de Cosmin ȘTEFĂNESCU

Experimentul Dedal – Icar

Fără voinţă, Walter plecase de mult dintre colegii săi şi bântuia ca o imagine holografică sau ca o fantomă prin timpuri de mult uitate, prin segmente ale istoriei – trecu în revistă zeci şi sute de teatre ale războiului: văzu diverse strategii şi diverse arme – săgeţi, suliţe, pumnale, apoi arme de foc, iar ultimele pe panoplia războiului armele balistice cu rază medie de acţiune, armele laser, arme fisionabile nucleare cât şi T.N.T.-ul care tocmai transformau Pământul într-o genune, într-un mit şi pentru prima oară de când fusese supus experimentului cu imaginea creativă, putu vedea viitorul exact aşa cum era prevăzut şi cum o bănuiau toţi. Ceea ce i se păru cel mai curios era faptul că el şi toţi cei de la MEDIA – TECKH plus cei de la reprezentanţa din România trăiau şi se aflau între stelele medicee aşa cum le denumise Galileo Galilei, undeva în Univers, pierduţi în nişte navete în formă de sfere lipite, un fel de legături atomice la mii de ani lumină de planeta Pământ în căutarea unei planete gazdă pe care s-o populeze.

Când încă străbătea spaţiul o zdruncinătură îl readuse la realitate şi-i văzu pe cei din consiliu privindu-l cu atenţia sporită. Zâmbind stângaci încercă să îngaime o scuză cât de cât plauzibilă pentru absenţa lui de la şedinţă sau pentru fuga lui nevoită din plen.

Schwartz îi făcu semn să stea liniştit şi-l făcu atent arătându-i ecranul holografic unde se derulau imagini din peregrinările lui în trecut. Când imaginile deveniră oarecum profetice cu acele sfere în formă de lanţuri atomice sau structuri ale macromoleculei de ADN, Walter tresări sub impactul amintirilor vizionate. Directorul îşi dădu ochelarii jos, vizibil marcat şi îşi masă rădăcina nasului, după care zise aproape-n şoaptă: „Profeţia se va adeveri”. Inginerul şef auzise frânturile de cuvinte şi-l privi pe Schwartz pieziş cu nişte ochi plini de înţelesuri încifrate.

Apoi Schwartz ridică vocea ca să se facă auzit: „Îmi dau seama că treceţi prin o serie de momente neplăcute, că vă simţiţi neputincioşi în faţa dezastrelor – sunteţi într-un fel de labirint – în labirintul lui Minos şi exact ca Dedal şi Icar, încercaţi să găsiţi posibilităţi de ieşire din impas, numai să ştiţi că doar cu aripi lipite cu ceară nu veţi reuşi să ajungeţi departe – Pământul într-adevăr a devenit un labirint imens din care toţi caută şansa şi modul în care ar putea evada”. E chiar lupta pentru supravieţuire.

Unul dintre ingineri nemaiputând înghiţi toată povestea lui Schwartz îi zise că problema este exact cum o expune, după care adăugă laconic:

– Două vorbe, un ban nu fac – de ce batem atât câmpii şi nu discutăm probleme serioase, probleme de viaţă şi de moarte, problema şanselor noastre în acest colos de sticlă şi metal. Dacă mai există aşa ceva.

– Domnilor, se auzi vocea tunătoare a lui Schwartz, şansele noastre sunt mult mai mari decât ale lui Dedal şi lui Icar, deocamdată trebuie să ţin sub tăcere un anumit punct, iar ceea ce vă mai pot spune este: să aveţi speranţă; poate vă amintiţi că este acea mică vietate cu aripi frânte, ultima rămasă în Cutia Pandorei. Deocamdată atât.

– Ce înţelegeţi dumneavoastră prin speranţă ? se auzi vocea unui alt membru răzvrătit din consiliu.

– Păi ce să vă zic, speranţa pentru mine şi pentru voi toţi înseamnă Walter. Dar deocamdată este suficient cât ştiţi şi declar şedinţa încheiată.

După şedinţă Schwartz le zise inginerului şef şi lui Walter să-l urmeze. Intrară într-un laborator, trecură printr-un culoar lung; la un moment dat inginerul şef îi puse o mână pe umăr lui Schwartz şi privindu-l în ochi îi zise uitându-se către Walter:

– Domnule director i-ai făcut cunoscut subiectului proiectul despre arcă… ştie ce importanţă prezintă pentru noi?

– Nu încă, domnule, dar acum consider că este timpul. Ştii că nu mai e niciun moment de pierdut, el este singurul care vă poate salva  pe voi şi pe familiile voastre.

– Dar, totuşi, putem spera că nu veţi grăbi lansarea.

– De ce-mi stai în cale şi nu-mi dai o mână de ajutor ? Ai văzut şi tu că arealul teatrelor de război s-a extins la nivel planetar, în curând vor reapărea ciupercile atomice şi nu va mai fi nimic de făcut. Conflagraţia planetară pare să fie ultima de pe acest Pământ. Apoi nu vor mai fi decât gaze toxice, fum, praf nociv, probabil câteva sute de megatone ca să nu mai amintesc de radiaţiile de care nu vom scăpa şi iarna nucleară căreia nimeni nu-i va supravieţui.

