Prizonieri în plasa gândirii altora


Prizonieri în plasa gândirii altora

de Cosmin Ștefănescu

(Picături de viață)

Ce credeți?!!!… Pașii ne poartă zi după zi în vreo direcție anume?… Avem o țintă, un țel ori, este, undeva la zenit, vreun punct terminus?

Suntem ființe logice, chiar dacă de cele mai multe ori ne ghidăm pașii într-o manieră ilogică. Suntem raționali, iar viața ne este împănată de raționamente învățate, asimilate în sălile de curs ori, acasă, în sânul familiei. Cine poate să ne spună dacă aceste raționamente fabricate, studiate, inventate de alte persoane, în alte vremuri, locuri și în alte conjuncturi, le putem pune și noi în aplicare în terțe situații? Nimeni nu poate să ne spună cu certitudine aceste lucruri!… deoarece descoperirile, invențiile acestor oameni, au fost bătute în cuie, precum Mântuitorul nostru, Isus Cristos, pe Dealul Căpățânii.

Așadar, noi nu trebuie să mai gândim, deoarece au făcut alții acest lucru pentru noi. Nu trebuie să ne mai uităm în jurul nostru, pentru că, iarăși, alți oameni au făcut-o cu multă vreme înainte. Între timp noi rămânem blocați într-o buclă atemporală, în care nu ne găsim locul, pentru că am venit pe astă’ lume mult prea târziu și nu ne rămâne altceva de făcut decât să vegetăm și să ne degradăm treptat în promiscuitate.

Cred că suntem un fel de copii după alte copii. Urmărim pașii unor oameni, care s-au stins demult, care au inventat tot ce era de inventat, au descoperit absolut tot ce era de descoperit și au creat studii profunde ale gândirii, pe care noi trebuie să le urmăm întocmai, chiar dacă, de multe ori, nu se aplică în diferite situații ori ne displac în complexitatea lor, pentru că avem o altfel de viziune. Cumva, nu știu cum, suntem prinși, într-o capcană, de către înaintașii noștri, acei care au văzut, inventat, inventariat, numit tot – sărmanii de noi… suntem efectiv blocați în mrejele trecutului, prinși în pânze de păianjen, țesute cu mult timp în urmă, hălăduind pe căi  neştiute. Ne-am trezit la viață, și, am descoperit că suntem pierduți în încrengături, de idei de eoni enunțate, care se aplică ori nu…, biete muște paralizate într-un carusel, care, se învârte fără să se oprească până la sfârșitul timpului…, timp pe care și l-au imaginat alți oameni în vechime, iar noi îl măsurăm pentru ei și pentru noi, în același fel, sperând ca și ei, că suntem nemuritori, pentru că ne-am agățat de o secvență de timp.

Un tumult de informații ne-a parvenit din trecut, iar în prezent aproape că nu mai este nimic de făcut căci, s-a inventat, spus ori gândit totul. Acum, mai apar răzleț, inovații, idei ori invenții ale înaintașilor noștri aruncate într-un alambic alchimic al prezentului și transformate în ceva nou, nemaivăzut.

Trăim într-o lume care, deliberat, bate pasul pe loc…, facem mașini, pe care le-au inventat alții, ne croim îmbrăcămintea după cum o făceau cei din trecut, calculăm totul, cu intrumente lăsate de înaintași, și ne clădim viitorul după niște tipare  prestabilite.

Cum am mai spus anterior, toate acele invenții ori studii din vechime au fost înmagazinate, omologate, îndosariate, înregistrate, înseriate în decursul eonilor…. Noi cei din prezent nu am făcut altceva…, doar am strâns toate acestea într-un loc și apoi le-am răspândit pe tot mapamondul, iar acum nu facem decât să ștergem praful de pe vrafuri de op-uri și încercăm să înțelegem ce mecanism a dus la apariția atâtor minuni.

Cu toate acestea, noi rămânem sclavii unui sistem inventat de alții pentru ei și pentru viitorime, care, de cele mai multe ori nu se poate pune în aplicare ori prezintă lacune care așteaptă să fie descoperite.

Acum călătorim, de la un cap la celălalt al lumii, datorită unor oameni, care au visat la acest lucru. Mulți dintre aceștia nu au apucat niciodată să-și vadă visul cu ochii niciodată.

Zburăm, precum păsările, pe tot mapamondul ori în spațiu, lucruri care sunt posibile doar datorită unor minți strălucite precum: inventatorul helicopterului – Leonardo Da Vinci, inventatorul motorului cu reacție – Henri Coandă, inventatorul rachetei în cinci trepte – Conrad  Rudolf Haas, ori a scriitorului de literatură științifico-fantastică – Jules Verne. Ne-au rămas o multitudine de piese de puzzle din „Profețiile” ori „Centuriile” împărțite în o sută de catrene, scrise de vizionarul Nostradamus (Michel de Nostredame – faimos medic, cabalist și farmacist francez), care a reușit să vadă clar părți din viitor, iar acest lucru ni l-a împărtășit criptic și nouă. Acest vizionar a lăsat viitorimii o temă imperios necesară – decodarea noțiunilor oculte aflate în lucrările sale, pentru a ști ce ne mai rezervă viitorul. Ideal ar fi să ne trezim și să ieșim din plasa țesută de înaintași de-a lungul timpului și să mergem mai departe. Având în vedere că o bună parte din invențiile înaintașilor au fost făcute pentru a face rău și încă mai aduc durere, ar fi bine, dacă noi generația care încă vegetează, să dăm frâu imaginației și să inventăm o lume mai bună pentru generațiile următoare.

In vizita la Muzeul Leonardo da Vinci din Venetia - 29.12.2011

Vitruvian Man by Leonardo da Vinci, Galleria d...
Vitruvian Man by Leonardo da Vinci, Galleria dell’ Accademia, Venice (1485-90) (Photo credit: Wikipedia)

3 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. yogoshima spune:

    Aveti dreptate caci evolutia umana este o continuitate care nu se opreste niciodata.Ideologia cu un singur Dumnezeu a lui Abraham, nu a functionat si nu va functiona,este normal nu poti sa opresti oameni sa gindeasca in numele lui Dumnezeu Abrahan.Observam la ora actuala in numele sau au fost omoriti si se omoara in ziua de azi si mine sute de milioane de persoane nevinovate.Geniile umane au luat informatiile pe care le detineau la timpul sau si le-a tradus in faza finala, geniala.Tot timpul in istoria sa omenirea a fost si va fi in evolutie continu cu toate piedicile genocidare, umanitatea va fi solutia finala pentru binele tuturor.Pentru acesta realizare geniala toti care au materie cenusie si doreste sa-si creieze acest mecanism de informare stiintifica ca Altar al stiintei si dezvoltari mentale umane trebuie sa impartaseasca :Adevarul Istoric,Adevarul Stiintific.Nu este loc la crez ci la certitudine care evoluiaza si ne apropie ca fiinte umane,sociale, nu sclavi la niste bolnavi emotionali primitivi care au trait aum 6000 de ani de zile in grote,pesteri si sub pretext de om destept trebuie sa te supui ca sclav mental,emotional,fizic si in final sa finantezi aceste cercuri viciate care au nevoie de bani ca sa functioneze si sa te omoare mental.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.