25-15-15 – S-a strigat Bingo la bila sărăcia lucie lucește și mai tare


de Cosmin Ștefănescu

*

Suntem săraci de mult prea mulți ani. Cineva, care-și dorea cu disperare să ajungă în vârf, a strigat frenetic: Să trăiți bine!

Lumea din dorința unei schimbări în bine l-a susținut pe acest om venit cu vorbe meșteșugite. Dintr-o dată printr-o alchimie nemaivăzută, lumea a sărăcit și mai tare…

Nu reușesc să înțeleg cum s-a ajuns la astfel de situație fără ieșire, când imediat după așa- zisa revoluție, România avea datorii zero, ba chiar mai erau niște bani prin diverse conturi din țară și străinătate. Băieții cu ochii violeți mintenaș au schimbat acest lucru ruinând orice instituție care mai funcționa și s-au făcut luntre și punte ca acestea să devină falimentare.  Reușita a fost mult peste așteptări și toți au avut de câștigat după munca depusă.

Între timp s-au folosit de mass-media să ne îndobitocească, orbească canalizându-ne atenția în cu totul altă direcție. Nu mai este necesar să ne amintim ce probleme avem, este suficient să trăim cu ”pâine și circ” – cum se făcea cu două mii de ani în urmă în arenele romane. Este o modalitate extraordinară… îi servim plebei: manele, telenovele, știri amețitoare, flăcări violet, sex, violență și mânjim imaginea româniei în lume cu măgari pictați roz și cu zvastica pe spate, marca – Patapievici (I.C.R. New York – vezi video aici) și picturi interesante cu organe în erecție  lucrări plecate de la aceiași marcă prestigioasă (Berlin). Toate acestea se întâmplă în timp ce copiii românilor câștigă competiții internaționale la diverse discipline iar despre aceste lucruri nu ne mai vorbește nimeni… probabil consideră că le scade ratingul…

Este un haos de proporții catastrofice, totul este distorsionat, iar lumea pare că se întoarce cu susul în jos în mod grotesc, născând o imagine aproape apocaliptică.

Edilii noștri ne-au înșelat an după an până când această țărișoară a devenit datoare la organisme puternice din lumea bancară (de care cam toate țările s-au descotorosit) doar cu câteva milioane ori poate miliarde de euro… cine mai știe adevărul?… deoarece ei ne mint zilnic cu zâmbetul pe buze. Astfel, noi am luat din lada istoriei cămătari care să ne excrocheze și pe noi. Doar moda asta a făcut ravagii peste tot… nu puteam sub nicio formă să ratăm această ocazie de îmbogățire rapidă. Acum ei se îmbogățesc pe zi ce trece ruinându-ne speranța unui trai mai bun pentru noi și copiii noștri.

Nu a încercat nici-un președinte să ceară de la ruși Tezaurul României depozitat la Moscova – acesta reprezentând aproximativ 94 tone de aur în monede și lingouri și bijuteriile Reginei Maria. Acești excroci dețin o parte din tezaurul nostru iar noi între timp  continuăm  ”să trăim bine”, metaforic vorbind, firește…

Cei care ne conduc își mai ridică câteva palate, mai cumpără și câteva Jeep-uri să se potrivească cu vilele, de unde?… din banii împrumutați de la Fondul Monetar Internațional, iar noi continuăm să ne plângem că ne merge rău… dar nimeni nu plânge degeaba căci asta este crunta realitate cu care ne confruntăm.

Încă mai sunt pensionari care au o pensie mizeră de aproximativ 75 de lei noi… ei trebuie să plătească musai cei 15%, prea s-au îngrășat în ultima vreme… Zilele trecute la capitolul “pâine și circ”, al mass-media ne-a fost prezentată o biată bătrânică cu o pensie de urmaș de nici mai mult, nici mai puțin, 1 leu nou… o sumă colosală din care cu siguranță se vor scădea pentru stat 15%, că doar și această bătrânică se îngrașă pe cârca poporului și trebuie să plătească cu vârf și îndesat toate greșelile guvernanților noștri. Guvernanți din rândul cărora se evidențiază un bolnav mintal, el este Senatorul P.N.L.  Marius Nicoară care vizionează fără pic de rușine la dezbaterea pensilor filme porno pe lap-top-ul plătit din banii contribuabililor (vezi video aici). Este imperios necesar să le luăm banii bătrâneilor ca să poată urmări tot guvernul cum… țara arde și baba se piaptănă…