Walter îi urmarea atent şi pentru prima oara nu înţelegea nimic, ca şi cum creierul nu voia să asimileze aceste informaţii şi să facă conexiunile, sau cei doi din faţa lui vorbeau codificat.

– Domnilor, ce este cu misterul acesta? Vorbiţi clar dacă este cu putinţă!

– Walter, scuză-mă, dar trebuie să te informăm în legătură cu o problemă importantă care nu ţi-a fost adusă la cunoştinţă din motive de securitate şi pentru că nu ne aşteptam ca lucrurile să evolueze astfel.

– Schwartz, întotdeauna ai fost limpede, şi-am citit în tine ca-ntr-o carte, dar acum parcă-mi vorbeşti într-o altă limbă. Te rog, pune cărţile pe masă, cum o spuneau strămoşii noştri.

Schwartz îi privi pe cei doi foarte atent, apoi spuse în gând ca şi Cezar când a trecut Ierihon-ul „alea iacta est”[1], şi-i invită pe cei doi să meargă în continuare pe un coridor.

După ce străbătură o mulţime de coridoare şi camere, pătrunseră  în buncăr, mai merseră puţin şi ajunseră la o intrare octogonală din  tryton – sticlă, Schwartz le indică un semn din centrul uşii care arăta ca o mână:

– Acesta este un senzor foarte sofisticat care nu recunoaşte decât amprenta mâinii tale, pulsul tău, dar în acelaşi timp, când vei pune mâna în acest locaş va trebui să spui şi o parolă pentru că mai este şi un senzor pentru amprenta vocală.

Walter îi privea în continuare nedumerit pe cei doi, dar la un moment dat se cutremură ca şi cum ar fi făcut un duş rece şi spuse:

– Are cumva legătură cu viziunile mele profetice ?

– Da, Walter, este o secvenţă din viziunile tale.

– Atunci spune-mi care este parola pentru a putea muta blocul ăsta de tryton – sticla din loc.

–    Parola este … ARCĂ..

– Arcă… arcă… are legătură cu arca lui Noe sau parola se poate modifica oricând?

– Walter, parola rămâne neschimbată – ARCĂ este denumirea proiectului ultrasecret; de fapt este piatra unghiulară de temelie a institutului MEDIA – TECKH. Tot ceea ce vei vedea a fost făcut în mare taină de către câteva echipe de roboţi care au fost conduşi, dirijaţi şi monitorizaţi de mine şi de inginerul şef. Arhitectul acestui colos am fost eu iar tu eşti a treia persoană care intră aici şi cea care va face ca proiectul arcă să devină şansa umanităţii în faţa catastrofei nucleare pe care a produs-o. Referitor la ceea ce ai spus despre arca lui Noe, ideea este aceeaşi, numai că Noe a salvat oamenii, animalele şi păsările de la potopul de ape, iar noi vom salva omenirea şi animalele de urgia omului, de potopul nuclear. Oricum asta n-o mai putem face decât în Univers pe Calea Lactee. Aceasta este, să-i zicem,” Arca lui Walter”.

– Dar în previziunile mele mai era o navetă de la o reprezentanţă MEDIA – TECKH din România – o ţărişoară din Europa după câte-mi amintesc.

– Da, Walter, previziunile tale au fost veridice; mai este încă o navetă făcută de arhitectul Spencek – omologul meu din Bucegi. Această navetă va fi condusă de un copil dăruit ca şi tine c-o inteligenţă ieşită din comun, antrenat şi format acolo în Bucegi. Acest copil este aproape de vârsta majoratului şi-l cheamă Ionuţ. Voi doi aveţi în mâini destinele omenirii, ale animalelor, păsărilor, arborilor, plantelor şi a tot ce am depozitat în buncărele şi-n silozurile din navetele spaţiale.

Walter îl privea uimit şi nu-i venea să îşi creadă urechilor ceea ce auzea.

– De când aţi prevăzut războiul planetar ? Şi prin ce mijloace ?

– Să-ţi spun mai întâi că în afară de faptul că sunt arhitect şi director al companiei MEDIA – TECKH am şi puteri de medium, lucru pe care nu l-a ştiut decât inginerul şef şi omologul meu din Bucegi – Spencek. Acum cinci ani am aflat acest lucru când eram în stare de hipnoză – atunci, dacă pot spune aşa, mi s-a arătat Tatăl Ceresc şi mi-a spus tot ce urma să fie şi respectiv m-a învăţat ce să fac pentru ca să nu se piardă stirpea omenească, animală etc.

După ce spuse toate acestea Schwartz făcu semn lui Walter să pună mâna pe copia fidelă din uşă şi-i zise să spună şi parola în acelaşi timp.

