de Cosmin STEFANESCU

*

O iubire ucigătoare îmi zdrobeşte inima.

Aş dori să fiu o floare,

Să-ţi zâmbesc oricând ai vrea

Aş dori ca steaua ta s-o privesc în fiece seară

Uitând de mine însumi

Să mă nasc a doua oară

Să mă chinui înc-un pic

Ah! … mă sting pe zi ce trece

Voi privi cum din iubire

Sufletu-mi atotputernic se va trece.

*

M-ai rănit, dar te iubesc

Şi-aş fi laş să nu-ţi vorbesc

Despre visul meu ceresc,

Despre viaţa-mi anterioară

Despre lumea-mi interioară

Despre visu-mi tulburat despre sufletu-mi uitat

Oricum cândva vei descoperi

Că din inime ucise

Se nasc pătimaşe vise.

*

Câtă viaţă mai există

Într-o umbră ce eram?

Câtă linişte desprinsă,

Dintr-o frunză rar aprinsă

De dogoritorul soare!

Priveşte,… cum se chinuie şi moare,

Abia acum descopăr

Căci iubirea lasă răni adânci şi doare

Că sufletu-mi asemeni frunzei

Se chirceşte şi moare.

*