de Cosmin STEFANESCU

*

Am rămas sclavul unei mari iubiri

Şi inima mi-a îngheţat treptat – treptat

Voi încerca să-mi refac sufletul risipit

În glacialitate şi-n păcat

Am suferit destul, îmi e cu neputinţă

Să ma mai ţintuiesc cu privirea pierdută

Într-o oglindă.

Lăcrimez, căci iarăşi din uitare,

Din uitarea de-o clipă s-a născut ea.

Cea pe care am făcut-o să sufere,

Cea pe care o iubeam nespus

Cea pe care…

Pe care… Ah!… încă o mai iubesc.

Anunțuri

Despre Henry Cosmin Florentin Ştefănescu

Acest site este practic o imagine în oglindă a ce îmi place mai mult să fac... Voi posta atât poezii, proză cât și fotografii de oriunde am călătorit. Aș vrea să cunosc opinia tuturor celor care vizitează acest site despre munca mea. Mulțumesc anticipat!

2 răspunsuri »

  1. aripidezapada spune:

    Ua, si asta imi place.. 🙂 Cred ca in general simtim mai aproape poeziile cu care devenim empatici, pe care le intelegem mai bine. Uneori si tocmai pentru ca intr-un fel le-am trait si noi.

    Mai rar totusi sa iubesti, sa fii iubit, si sa faci sa sufere.. (nu stiu daca e fictiune sau nu, eu oricum comentez de obicei si continutul – in orice fel ar fi el scris)

    • A greși este omenește… a persista în greșeală este o mare nerozie. Acest poem a fost o constatare și o conluzie în același timp pe care am trasat-o pentru a nu mai persista în greșeală. În concluzie acest poem nu este ficțiune ci doar o realitate cruntă din multele pe care ne este dat să le trăim. Mă bucur că ai revenit și că îți place ce scriu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s