de Cosmin Ştefănescu
*
E un mister
Cum cerul şi pământul
Ne scapă de nevoi
Când noi suntem, o, Doamne, nişte biete gâze
Mizere… născute din noroi.
*
Nu ştim a ne purta
Cu noi mai omeneşte
Căci ne „lichidăm” pe zi ce trece
Fugim către polul morţii
În linie dreaptă, nebuneşte.…
*
Bilanţul vieţii noastre
Îi searbăd, fără preţ
Căci preţuim doar banul şi minciuna
Prostia şi trufia
Nebunii şi nimicnicia.
Cosmin Stefanescu 
Sint curios, in ce zodie ti-ai inceput lungul drum al ispasirii… Simtim la fel, vedem la fel, poate ne si exprimam la fel intelegind la fel rostul Izbavirii pamintene…
o seara frumoasa…
andrei
ApreciazăApreciază
Suntem lacrimi izvorâte din sperantă, suntem scânteie de Dumnezeu. Toţi ne-am început periplul pe lungul drum al ispăşirii încă de când ne numeam pelasgi apoi daci, traci, geţi iar mai târziu români. Normal că simţim lafel, vedem cu aceiaşi ochi şi trăim cu dorinţa Izbăvirii pământene de când eram daci şi modificam cursul istoriei.
o seară caldă ca şi sufletul tău de dac…
Cosmin
ApreciazăApreciază
Oricat rau am face noi, „niste biete gaze”, pamantului, el va fi aici si cand omenirea va disparea. Pacat insa de raul VOIT pe care-l facem! Frumoasa poezie, felicitari!
ApreciazăApreciază
Foarte adevărat. Suntem însă de condamnat că nu respectăm nimic şi că distrugem tot ce este în jurul nostru. Mulţumesc pentru apreciere şi te mai aştept cu noi comentarii. O zi bună!
ApreciazăApreciază