Eram pierdut în calcule, cu gândurile aiurea și îmi completam sârguincios biletul cu datoriile la întreținere, curent, chirie și multe altele când aud strigându-se: 25-15-15… S-a strigat Bingo la bila sărăcia lucie lucește și mai tare…

Câțiva din câștigători: Ioan UscaNoapte bună copiiLink-Ping, Atitudini, Gabriela SavitskyNo băsescu DayAtitudiniDumitru AgachiMirela PeteGabitzuCristian LisandruIdei înghesuiteCristian DimaRăzvanrcGabriela ElenaSimion CristianŞi la vară caldWorld of Solitaire‘s BlogOrryTheodora MarinescuGabi123Ioan Sorin UscaAna UscaCaiusNataşaGând licitat, Orfiv Elisa.

Papadie - Foto - Cosmin Stefanescu
Papadie - Foto - Cosmin Stefanescu
Verde crud - Foto- Cosmin Stefanescu
Verde crud - Foto- Cosmin Stefanescu

47 de comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Sincer să fiu, atunci când aud de Patapievici am o mică mare problemă. Poate că sunt eu subiectiv, deşi nu cred… „manele, telenovele, știri amețitoare, flăcări violet, sex, violență și mânjim imaginea româniei în lume cu măgari pictați roz și cu zvastica pe spate, marca – Patapievici”… O excelentă trecere în revistă…

    Apreciază

    1. @Cristian Lisandru
      Tot ce am trecut în revistă sunt doar câteva din mizeriile pe care ni le servesc televiziunile. Nu știu cum se face dar cred că sunt în astă țară oameni cu adevărat capabli… oameni care ar putea lua povara I.C.R. de pe umerii gârboviți ai lui Patapievici. Pentru că este obsedat sexual ar putea să se mute lângă Marius Nicoară să se uite la filme porno… oricum nu le pasă deloc de problemele noastre.

      Apreciază

  2. g1b2i3 spune:

    Doar noi suntem vinovati ca nu am invatat nimic.Poate ca ne place sa fim mintiti.
    cat priveste cultura si mass-media, recomand televiziunea publica.Au cele mai bune emisiuni.

    Apreciază

    1. @g1b2i3
      Sunt de acord cu aceste afirmații. Se prea poate să ne placă să suferim și să fim mințiți…

      Apreciază

    2. florin spune:

      chiar au cele mai bune emisiuni . aproape ca merita faptul ca platim de doua ori abonamentul tv . aproape .

      Apreciază

      1. @Florin
        Da! Ne vând gunoi (manele, telenovele, alte… ele etc) și noi îl plătim dublu…

        Apreciază

  3. Orry spune:

    🙂 vom ramane un popor fara colonana vertebrala inca multi ani de-acum in colo! Ma intreb de ce ne place sa fim asa ???
    Sa fim condusi de minti cu un IQ mult prea scazut ?? Ne place sa fim aratati cu degetul … sa fim umuliti …

    Apreciază

    1. @Orry
      Suntem un popor fără coloană vertebrală din moment ce acceptăm toate mizeriile celor din vârf. Ne complacem în nebunia acestor ”minți strălucite” cu un IQ de retardați mintali. Soluțiile găsite de acești excroci ne vor sărăci și mai tare iar ei vor continua să se îmbogățească pe spatele poporului.

      Apreciază

  4. dispecerita spune:

    E ireal ce se întâmplă!
    Şi totuşi, unde sunt reacţiile???

    Apreciază

    1. @Dispecerița
      Este foarte adevărat că totul este grotesc. Se pare că suntem conduși de niște VESELI care nu își văd decât propriile interese iar de noi nu mai au timp… decât să ne jupoaie. Toate acestea se întâmplă de multă vreme iar între timp conturile lor sunt burdușite cu valuta F.M.I.

