Paria – Sange balcanic (73) poem

de Cosmin STEFANESCU

*

Un fel de paria nebun şi trist

Fugi lăcrimând în noapte

Poate-l gonise Antichrist

Şi contra acestuia nu putea să lupte

*

Poate-l anima sila cu un gen de dezgust

Şi-i trebui o clipă să cugete

În aste clipe fiara aţâţată prinse gust

Şi-l sfâşie cu fulgere şi tunete.

*

Astfel fiind lovit de-un destin crud

Şiroind de sânge şi plângând privi insistent la cer

Maleficul îl tortura dar el devenise imun şi mut

Şi privindu-şi ţinta sta parcă aşteptând divinul mesager.

*

Predispuși la întuneric – Sânge balcanic (72) poem

de Cosmin ȘTEFĂNESCU

*

Predispuşi la întuneric

Sunt nebunii făr’ de drum

Ce se lăfăie-n isterie

Provocând un fel de fum.

*

Ce se cred cei mai presus

De iubire şi de jalnicele gânduri ce-au apus

Şi-şi strecoară printre vorbe fără de-nţeles

Murdărie şi mizerie printr-un mod mult prea ales

*

Predispuşi la întuneric

Sunt copacii plini de ciori

Când privindu-i pe-nserate

Par împodobiţi cu flori.

*

Şi un grangure isteric, fâlfâind a sale aripi

Se strecoară-n viaţa noastră fredonând un fel de cântec

Despre viaţa lui mizeră şi prea multe neajunsuri

Gâlgâind cu vocea-i spartă nu un cântec ci-un descântec.

*

Lacrima în care îmi afund pana – Sânge balcanic (71) poem

de Cosmin ȘTEFĂNESCU

*

Cine dă sclipire versului meu?…

Cine dă naştere lacrimii în care-mi afund pana?

Este, cumva, acel răsărit de soare plin de mister efemer,

De clipe ce şochează gândirea unui neînsemnat muritor,

*

Sau, poate, privind transcendent prin timp,

Acea boabă de mazăre – marea explozie universală,

Energizată de pana unui poet mistic?

Cine dă sclipire versului meu?…

*

Cine dă naştere lacrimii de culoare în care-mi afund pana?

Poate-i paralizantul gând că mă voi reîncarna

Şi-mi va fi ruşine că în viaţa-mi anterioară

N-am scris totul.

*

Apocalipsa – Sânge balcanic (70) poem

de Cosmin STEFANESCU

*

Cavalerii nefaşti ai terorii au reapărut

Răspândind indiferent unde moarte şi boală,

Răsăriţi parcă din lumea bătătorită în trecut,

Întunecând zile întregi lumina astrală.

*

Se mint şi ne mint că duc un război sfânt,

Dar noi în astă lume de enigme stabilă-n axa de la poli

Ne-am învăţat cu mii de fantasme pe pământ,

Dar nu mai suportăm lacrimi, sânge şi boli.

*

Şi parcă totu-i făcut să ne mintă,

Iar lumea s-a umplut de farisei,

De oameni cu fel de fel de învăţături,

Cu statui fără chip reprezentând zei.

*

Nuanța adevărului – Sânge balcanic (69) poem

de Cosmin ȘTEFĂNESCU

*

Recea coloană a infinitului

Trezeşte-n mine

Pasărea cu aripi frânte,

Pasărea speranţei,

Soră bună

Cu pasărea Phoenix

Iar eu am încetat

Să mai exist

Şi nu ştiu prin ce minune

Colbul din juru-mi

Se stinge

Ce tristă şi rece e uitarea!

Coloana, însă, poate mai vie

Şi parcă abia mai ieri a fost sculptată

Pentru întâia dată.

Brâncuşi, ca o pasăre Phoenix,

Renaşte din propriul colb,

Iar eu am renunţat

Să mai cred în neadevăruri

Miracolul mi se pare

Cea mai credibilă nuanţă

A adevărului.

*

Durerile lumii – Sange balcanic (68) poem

de Cosmin STEFANESCU

*

Să fii trist

Şi scuturat de frigul amintirilor,

Să-ţi macini durerile într-un monolog interior,

Îţi imaginezi că un plic

Ţi-a îndurerat toată viaţa

Să mai suferi înc-un pic

De-ai putea să te strecori

În noapte

În lumina feerică a Lunii

Să uiţi de durerile lumii.

*

Speram… oare mai sper? – Sange balcanic (67) poem

de Cosmin STEFANESCU

*

Speram în tine viaţă

Porumbel al viselor oricărui muritor

Dar vezi nu întotdeauna

Visu-i realitate

Oricum, viaţa o ador.

Sper în viaţa dăruită de timp

Sper că-n ziua de mâine

Totul va fi magic

Fermecător de minunat

Dar doar sper

Nu credeam că speranţa

Mi-este atât de vie… de puternică

Ştiam de ea, dar ceva palid, neclar

Pe lângă realitatea vie ce mă animă arar

Uneori văd, simt, speranţa

O mângâi cu omeneasca-mi mână

Cu aceste petale … degetele-mi de muritor

Poate … speranţa-i un plai cu flori

Uneori e-o pasăre cu aripi frânte

Cu ochii trişti, cenuşii de plumb,

Sau poate-i doar acel „EL”

Care ne priveşte pe noi.

*