de Cosmin ȘTEFĂNESCU
Am fost vrăjit de-ameţitoare gânduri
Şi de pufoşii fulgi de nea
Privesc la ei; cad valuri-valuri
Cu ei revine muza mea
*
Nu-mi mai pot dezlipi ochii de pe geam
Ninsoarea cu ale ei lacrimi universale mă fascinează,
De-odată muza-mi apare; agonia înaintează,
Totul se preschimbă într-un glob de cristal.
*
Dar, parcă-i alta, e schimbată
Un chip îngheţat plin de mister
Se-apropie de mine dintr-o dată
Eu îngenunchez rugându-mă la cer.
*
Da, da… ea e; muza-mi apare, rece glaciară,
Cu-n toiag de gheaţă în mâna-i ireală.
Gândeşti c-ar fi Crăiasa Zăpezii – Zâna treptelor de jad,
Şi totuşi răceala-i o aseamănă c-o nefiinţă din iad.
*
Mă adâncesc în meditaţii încercate de întrebări amare:
– Cine eşti tu fiinţă rece şi luminoasă ca Luna?
Cine eşti de vrei să-i semeni muzei mele, oare?
De ce ţi-e formată din spini de gheaţă cununa?
De-mi răspunzi sau nu la vreo întrebare
Mi-e indiferent, îmi este totuna…
*
Deodată, pecetea morbidă a tăcerii se lasă,
Întrebările îmi îngheaţă pe buze.
O simt,… simt cum îngheţându-mă m-apasă,
La ce oare gândeam? Nu-mi mai amintesc.
Ba da… la zăpezi ce nasc monştri
Şi la muze.
*
Tăcerea a fost abolită, răspunsul vine înfiorător de rece,
Fiecare cuvânt al ei e un pumnal, fiecare rictus mă-nfioară.
Simt o sfârşeală, nu ştiu cu mine ce se petrece,
Dar ceva sau cineva simt cum cu sânge rece mă doboară.
*
Mai pot s-o privesc şi… să mă-nfior;
Zâmbetul feţei îi e dăltuit dureros,
Sceptrul îngheţat spre mine-i întins ameninţător;
Încerc s-o distrug privind-o duios.
*
Mulţumescu-ţi, Doamne, c-am rezistat s-o ascult
Glasul îi era harapnic, ba urlet sau tunet,
Urechile îmi ţiuiau cumplit.
Ştiu că Te-ai abţinut să o ucizi cu un tunet.
*
Degeaba! Am venit cu recea mea suflare
Sperând, dorind a te supune,
Totul e-n zadar şi rău îmi pare.
În veci de-aş încerca nu te-aş răpune.
*
Pentru a mă apropia de tine de-acolo, dintre nouri şi aştri,
Copiat-am muza-ţi poetică măreaţă
Printre stele şi pufoşi nouri albaştri
Vino cu mine în palatu-mi de gheaţă
*
Mi-e imposibil să te urmez, peste putinţă!…
Eu sunt muritor, iar tu eşti nefiinţă,
Numele tău e „Fata Morgana”, iar al meu e „Viaţă”,
Şi-apoi, privirea şi suflul tău mă îngheaţă.
*
Sau poate numele tău e „Infinitate”, iar al meu e „Speranţă”.
Deci, te du într-ai tăi nouri albaştri, te-nalţă
Şi priveşte-ntr-o oglindă un crâmpei de soare,
Atunci vei descoperi că sufletul-mi nu moare.
