Flacăra violet subliminală – Picături de viață (8)


de Cosmin ȘTEFĂNESCU

În acest secol neprielnic ne trezim într-o societate bolnavă cu o economie muribundă. Cine sau ce a făcut posibil toate acestea? Știm cu certitudine că totul s-a   transformat într-o nebunie după revoluția din decembrie 1989… mai bine zis după simulacrul de revoluție.

Mulți din cei care au susținut acest fenomen au avut de câștigat enorm din așa-zisa privatizare reușind în scurt timp să facă toată industria României incompatibilă cu cerințele oricărei piețe apoi a urmat falimentul mult așteptat… au venit apoi investitorii străini iar mai-marii neamului au făcut posibilă vânzarea țării pe bucăți… la prețuri de nimic… ei au avut de câștigat… noi ne-am ales cu șomaj un an de zile după care fiecare s-a reprofilat în speranța unui trai decent… am fost înșelați… promisiunile au curs frenetic an după an… Președinții s-au succedat mandat după mandat, momindu-ne cu promisiuni sforăitoare și contribuind fiecare la declinul acestei țări. Ani la rând vârfurile națiunii au promis salarii mai mari celor din învățământ dar promisiunea este o virtute și așteptarea o prostie… CRED EI!… PÂNĂ CÂND?

Singura care a evoluat în decursul acestor douăzeci de ani a fost mass-media. Televiziunea a luat amploare oferindu-ne gunoi de calitate în toți acești ani. Românii s-au transformat în tot acest timp gustând zilnic din subcultura oferită în porții mari de către televiziuni… mă refer aici la manele și telenovele… la aperitiv ne-au servit ani la rând crime, violuri, sinucideri, furturi și minciuni foarte multe… toate filmate cât mai explicit

Mai nou televiziunile au o nouă găselniță, din ciclul mesajelor subliminale cu care amăgesc poporul. Vorbesc despre un fenomen foarte mediatizat care a surclasat net sezonul babelor violate ori al gripei porcine AH1N1 și anume fenomenul psihotronic al flăcării violet.

Toți mogulii au profitat de această gogoriță, care tinde să devină ținta mai multor publicații din străinătate pentru stranietatea sa cu efect de bumerang asupra imaginii noastre în lume. Iată cum se pune problema în alte părți ale planetei:  Rolul lui Manolea în alegerile din România amintesc de ritualurile vechi ale Balcanilor, scrie Washington Post: „Dacă astfel de superstiţii se mai găsesc doar în zonele rurale îndepărtate, credinţa în paranormal, ajutată de practici mai puţin obişnuite, s-a menţinut până acum”. Cei de la www.realitatea.net exploatează fenomenul punându-ne în gardă cu evoluția acestui fenomen: „Zap! Electoratul român, victimă a ocultismului?”, se întreabă Washington PostNew York Times si Forbes, citând un articol Associated Press, scris de Alison Mutler (corespondenta agenţiei în România) şi George Jahn.”Un candidat român la preşedenţie a fost dat la o parte de un parapsiholog din umbră, angajat de rivalul său?”, continuă cu interogaţiile ziarele străine.

Crainicele de la televiziuni suferă și ele de boala violetului și se îmbracă în ton cu moda… această poveste tinde să creeze un fenomen național așa cum s-a întâmplat după publicarea volumului Suferințele tânărului Werter, când toți austriecii se îmbrăcau în galben… cum apărea în volum personajul central.

România se clatină și se degradează, lovită fiind de vântul unei disperări fără margini născută odată cu venirea așa- numitei crize, creată pe genunchi de niște facțiuni bolnave la care toată planeta dansează după cum i se cântă. Firește că nici noi nu am ratat acest eveniment, că doar este în vogă… așa că noii guvernanți ne-au oferit încă niște pachete de șomaj colectiv. Procesul de distrugere a României este încă pe rol.

