu la un capăt de pod şi că pilonii de susţinere ai acestuia sunt binele şi răul, sunt pe drumul spre bine dar mă aflu încă în zona răului şi nu pot sau nu încerc să trec de această graniţă nevăzută… ca şi cum cineva m-ar ţintui în acest loc… Nepuţinţa mă face să mă prăvălesc şi să aştept un ajutor care va veni de niciunde. Probabil consider că aşteptarea îmi va aduce o nesperată soluţie la tot ce se întâmplă cu mine şi în mine.
Stau şi mă privesc cum sunt căzut în acest joc înfiorător şi pentru o clipă îmi imaginez că tot ce se întâmplă este un vis înfiorător şi astfel realizez că trebuie doar să îmi doresc să ajung în dreptul pilonului binelui şi voi depăşi acest prag al coşmarului transformat în realitate şi voi redeveni omul care am fost.
Acum realizez că ceaţa din mintea mea a creat un demon, un monstrişor cu o mie de feţe… un vid… cu o mulţime de măşti… chipul s-a pierdut demult în spatele acestora. Durerea a adus tristeţe… încrederea a născut neîncrederea…
Vidul şi-a creat un loc plin de mister în mine ştie că i-am permis acest lucru. Sunt la capătul puterilor într-o criză acută de identitate… Încerc să o conştientizez… Sunt eu?… sau e vidul?!!
Toate se perindă sub privirea mea furibundă, ca într-un carusel nebunesc: durere, tristeţe, lacrimi, incertitudine şi multe alte rele scăpate în momentul declinului din cutia Pandorei…
Acestea nu sunt decât iluziile lumii nebune în care trăim şi sunt mult prea mulţi cei care se confruntă cu acest coşmar… ar fi minunat să ne regăsim… să ieşim din noaptea fiinţei noastre… să ne luptăm şi să redevenim puri…

Piese de puzzle -Picaturi de viaţă

3.Piese de puzzle
Picături de viaţă

Cosmin Ştefănescu lansare volum
Cosmin Ştefănescu lansare volum
Viaţa… ce este viaţa?!!!… Nu cred că ştiu cum să răspund la această întrebare… nu cunosc mai nimic din Marele Plan Divin. Cunosc doar faptul că aceasta are suişuri şi coborâşuri. Noi, oamenii suntem protagoniştii acesteia şi ne executăm pe zi ce trece şi asta doar din cauză că nu ştim ce avem de făcut pe astă lume. Aşa că neavând sarcini trasate în clar referitor la această problemă ne-am apucat să distrugem planeta sistematic… o…ho…ho şi încă cu ce râvnă, de parcă acesta ne-ar fi ţelul.
De fapt ar trebui sa fim ca nişte pioni dintr-un joc imens de şah în care care să ne luptăm să distrugem edificiul colosal al maleficului. Dar noi nu am făcut asta, ba mai mult, ne-am aruncat armele sufletul şi simţurile sau mai bine spus le-am vândut unui neguţător de suflete, pentru ce?… cum să nu ştim răspunsul la astă întrebare… pentru accesorii… arme cu praf de puşcă sau şi mai puternice cu focoase nucleare. Aşa mulţi dintre noi s-au vândut părţii malefice. Rolul nostru era aşa cum am mai spus de pioni într-un joc de şah… ori ca nişte piese de puzzle care aranjate fiecare la locul său ar fi jucat rolul în marele plan divin şi ar fi întregit imaginea. Păcat. Toate acestea nu s-au întămplat. Precum efemeridele ne-am intersectat cu viaţa şi ne luptăm fără discernământ şi fără inimă să o distrugem. Poate când ne vom reântoarce vom reuşi să îndreptăm greşelile trecute…
Între timp, am creat societatea perfectă, care a reuşit în decursul anilor să ne îngroape în pătrăţele minuscule şi ne-a disipat cu toate că fiecare dintre noi avea un rol clar pe acest pământ. Mai nou, am învăţat o multitudine de lucruri, am inventat aparaturi ultrasofisticate şi… am uitat cine suntem sau ce reprezentăm. Am uitat să mai iubim, să mai simţim, să mai gândim suntem asemeni unor maşini ciudate, a unor roboţi fără suflet, fără spirit… biete carcase goale secătuite de esenţă…
Zi de zi ne otrăvim sufletele cu mizerie… ură, gânduri de răzbunare, băutură, droguri… Ar fi necesară o schimbare, ar fi binevenită în aste vremuri tulburi. Ar trebui să tratăm cauza nu efectul căci suntem din ce în ce mai departe de Dumnezeu. Cu toate aste greşeli suntem mulţumiţi chiar dacă simţim din ce în ce mai acut cum ne macină nemulţumirea şi neânplinirea.
Inteligenţa noastră ne-a devenit duşmanul cel mai de temut… în întreaga mass-media este o adevărată conspiraţie a spălării de creiere cu mesaje subliminale pentru interesele meschine ale unor corporaţii. „Fericiţi sunt cei săraci în duh, fiindca a lor este Împărăţia Cerurilor”(Calea fericirii – Mt. 5, 3-11). Nefericiţi suntem noi homo sapiens sapiens cei de două ori înţelepţi care trecem totul prin creier nu şi prin suflet. Suntem prea ocupaţi de noi ca existenţe efemere şi nu îi mai dăm sufletului ce merită. Îi refuzăm deliberat menirea…

