de Cosmin STEFANESCU
*
Întreaga noapte a nins cu frunze
Şi chiar în sufletu-mi a nins cândva
E un strop de energie
Un evantai de melancolie
Iar luna întreaga noapte
A fost mai trează şi mai vie ca oricând
Şi era vânt
Şi renăştea natura
Sau murea pentru un timp
Nu mai ştiu
Iar arborii deveniseră
Trişti
Şi nervoşi, cum nicicând nu-i văzusem
Fuseseră trădaţi de un an de frumuseţe
De podoaba lor de smarald,
Acum atât de ruginie
Şi m-am trezit că şi eu
Fusesem trădat de sufletu-mi ce se înnegri
Ce atât de frumos
Ce atât de negru devenise
Ca zaţul de mister al unei cafele
Era vânt şi… nu mai ştiu…
Cosmin Stefanescu 
E frumoasa:) De obicei sustin ca imi plac doar poeziile clasice, chiar si referitor la structura, versificatie..
Dar asta desi nu e chiar clasica, este, ca mod de transmitere a mesajului:D adica imi place 🙂
ApreciazăApreciază
Dacă a reuşit să pătrundă în inima ta sensibilă acest lucru mă onorează. Este mare lucru pentru mine când mesajul ajunge să îşi atingă tinta. Nu am scris pentru mulţi, am scris doar pentru cei care trăiesc întru cuvântul spus ori scris, pentru iubitorii de frumos aplecaţi asupra lucrărărilor celor nouă muze…
Cu simpatie,
Cosmin ŞTEFĂNESCU
ApreciazăApreciază