de Cosmin STEFANESCU

*
Uneori suntem abandonaţi de visele noastre
Unui soi ciudat de ură
Pur şi simplu te simţi trădat
Şi împietrit acţionezi
Sub îndemnul impulsului
*
Uneori ai dori ca odiseea vieţii tale
Să străluce-n lumea mare
Dar contradicţia întâmplării
Face ca totul sub un foşnet abia perceptibil
Să declanşeze distrugerea imaginii create
*
Uneori ar trebui să fim supuşi probei oglinzilor
Să putem prevedea totul
Să distrugem oglinzile ce-au luminat tainiţele negative
Ale sufletului îmbâcsit inconştient
Cu demonul bolnav şi zdrenţuit al urii.