Monolog despre paiaţe

1.Monolog despre paiaţe

Lansare carte - Volum: Sânge balcanic
Lansare carte - Volum: Sânge balcanic
Ce sunt oamenii?!!!… grea întrebare…. Aş putea să mă aventurez şi să afirm că sunt probabil nişte personaje ireale într-o lume sălbatic de reală. De prea multe ori suntem aidoma eroilor din benzile desenate – vii şi totuşi fără viaţă. Ne scăldăm zilnic în imaturitate şi purtăm ochelari de cal pretutindeni, deoarece nu ştim sau poate că nu dorim să vedem mai departe.
Cred că mai toţi aţi observat că paiaţele conduc lumea. Cu sfori nemaivazute şi cu tactici bine puse la punct, manevrează ca nişte păpuşari dibaci papuşelele politice de pretutindeni care la randul lor cu alte fire nevăzute manevrează lumea. Acestia sunt cei care de cele mai multe ori ne duc spre rău deoarece ei sunt conduşi de un demon al răului. Urâtă alegere au făcut… mult mai rău este faptul că ne târăsc şi pe noi în mocirla din sufletele lor golite de esenţă.
Lumea a devenit în decursul eonilor o mare scenă unde se montează dar mai ales se demontează zi de zi, piesă după piesă. Este evident o cinematografie a vieţii. Noi suntem doar protagoniştii acestui carusel de scenarii în diverse roluri. Suntem actori fără simbrie în noianul de evenimente, biete creaturi cu remuşcări şi sentimente contradictorii. Totul poate fi privit de cele mai multe ori ca o regie a simulacrelor… astfel pot afirma că nimic nu poate să semene cu ceea ce ar trebui…
Roluri vechi şi noi se aştern pe veşnica scenă – planeta Terra (Eminescu este mereu în actualitate, nu-i aşa?… “Toate-s vechi şi nouă toate” – Glossă ). Roiuri, roiuri de oameni îşi pregatesc veşnic intrarea… învaţă citatele, repetă roluri fără sens ca şi existenţa lor, iar soarele, un prieten mai vechi al nostru, ne priveşte complice de cand lumea. Sincer, mă cam prinde mirarea cum de nu se plictiseşte de această sarabandă continuă, de aceste spectacole puerile care tind să nu se mai termine nicicand. Cred ca i-ar fi foarte uşor să se burzuluiască şi să eclipseze spectacolele noastre dar el stă impasibil şi ne priveste zâmbind. Eu chiar nu înţeleg de ce procedează în acest fel dar cu siguranţă el este guvernat de zodia neimplicării. Pacat. Ar putea să intervină măcar atunci când vede teatrul unor războaie fără sens, şi să se revolte cumva să ne pârjolească armele să ne potolească ura care ne anima şi setea de putere care ne curge prin vene. Dar cred că şi dacă ipotetic s-ar întampla astfel nu ar avea absolut nici-un efect deoarece cu siguranta în următorul moment ne-am apuca să construim alte şi alte arme mult mai sofisticate…