Proba oglinzilor – Sange balcanic (45) poem

de Cosmin STEFANESCU

*
Uneori suntem abandonaţi de visele noastre
Unui soi ciudat de ură
Pur şi simplu te simţi trădat
Şi împietrit acţionezi
Sub îndemnul impulsului
*
Uneori ai dori ca odiseea vieţii tale
Să străluce-n lumea mare
Dar contradicţia întâmplării
Face ca totul sub un foşnet abia perceptibil
Să declanşeze distrugerea imaginii create
*
Uneori ar trebui să fim supuşi probei oglinzilor
Să putem prevedea totul
Să distrugem oglinzile ce-au luminat tainiţele negative
Ale sufletului îmbâcsit inconştient
Cu demonul bolnav şi zdrenţuit al urii.

Aeronautică – Sange balcanic (44) poem

de Cosmin STEFANESCU

*
Zburam uşor, împins de vânt,
Pe-o frunză de arţar
Şi-n visul meu adolescent
Mă şi vedeam Icar
*
Eram un fulg, eram stea, o scânteie mică de nea
O lumină blândă în ochi îmi strălucea
Mă-nfioram de frică şi de vraja zborului
Porneam în explorarea norului
*
Urcam în trepte val cu val
Pe stele către cer
Eram prea mic şi temerar
Şi parcă mesager.

Căință – Sange balcanic (43) poem

de Cosmin STEFANESCU

*

Am rămas sclavul unei mari iubiri

Şi inima mi-a îngheţat treptat – treptat

Voi încerca să-mi refac sufletul risipit

În glacialitate şi-n păcat

Am suferit destul, îmi e cu neputinţă

Să ma mai ţintuiesc cu privirea pierdută

Într-o oglindă.

Lăcrimez, căci iarăşi din uitare,

Din uitarea de-o clipă s-a născut ea.

Cea pe care am făcut-o să sufere,

Cea pe care o iubeam nespus

Cea pe care…

Pe care… Ah!… încă o mai iubesc.

Speranță – Sânge balcanic (42) poem

de Cosmin STEFANESCU

*

E un timp bizar, când totul se destramă,

dai în bobi, să afli ce ai la prânz în zeamă

aburind ideea, încerci să înţelegi în ce cloacă stai

toată sărăcia aceasta, e un trai.

*

În depărtări se aude dăngănit de clopot,

ideile şi dorinţele noastre dau în clocot

condimentăm această zeamă tristă, cu speranţă

dar zidurile n-au căzut iar deznădejdea-i hoaţă.

Alea iacta est! – Sange balcanic (41) poem

de Cosmin STEFANESCU

*

Braţul care a aruncat

zarurile în curcubeu,

nu a fost al tău,

şi nici al meu

a fost al unui suflet răvăşit,

de durere şi tristeţe împietrit,

firul de mătase ce zboară în vânt,

e pânza unui păianjen zănatec şi tânt,

dar totul, absolut totul se naşte din pământ

şi trilul mierlei şi scâncetul copilului,

chiar naşterea curcubeului anonim

îşi caută prin orizonturi un pseudonim,

treptele-i inegale şi de lumină,

ne fericesc şi ne animă.

Pasărea Phoenix – Sânge balcanic (40) poem

de Cosmin STEFANESCU

*
E secetă în sufletele noastre

Soarele necruţător a ars orice urmă de bunătate

Parcă întregul sistem solar

S-ar rezuma doar în dogorâtoare ură,

În inexorabila modalitate de autodistrugere,

În veşnicul păcat omenesc

*

De ce nu face bine seceta din suflete

Să se mute-n petele negre ale istoriei,

Să pârjolească tot ce-a fost mizerie?

Iar noi, cei dăltuiţi între marmura prezentului şi viitorului,

Să redevenim puri şi buni,

Să reclădim iarăşi mitul păsării Phoenix.

*

Vreau să privim fluturele ca pe-o insectă deosebită,

Ca florilor să le privim frumuseţea în toată splendoarea,

Omul să nu-l mai privim ca pe-o fiinţă hâdă,

Ci ca pe un munte ce se înclină cu evlavie

La susurul minunat al izvoarelor,

Ca pe un stejar ce-i înconjurat de ani şi cucereşte timpul

Reincarnare – Sange balcanic (39) poem

de Cosmin STEFANESCU

*

Ce dacă omul e profanul distrugător al planetei?!

Oricum, mâine va fi un deşeu-lut,

Un martor ascuns într-un crater din sânul Gheenei,

Un adevărat nimic din pământ,… atât de mut!…

*

Sigur, azi e fiara ce doreşte supremaţie,

Mâine va fi stăpânitorul unui imaginar Univers,

Dar timpul îşi va pune pecetea şi va zice: „Fie!…

Fie ca totul să fie revers!”

*

Dar acest revers cu ameninţătoare secure

Nu-i obştescul sfârşit decât al corpului găunos,

Căci sufletul va găsi ocrotire

Într-un alt trup: de floare, de fiară…

Oricum, ceva mai frumos.