Trăiri – Sânge balcanic (129) poem

mi-am confecţionat scări

în femeie

şi mă caţăr în ea

ca pe un arbore nefiresc

şi simt cum plutesc

simt mângâieri

şi rugi

adulmec

sunt în culmea visului

fără început

fără sfârşit

sunt îngropat

în trecut

în prezent

în viitor

mă cufund

mă afund

mă scufund.

Timpul nu se întoarce – Sânge balcanic (128) poem

viaţa nu mai este aceeaşi

parcă se sufocă

paşi-mi merg şoptit prin odaie

stingheriţi parcă de următoarea mişcare

mi-aş dori să măsor şi să stârnesc

colbul de pe un drum de ţară

sau nisipul cernut şi spălat de valurile mării

totul este ca într-o  închisoare

este o încleştare

iar timpul se comprimă

urgisita-mi viaţă

nu a fost pictată

în culori prea tandre

cred ca am aruncat mănuşa

unui spaţiu potrivnic

unui timp apus

tot ceea ce-mi doresc

este să zâmbesc iarăşi

ca un copil fără de griji

dar nu pot întoarce timpul.

Aripi frânte – Sânge balcanic (127) poem

sub fiecare piatră

este viaţă

în fiecare inimă

există speranţă

cu fiecare pas

păşim spre viitor

fiecare clar obscur

devine un apus

înfiorător

iar pasărea speranţă

zboară în derivă

zbaterea ei maiestoasă

e de la începuturi

definitivă.

Trepăduși – Sânge balcanic (126) poem

bieţii noştri trepăduşi

slugi supuse altor uşi

mai marii neamului nostru

ducă-se în mama dracului

să le dea colostru

dragii… noştri  trepăduşi

slugile altora

la noi domni suspuşi

cei care jecmănesc astă ţară

şi-au adus-o de ocară

cred încă în poveşti

şi că tot ce se mănâncă zboară

sărmanii… noştri  trepăduşi

slugi plecate şi smerite

altor unchi şi mătuşi

cu buzunarele burduşite

de arginţii Iudei

mai bine ne-am purta cu mănuşi

şi i-am  înghesui niţel – pe la uşi

bieţii noştri  trepăduşi

lingăi şi pupători de multe… uşi

scumpii noştri  domni

sunteţi snobi, idioţi şi tonţi.


Lei jegăriți – Sânge balcanic (125) poem

Dumnezeu este vedetă

Vaticanul a refuzat

să i se graveze numele

pe Broadway

din motive pur dogmatice

pe la noi nu vine

că suntem săraci

şi conduşi de nişte raci

leii de la grădina zoologică

sunt în libertate

pe străzi, în metrou, la cazino

jigăriţi şi trişti

prin buzunarele noastre

sunt pesimişti

tiparniţele noastre

scot din burtă

lei bolnavi, apatici

care de-abia mai dau din coadă

zeţarii de la tipografie

sunt scârbiţi şi prea sătui

astfel s-a născut şi a crescut

leul rahitic

fără vlagă.

Și acești prieteni sunt nemulțumiți de de leii jegăriți: Adele; MetamorfozeAstra Română; Alexandrescu Daniela; Alioșa; Ana Usca; Bogdan EpureanuBlogul blondei deștepte; Ioan Usca; Ioan Sorin UscaCristi Petre;  Cristian Dima; Culian;  Elisa grădina mea de vis; Gabriela ElenaGabriela Savitski; BaricadaBlogul cu mobilăCati Lupașcu; George Valah; Link pingRăzvanrc; Michaela Blog; Theodora 0303; Grădina visatăAndrei Mogan; Andrei Happy Day; Arici de mare; Între vis și realitate 2; Blogul lui moșu; Simion Cristian;  OrfivȘi la vară caldUn om fericit; World of Solitaire

Și totuși se învârte – Sânge balcanic (124) poem

cineva

ne îndrugă minciuni

promisiuni

căci are microfonul

are dreptul

şi zâmbetul larg

destinul cu aceste lipitori

nu este crud

doar cu noi

ce are a face

noi ne prefacem

că-i credem

ei îşi continuă tirada

e un ciclu ciudat

un circuit închis

de fapt

un scurt-circuit

şi totuşi pământul se învârte.

Și ei s-au săturat de ascultat minciuni: World of solitaire; Link-ping; Șilavarăcald; Grădina visată;   Ana UscaCaiusAdeleGabi123;  Supravieţuitor;  Deea;  CristiaDimaVania;  Elisa; Alioșa; MichaelasCristia LisandruTheodoraTeo;  Simion; Cati LupașcuEufrosin.

Șansă – Sânge balcanic (123) poem

dă o şansă întâmplării

o notă optimistă

în tot ceea ce faci

te vei împiedica

de ziduri

ignoră-le

sunt inevitabile

dar uşor de uitat

reţine

a uita e omenesc

acceptă

să fii un învingător

viaţa e aşa cum ţi-o faci

toţi avem câte-o şansă.


Acești prieteni din blogosferă sunt doar câțiva din cei care mai dau o șansă întâmplării: Cristian DimaFlorin PîcăBogdan Epureanu; AdeleMichaelas Blog; Ana Usca;  Caius; Cati Lupașcu; Gabriela Savitsky; Andrei; Onu; Theodora; M’s blog; Ivanuska; Flavius; Simion Cristian;