Acesta făcu întocmai şi uşa octogonală din tryton – sticlă se retrase într-o nişă practicată în pereţii intrării. În faţă le apăru o sală imensă puternic luminată – aici se afla bordul navei cu tot felul de aparatură virtuală de bord, cu aparatură holografică H.V. – cu comenzi diferite, cu comenzi pe bază de analiză vocală, comenzi ale scutului laser, cu tot ceea ce trebuia.

După ce-şi aruncă ochii prin încăpere, întrebă:

– Când va fi lansarea ?

– Lansarea va avea loc exact peste şase ore dacă totul va decurge conform planului iniţial.

– De ce ?… Te temi de ceva, crezi că vor fi probleme ? …

– Nu, nu la asta mă refer, ci la faptul că va trebui să scoatem două echipe de trytonos R-utilitari să îndepărteze cu tryton – cuttere pământul şi legăturile care sunt făcute.

– Păi, şi cât vor săpa trytonii ?

– Cam un metru şi jumătate în jurul navei, mai rău va fi  că aceşti roboţi vor fi sacrificaţi – ştii, nu ne putem permite să-i mai aducem înapoi căci odată cu ei vor intra şi gaze toxice, praf nociv, radiaţii … extrem de otrăvitoare.

– Înţeleg; readucându-i la bord am primi însăşi moartea …

– Este foarte adevărat, de altfel mai avem zece echipe în buncăr, comutaţi pe „stand by”, deci nu-mi fac griji chiar aşa de mari. Walter, tu va trebui să creezi o poartă în timp, un vortex ca să ne putem ejecta în spaţiu. Prin aceeaşi poartă creată de tine, va trebui să treacă şi naveta din Bucegi pentru că altfel ar putea exista pericolul să fim distruşi de armamentul nuclear existent, chiar dacă vom folosi scutul.

– Aha… deci pentru asta am fost format, dar totuşi cum voi crea eu acea poartă în timp – într-un timp atemporal – acel vortex.

– Nu-ţi face griji, ai la bordul navetei tot ceea ce-ţi va fi necesar. În  plus naveta te va ajuta şi ea, căci are încorporat creier propriu şi deţine ca şi tine calităţi şi-un coeficient de inteligenţă ieşit din comun. Creierul navei i-a aparţinut predecesorului tău care după experimentul virtual IMAGINE CREATIVĂ a suferit o multitudine de mutaţii sinaptice. Poate c-ar fi scăpat cu viaţă dacă nu ar mai fi apărut complicaţii cu inima subiectului, care după un atac de cord banal şi-a încetat brusc activitatea.

–  Au mai fost şi alţi cobai ??!!! …

– Da, a mai fost acesta al cărui creier guvernează şi conduce nava şi mai trebuie să-ţi spun că de fapt creierul este împărţit în două jumătăţi  exact pe scizură. Jumătate se află în nava asta şi cealaltă jumătate în naveta spaţială din Bucegi.

– Păi şi cum, creierul ăsta feliat este baza şi inima navetei ?

– Da, căci restul de legături sinaptice sunt făcute prin mii de fire invizibile plus încă un sistem de hrănire cu glucoză, oxigen şi alte substanţe nutritive.

– Interesant mod de abordare!… Să îți lași viaţa în mâinile, pardon, în felia de creier a unui mort… Super!…

– Walter … nu este timpul şi nici locul să ne jucăm cu vorbe şi să fim ironici, cred că vezi şi tu că lumea a devenit un iad iar noi suntem efectiv presaţi de timp.

-Da, ai dreptate şefule, dar mai vreau răspuns la o singură întrebare.

– Te ascult … dar fără ironii.

– Sigur, o să mă abţin. Spuneţi-mi şi mie ce s-a întâmplat cu Cader Nicholson  – acel inginer sabotor ?

– Este în stadiu de legumă, are uneori accese de furie epileptoide şi accesele unui animal turbat, alteori are un fel de boală căreia medicul şef parcă îi spunea Alzheimer Virtual. Oricum au fost nevoiţi să-l pună în cămaşa de forţă şi i se administrează o serie de medicamente cu nume dubioase dar efectul întârzie să apară; mai nou, refuză hrana şi strigă prin celulă că vrea să moară; medicii îi introduc intravenos o serie de medicamente perfuzabile, dar şi acest lucru este foarte anevoios, pentru că nu le permite şi sunt nevoiţi să-l adoarmă mai întâi. Părerea mea de nespecialist este că dacă mai continuă în ritmul ăsta nu o mai duce mult.

– Din cauza experimentului virtual IMAGINE CREATIVĂ un om a murit iar altul a devenit ne-om ?

– Walter ai dreptate, totuşi, ne presează timpul.

– Bine, … bine, să trimitem echipele de roboţi trytonos R-utilitari să-şi facă treaba …

---

[1] zarurile au fost aruncate – latină

VA URMA

ACESTE FLORI SUPERBE SUNT MĂRȚIȘOARE PENTRU TOATE FEMEILE DIN ROMÂNIA