      Apreciază

  5. Isabela Gradinaru spune:

    Adevarul e ca tara noastra se duce de rapa,incetul cu incetul.Guvernatii de sus vor sa vada cum fiecare muritor ajunge sa-si puna streangul de gat negasind nici cum o scapare din aceasta recesiune pe care au creat-o ei.Se gandesc cum sa faca sa numai avem din ce trai si achita darile catre stat, neintrand in calcul sanatatea de care ducem lipsa mai toti.Am observat, ca pe spinarea oamenilor de rand vor sa obtina niste bani pe care sa-i investeasca tot pe lucruri de interes personal.Si tot odata vor sa mai faca restructurari.In schimb vor sa mareasca impozite insa nu se gandesc de unde,omul va mai putea plati daca le mai iei din salariu sau pensii.
    Unde oare va ajunge tara asta?

    Apreciază

    1. @Isabela Grădinaru
      Se pare că țara noastră se cam duce de râpă fiind condusă de oameni cărora nu le pasă de problemele noastre de zi cu zi. Sunt insensibili la sărăcia cu care ne confruntăm în propria țară. Ne dau exemplu Grecia care are peste 500 de euro – minim pe economie când la noi este sub 150 euro. Ne amețesc așa cum o fac de 20 de ani… cu nesimțire și mult, mult tupeu…

      Apreciază

  6. http://noaptebunacopii.wordpress.com/2010/05/12/change-or-die/

    […] Schimbă-te (adaptează-te) sau dispari! Aşa se spune. Dar cât să ne mai adaptăm? Câtă putere de schimbare să avem? De unde resurse? Câtă minte şi cât suflet să mai amputăm? […]

    P.S. Am pinguit de vreo câteva ori şi tot n-a ajuns. Aşa că, după cum te-am obişnuit, planul B.

    Apreciază

  7. fpica spune:

    din nefericire are sa fie si mai rau, si tot din nefericire noi nu vom reusi sa facem nimic. desi ne(ma) luptam in fiecare zi sa fac o schimbare in bine, nu reusesc. noua ne place sa omoram caprele vecinilor, sa aruncam pisica si sa vindem cioara. doar ca, intre timp au cam murit caprele, pisicile si ciorile, dar nu-i nimic… avem pensionari, nou nascuti, veterani de razboi (de astia is putini oricum)… sper sa avem puterea sa trecema mai departe…

    Apreciază

    1. @Fpica
      Se pare că totul a pornit pe o pantă dezolantă iar acest drum duce într-un abis fără sfârșit… un abis creat de cei care îi plătim să ne susțină și să se ocupe de problemele din societatea noastră. Să ne ajute Dumnezeu să avem puterea să trecem mai departe…

      Apreciază

      1. Partea proastă pentru noi este faptul că întotdeauna avem puterea să trecem mai departe. Depinde şi CUM trecem.

        Apreciază

        1. @Dan Chichernea
          Se pare că reușim să trecem peste toate problemele din ce în ce mai tăvăliți / umiliți și mai surprinși până unde poate ajunge răutatea umană… cât de mult ne pot afecta deciziile care le iau alții pentru noi…

          Apreciază

          1. Majoritatea va decide întotdeauna pentru acea minoritate din care facem şi noi parte. Păcat.

            Apreciază

            1. @Dan Chichernea
              Acea majoritate despre care vorbești, în esență, este o minoritate care decide cum trebuie să ne ducem zilele, cum să ne tragem plapuma pe picioare și la ce nivel de sărăcie să ajungem. În acest timp ei își ridică vile își cumpără mașini de lux din banii publici și mânjesc imaginea României în lume. Suntem excrocați zi de zi de către un grup de oameni și grupuri meschine de interese apoi vin pe sticlă cu fețe siropoase și cuvinte meșteșugite și ne mai dau câte o lovitură decisivă. Am senzația că ne testează rezistența… la ce prag de mizerie și sărăcie putem ajunge fără să facem prea multe valuri…

              Apreciază

  8. florin spune:

    citez dintr-o declaratie a guvernului „poc” (unul dintre ele) de prin 2008 :
    „Noul guvern va avea ca prioritate si actiuni politico-diplomatice sustinute „in vederea recuperarii tezaurului Romaniei aflat la Moscova”.
    din pacate , prioritatea guvernului a fost intrarea Romaniei in „criza” .

