de Cosmin ȘTEFĂNESCU
*
Se aud paşi pe caldarâm
cel fără nume
a străbătut în surle şi trâmbiţe
piaţa vechilor principii…
Aici trona mândră şi zveltă
statuia neîncepută
pe alocuri verdele şi negrul pământiu
invadau tot locul
Sufletu-mi zâmbea
şi privea norocul
ce nu l-a avut
şi nu l-a dorit nicicând
Cântecul sideral pătrundea în noi
noi cei trişti şi goi
dorim să fim optimişti
dar cel făr’ de nume
nu ne permite
ne-arată drumul prăfuit
eu cred că nu ne-nghite
dar îl urmăm înmărmuriţi
şi cenuşii şi răzvrătiţi
Căci personificat în zeu e … „EL”
iar noi furnici ce înnegrim locul
aşa de mulţi că te apucă-amocul
statuia neîncepută ne priveşte
clepsidra îşi cerne nisipul necontenit
noi îmbătrânim cerşind din poartă-n poartă
bogaţi dar săraci suntem la infinit
Asta-i aşadar a noastră soartă.
Cosmin Stefanescu 
@Gabriela
Multumesc pentru ping.
ApreciazăApreciază
Mi-e teamă, Cosmin, că ne putem compara cu furnicile numai raportându-ne la Cosmos, la Divinitate…
„Iar în lumea asta mare noi, copii ai lumii mici,/Facem pe pămîntul nostru muşuroaie de furnici;” – spunea Eminescu în Scrisoarea I, nu?
Dar numai atât. Pentru că, altfel, furnicile sunt mult mai organizate şi-şi cunosc foarte bine rostul, comparativ cu noi. Uneori, cred că le suntem inferiori…
ApreciazăApreciază
@Noapte bună copii
Aprecierile pe care le-ai făcut sunt juste. Cred că suntem inferiori multor ființe / gâze existente pe pământ… dar cu toate acestea noi le conducem viața chiar dacă nu suntem prea organizați, avem grijă să distrugem în jurul nostru tot ce mișcă pentru a demonstra cu forța brută că noi suntem homo sapiens sapiens – bipedul înțelept. Ar fi minunat dacă am încerca să ne schimbăm…
Mulțumesc frumos pentru comentariu și te mai aștept…
ApreciazăApreciază