un pescăruş trist privi marea învolburată
şi pentru a nu ştiu câta oară scânci
marea inflexibilă îşi continuă tirada înspumată
iar zburătoarea pluti la mal pe stânci
*
citeai atâta demnitate în ţinuta încântătoare-i zburătoare
cât cuprinde cerul până la zenit şi întinsa mare
iar soarele spectator veşnic zâmbi iarăşi la scâncetul păsării
şi privi plictisit corăbiile de pe întinsul mării.
Cosmin Stefanescu 
Scriam cândva: „Eu sunt un pescăruş/ cu aripa frântă/ în zborul spre fericire”.
Îmi plac pescăruşii şi văd că şi ţie. 🙂
ApreciazăApreciază
@Adele
În aste vremuri putrede, în care semidocții ne conduc spre sărăcie lucie, suntem cu toții, precum pescărușul tău cu aripa frântă cu speranța fericiri și bunăstării… să vedem ce va mai urma…
ApreciazăApreciază
Foarte frumoasa poezia… si imaginile de asemenea… dar deja ne-ai obisnuit cu asta. 🙂
P.S.: Imi pare bine sa vad ca te-ai hotarat sa renunt la pinguri. 🙂
ApreciazăApreciază
@Sunt încântat să aflu că îmi apreciezi munca.
Da!… am avut un sfătuitor bun și am ținut cont de ce mi-a sugerat.
O zi frumoasă!
ApreciazăApreciază
Buna ziua.
Sunt prieten cu TEO si v-a recomandat pentru link Exchange. Va rog sa ma cititi si poate ma acceptati. Va multumesc.
ApreciazăApreciază
@Oana Marius
Am adăugat blogul tău la blogroll. Te mai aștept când ai timp și plăcere…
O seară bună!
ApreciazăApreciază
1. Acest comentariu nu este de publicat, este pentru uzul privat al administratorului de blog.
2. „Tirada inspumata” a marii este o metafora po(i)etica de mare inspiratie, ma dor falcile de ras. La faza cu soarele care priveste plictisit mi-a dat curu-n lacrimi de atata ras. Da’ te cauta muza, ceva de speriat!
3. Pozele sunt, iarasi, exceptionale. Nimeni nu mai vazuse pescarusi pe malul marii, raritate extraordinara, de ce nu le vinzi la Nat Geo Wild, ca doar ai drepturi de autor pe ele, nu? Ca asa scrisesi pe blog, ca ie pozele lu’ matale.
4. Pe cand o po(i)ezie despre o carpeta cu „Rapirea din serai” sau pestele de portzolan de pe teveu?
5. Fii atent la genitiv-dativ, maestre. Vezi ca pentru „încântătoare-i zburătoare” te pârăsc la memoria doameni Ivanciu. Ori nu pricep io licentele poetice ori ai dat cu gramatica de gard.
A bianto, vorba englezului Goethe.
ApreciazăApreciază
Cristian Petre
Bună seara!
Îmi cer scuze că nu am răspuns cu promptitudine la acest comentariu. Chiar dacă ai scris că nu este adresat decât administratorului de blog, am considerat că este nimerit să îl postez, deoarece are un iz răutăcios extraordinar care trebuie să fie gustat de cât mai mulți. Nu am să intru în polemici, îmi ești prieten de prea mulți ani și consider acest comentariu că este exact ca în vorba aceea plină de tâlc: un șut în fund este un pas înainte. Atâta timp cât folosești doar tastatura și nu bocanci cu bombeul de fier, pot să duc și să îmi asum convigerile respectiv greșelile. Promit solemn (a nu se lua în seamă acest aspect) că voi scrie cât de curând un poem și despre răpirea din serai care era pe un perete nordic la tine în casă, că eu nu am avut așa ceva în casă și dacă voi avea timp voi aminti și despre favoritul tău întru visări poetice, peștișorul de porțelan de pe televizor. Mă bucur că nu ai uitat acele minunate nimicuri care ți-au creat o optică despre lume. Am cerut scuze doamnei Ivanciu, pentru greșalele mele, cu voie ori fără de voie și pot să afirm cu bucurie că au fost acceptate ba chiar că a fost nesperat de bucuroasă că scriu și a a firmat că apreciază mult munca meu pe acest teritoriu.
O seară plină de visări poetice!
ApreciazăApreciază