    Apreciază

    1. @Florin
      Nimic mai adevărat! Fiind o prioritate, excrocii neamului nostru nu au făcut altceva decât să o ducă la îndeplinire…

      Apreciază

  9. LUMINITA VASILESCU spune:

    Este adevarat tot ce spuneti! Dar vazand ca tara asta merge din rau inspre mai rau si la orizont nu se zareste nici o licarire, nici o speranta de mai bine, nu pot sa nu ma intreb de ce ni se intampla asta. Oare avem ceva de platit, noi ca popopr? Poate o crima in zi de Craciun? Si nu se spune oare, ca fiecare tara isi are conducatorii pe care ii merita? Si oare nu noi i-am ales? Trebuie sa recunoastem ca cei apti sa faca ceva nu pot/nu vor sa mearga acolo sus. Poate ca noi, romanii, ne-am invatat sa ne plangem, sa inghitim mitocania si indiferenta celor ce ne conduc. De ce nu luam oare atitudine? Asteptam sa ne ajunga cutitul la os, ca sa iesim in strada, asa cum se intampla azi? Asteptam prea mult! Ii lasam prea mult sa ne calce in picioare. Sau poate ar trebui sa ne gandim ca, vaietele noastre, nemultumirea ,,,,, energiile acestea negative generate de suferinta noastra, atrag acelasi tip de energii din univers (legea atractiei). Sau poate ar trebui sa fim mai smeriti si sa cerem, cu totii, iertare lui Dumnezeu si ajutor. Cred ca ar trebui sa ne gandim de ce ni se intampla lucrurile astea, sa tragem o concluzie si sa ne schimbam! Usor de zis, greu de facut!

    Apreciază

    1. @Luminița Vasilescu
      Tot ce se întâmplă este în defavoarea noastră… zi de zi și ceas de ceas se strânge mai tare cureaua… cine o strânge?!!!… nimeni alții decât cei care s-au lăfăit în conturile lăsate de Ceaușescu burdușite cu valută, în fonduri de toate felurile – acei oligarhi – cimpanzei politici care nu au urmărit în decursul celor 20 de ani scurși de la așa-zisa revoluție decât propriile interese… Nu trebuie să ne mirăm de nimic din ce ni se întâmplă… totul a fost dirijat deliberat în această zonă crepusculară…

      Apreciază

  10. Daniela spune:

    Cauza principala a tot ceea ce se intampla acum este neimplicarea celor buni, celor cinstiti si celor competenti. Puterea ar trebui sa le apartina lor, celor buni, celor cinstiti si celor competenti. Protestele in surdina nu vor fi nicicand auzite. Deci, sa schimbam ceva!

    Apreciază

    1. Daniela
      Este ideatic ceea ce afirmi tu. Cei buni și competenți nu mai au loc de parveniți, oportuniști, hoți, proxeneți, pupincuriști și târfe. Mass-media simpatizează cu aceste scursori iar cei buni sunt ascunși în semiobscuritate… într-un con de umbră… să zicem mersi că nu sunt ascunși într-un loc cu lumină și verdeață…

      Apreciază

      1. Daniela spune:

        Pai de ce crezi ca nu mai au loc de „parveniți, oportuniști, hoți, proxeneți, pupincuriști și târfe”? Pentru ca ai aleg sa nu se implice, cei buni isi aleg singuri conul de umbra si nu lumina reflectoarelor. Cei buni ar trebui sa posede mai mult curaj.

        Apreciază

        1. Daniela
          Cei buni au curaj, dar nu sunt la mare căutare în aste vremuri corupte de dinastiile excrocilor.

          Apreciază

  11. Aliosa spune:

    @ COSMIN,
    Bună seara !
    Excelent articol !
    Subscriu 100% la cele spuse de tine și,cu permisiunea ta, adaug mai multe de pe :
    http://aliosapopovici.wordpress.com/2010/05/27/Cu-orice-pret-la-putere
    Mulțumesc pentru că l-ai postat din nou !
    Cu stimă și prietenie,
    Aliosa.

    Apreciază

    1. @Alioșa
      Mă fericesc că ești în asentimentul meu și că acest articol ți-a plăcut. Am să intru pe linck-ul pe care mi l-ai indicat.
      Cu prietenie,
      Cosmin Ștefănescu.

      Apreciază

Lasă un răspuns către LUMINITA VASILESCU Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.