de Cosmin ȘTEFĂNESCU


Am fost vrăjit de-ameţitoare gânduri

Şi de pufoşii fulgi de nea

Privesc la ei; cad valuri-valuri

Cu ei revine muza mea
*

Nu-mi mai pot dezlipi ochii de pe geam

Ninsoarea cu ale ei lacrimi universale mă fascinează,

De-odată muza-mi apare; agonia înaintează,

Totul se preschimbă într-un glob de cristal.

*

Dar, parcă-i alta, e schimbată

Un chip îngheţat plin de mister

Se-apropie de mine dintr-o dată

Eu îngenunchez rugându-mă la cer.

*

Da, da… ea e; muza-mi apare, rece glaciară,

Cu-n toiag de gheaţă în mâna-i ireală.

Gândeşti c-ar fi Crăiasa Zăpezii – Zâna treptelor de jad,

Şi totuşi răceala-i o aseamănă c-o nefiinţă din iad.

*

Mă adâncesc în  meditaţii încercate de întrebări amare:

– Cine eşti tu fiinţă rece şi luminoasă ca Luna?

Cine eşti de vrei să-i semeni muzei mele, oare?

De ce ţi-e formată din spini de gheaţă cununa?

De-mi răspunzi sau nu la vreo întrebare

Mi-e indiferent, îmi este totuna…

*

Deodată, pecetea morbidă a tăcerii se lasă,

Întrebările îmi îngheaţă pe buze.

O simt,… simt cum îngheţându-mă m-apasă,

La ce oare gândeam? Nu-mi mai amintesc.

Ba da… la zăpezi ce nasc monştri

Şi la muze.

*

Tăcerea a fost abolită, răspunsul vine înfiorător de rece,

Fiecare cuvânt al ei e un pumnal, fiecare rictus mă-nfioară.

Simt o sfârşeală, nu ştiu cu mine ce se petrece,

Dar ceva sau cineva simt cum cu sânge rece mă doboară.

*

Mai pot s-o privesc şi… să mă-nfior;

Zâmbetul feţei îi e dăltuit dureros,

Sceptrul îngheţat spre mine-i întins ameninţător;

Încerc s-o distrug privind-o duios.

*

Mulţumescu-ţi, Doamne, c-am rezistat s-o ascult

Glasul îi era harapnic, ba urlet sau tunet,

Urechile îmi ţiuiau cumplit.

Ştiu că Te-ai abţinut să o ucizi cu un tunet.

*

Degeaba! Am venit cu recea mea suflare

Sperând, dorind a te supune,

Totul e-n zadar şi rău îmi pare.

În veci de-aş încerca nu te-aş răpune.

*

Pentru a mă apropia de tine de-acolo, dintre nouri şi aştri,

Copiat-am muza-ţi poetică măreaţă

Printre stele şi pufoşi nouri albaştri

Vino cu mine în palatu-mi de gheaţă

*

Mi-e imposibil să te urmez, peste putinţă!…

Eu sunt muritor, iar tu eşti nefiinţă,

Numele tău e „Fata Morgana”, iar al meu e „Viaţă”,

Şi-apoi, privirea şi suflul tău mă îngheaţă.

*

Sau poate numele tău e „Infinitate”, iar al meu e „Speranţă”.

Deci, te du într-ai tăi nouri albaştri, te-nalţă

Şi priveşte-ntr-o oglindă un crâmpei de soare,

Atunci vei descoperi că sufletul-mi nu moare.

*

Morgana mă ascultă şi-mi vorbeşte:

– Vino cu mine-n palatu-mi din ceruri,

Iar numele tău fi-va „Viaţă fără de moarte”

Infinitatea o vei descoperi în palatu-mi de nouri

*

Aş vrea să te-nlănţui, crăiasă a coşmarelor,

Să pun să fii topită de bunul meu stăpân, Soarele,

Să ţi se şteargă urma nefastă în lumea viselor,

Să-ţi topesc cununa, toiagul de gheaţă, picioarele…

*

Anunțuri

Despre Henry Cosmin Florentin Ştefănescu

Acest site este practic o imagine în oglindă a ce îmi place mai mult să fac... Voi posta atât poezii, proză cât și fotografii de oriunde am călătorit. Aș vrea să cunosc opinia tuturor celor care vizitează acest site despre munca mea. Mulțumesc anticipat!

9 răspunsuri »

  1. Atodiresei Alice spune:

    Asteptam cu nerabdare sa citesc de la tine o poezie de dragoste si iata ca ochii mei in sfarsit au parcurs versurile acesteia,vrajindu-mi simturile ….nu,nu prezenta iluziei cu chip de fata…..ci trupul ei imbracat de versuri ce curg si luneca din palma ta,din cele mai ascunse ganduri,uitand fereastra deschisa pentru a privi inauntru. M-a fascinat de-a dreptul acest dialog liric amintindu-mi totodata de Luceafarul cu chip de Eminescu…de Fata Morgana cu chipul muzei tale. Mirific scindata in cuvinte aceasta dragoste ce tinde usor usor catre idealism…o dragoste pura,curata caci doar albul o imbratiseaza si o saruta asemenea fulgilor de nea…si totusi rece,glaciara lasand un gust amar si trist deoarece ea exista doar intr-un „palat” de platitudine sub semnul unui vis. Desi e doar o inchipuire spiritualizata,poetul ce incearca sa o distruga privind duios,regaseste in fata cu cununa de gheata,bine cunoscutul chip de muza ce il inunda de emotie dar si de spaima. Dragostea din sufletele noastre se poate transpune in multe chipuri straine,imaginare acoperite de ceata,chiar nedefinite ramanand simple umbre insa cantecul ei nu se schimba niciodata. Dragostea,regina tuturor inimilor, nu se vorbeste ci se simte pana si in cea mai ascunsa fibra,puterea si maretia ei sunt nelimitate distrugand orice bariera,esenta ei fiind cu adevarat nemuritoare numindu-se „infinitate”.

    • Atodiresei Alice
      Am citit in sfarsit un comentariu plin de visare… aceasta curge ca un fluid din sufletul tau prea plin de iubire. Dragostea razbate intr-adevar din versurile acestui poem dar tu o spui neasemuit de frumos… iar trairile tale sunt atat de intense si de sublime prin modul aproape divin de exprimare. Am ramas mut la citirea acestui comentariu. Ma bucur ca vizitezi blogul si descoperi esentele din spatele cuvintelor.
      O zi luminoasa!

  2. catalin constantin iacob spune:

    Sal,Cosmine,trimite pe adesa mea de mail,unde ai facut liceul,acel ,,Henry”a fost decisiv sa-ti scriu aceste randuri.Eu sunt Catalin Iacob.[c.c.i]

  3. Virgil Marcu spune:

    Te salut Cosmin. Mă bucur pentru tine că ai făcut acest pas. Ai ieșit din anonimat. Scrii deosebit de frumos. Și tu ști asta cel mai bine. Eu sunt Virgil pe când eram la Medgidia. Am rămas cu Gabi și Cecilia. Felicitări Cosmin. Virgil care este acum la revista Cosmos.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s