*
Morgana mă ascultă şi-mi vorbeşte:
– Vino cu mine-n palatu-mi din ceruri,
Iar numele tău fi-va „Viaţă fără de moarte”
Infinitatea o vei descoperi în palatu-mi de nouri
*
Aş vrea să te-nlănţui, crăiasă a coşmarelor,
Să pun să fii topită de bunul meu stăpân, Soarele,
Să ţi se şteargă urma nefastă în lumea viselor,
Să-ţi topesc cununa, toiagul de gheaţă, picioarele…
*
Cosmin Stefanescu 
Citeşteţi horoscopul la mine-n blog
http://doinapopescu.wordpress.com/2010/02/27/horoscop-de-horror_scop/
ApreciazăApreciază
Asteptam cu nerabdare sa citesc de la tine o poezie de dragoste si iata ca ochii mei in sfarsit au parcurs versurile acesteia,vrajindu-mi simturile ….nu,nu prezenta iluziei cu chip de fata…..ci trupul ei imbracat de versuri ce curg si luneca din palma ta,din cele mai ascunse ganduri,uitand fereastra deschisa pentru a privi inauntru. M-a fascinat de-a dreptul acest dialog liric amintindu-mi totodata de Luceafarul cu chip de Eminescu…de Fata Morgana cu chipul muzei tale. Mirific scindata in cuvinte aceasta dragoste ce tinde usor usor catre idealism…o dragoste pura,curata caci doar albul o imbratiseaza si o saruta asemenea fulgilor de nea…si totusi rece,glaciara lasand un gust amar si trist deoarece ea exista doar intr-un „palat” de platitudine sub semnul unui vis. Desi e doar o inchipuire spiritualizata,poetul ce incearca sa o distruga privind duios,regaseste in fata cu cununa de gheata,bine cunoscutul chip de muza ce il inunda de emotie dar si de spaima. Dragostea din sufletele noastre se poate transpune in multe chipuri straine,imaginare acoperite de ceata,chiar nedefinite ramanand simple umbre insa cantecul ei nu se schimba niciodata. Dragostea,regina tuturor inimilor, nu se vorbeste ci se simte pana si in cea mai ascunsa fibra,puterea si maretia ei sunt nelimitate distrugand orice bariera,esenta ei fiind cu adevarat nemuritoare numindu-se „infinitate”.
ApreciazăApreciază
Atodiresei Alice
Am citit in sfarsit un comentariu plin de visare… aceasta curge ca un fluid din sufletul tau prea plin de iubire. Dragostea razbate intr-adevar din versurile acestui poem dar tu o spui neasemuit de frumos… iar trairile tale sunt atat de intense si de sublime prin modul aproape divin de exprimare. Am ramas mut la citirea acestui comentariu. Ma bucur ca vizitezi blogul si descoperi esentele din spatele cuvintelor.
O zi luminoasa!
ApreciazăApreciază
Sal,Cosmine,trimite pe adesa mea de mail,unde ai facut liceul,acel ,,Henry”a fost decisiv sa-ti scriu aceste randuri.Eu sunt Catalin Iacob.[c.c.i]
ApreciazăApreciază
Cătălin Constantin Iacob
Nu te-ai înșelat!… Am să îți trimit pe mail datele la care te-ai referit.
O seară minunată!
ApreciazăApreciază
Salut,Cosmine,ce sa intamplat,dece nu nu ai luat legatura cu mine?un nr. de tel,sa vb.eu sunt departe de Or. natal si mi-asi dori sa mai schimb cateva cuvinte cu un fost coleg!
ApreciazăApreciază
Cătălin Iacob
Scuze!… Nr meu de telefon este 0722427795
ApreciazăApreciază
Te salut Cosmin. Mă bucur pentru tine că ai făcut acest pas. Ai ieșit din anonimat. Scrii deosebit de frumos. Și tu ști asta cel mai bine. Eu sunt Virgil pe când eram la Medgidia. Am rămas cu Gabi și Cecilia. Felicitări Cosmin. Virgil care este acum la revista Cosmos.
ApreciazăApreciază
Virgil Marcu
Bună seara!
Mă bucură vizita și cuvintele calde venite din inimă. Sunt încântat că ai descoperit acest site și că mai aud vești despre voi. Te mai aștept pe aici când ai timp și bună plăcere.
Vă doresc o seară minunată!
ApreciazăApreciază