Mai nou, au anunțat pe toate căile că vor reduce numărul profesorilor  cu 15000 de oameni, asta după ce ani la rând i-au amețit că le măresc salariile… Da, chiar așa… la ce ne trebuie nouă învățământ?… oile sunt mai ușor de condus… chiar am văzut zilele trecute la una dintre multele televiziuni, o cață isterică, un caz tipic de mincinoasă pathologic care ponegrea sistemul de învățământ și ne povestea de vremuri în care dânsa a făcut cursuri în clase cu 46 de elevi. Amintirile aceste femei par să fi venit dintr- o doză puternică de barbiturice stropită abundent cu alcool

Țara se dezintegrează, dar nimeni nu se mai supără, nimeni nu se mai simte amenințat, nimănui nu-i mai pasă, chiar și cei care sunt în pericol de venirea iminentă a șomajului uită de această problemă spinoasă și nu vorbesc decât de mult mediatizata flacără violet…

Dă, Doamne, românului mintea cea de pe urmă!…

să se trezească din somnul cel de moarte…

în care-l adânciră, barbarii de dușmani…

15 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. doinapopescu spune:

    Ca să se mărească lefurile la STS şi la ceilalţi câini de pază trebuia luat de undeva, nu? N-au fost profesorii cei mai docili de 20 de ani încoace? Cei mai minţiţi, cei mai umiliţi şi cei mai jefuiţi? De la cine era să ia? De la Ministerul Turismului? A, din banii de la FMI? Aceea merg în bănci şi urmează circuitul jafului în natură.

    Apreciază

    1. Corect! Încă o remarcă veridică. Este un lucru binecunoscut că președinții, guvernanții noștri și mai toți politicienii sunt niște excroci oportuniști cărora nu le pasă de problemele reale ale neamului Românesc. Întrebarea care îmi vine pe buze este: cum reușim de atâta timp să mai suportăm acești excroci să ne conducă și să vampirizeze poporul?… dar acum neau răspuns ei la întrebare… era de vină FLACĂRA VIOLET o soră de mamă mașteră cu minciuna și cu hoția…

      Apreciază

  2. Carla spune:

    minunat blog, am sa il frecventez zilnic de acum!
    sunt prea micuta pt a comenta cele afirmate de tine, dar cu siguranta sunt intru totul de acord. ce tara frumoasa avem si ce usor o distrugem,nu?

    Apreciază

    1. Mulțumesc pentru cuvintele frumoase și te mai aștept pe blog. Ai atins un subiect sensibil… avem cu adevărat o țară minunată, păcat că nu se poate scutura de excrocii care o murdăresc și o distrug prin simpla prezență. Sper că vor veni zile mai bune pentru acest neam chinuit. O zi frumoasă!

      Apreciază

  3. Irina Ioana Popescu spune:

    Hey Cosmin, sorry ca nu am mai intrat de mult pe blogul tau; deh, lipsa timpului!
    imi place ce ai scris, chiar ca au innebunit cu violetu’ si referitor la celelalte randuri, sunt perfect de acord…de ce ne-ar trebui profesori??? mai bine niste pitzi la tv….asta da „cultura”, niste emisiuni bune rau: nu dau nume, dar stiti toate posturile RO care ne fericesc serile cu programe „minunate”, totul pt. a ne tampi de tot!
    ne auzim la comenturi!

    Apreciază

    1. Bună Irina!
      Sincer să fiu mă întrebam unde ai dispărut și ce tenebre ale societății ți-au blocat accesul spre prostioarele pe care le scriu… dar acum am înțeles că nu a fost decât absența timpului… iar pentru că acesta este reletiv este de înțeles într-o țară care ne ocupă tot timpul… vorba știi tu cui…
      Mă bucur că ai revenit pe blogul meu și că ți-a plăcut ce am semnalat… Acestea nu sunt decât niște lucruri simple pe care le vedem/trăim cu toții dar nu mai avem timp să le observăm cum își lasă amprenta nocivă asupra noastră zi de zi. Ni se aruncă zilnic cu praf în ochi de către oameni fără scrupule din categoriile băieților cu ochi violeți a băieților de băieți formați și formatați la Înalta Școală a lingăilor- pupincuriști, oportuniști care suferă de o boală ereditară degenerativă numită servilism care cândva era foarte rară dar în ultimele secole a suferit o mutație extraordinară și s-a extins exponențial. Toate acestea se întâmplă în acest secol neprielnic în care învățământului i s-a dat an după an câte o palmă până a început să se dezechilibreze iar acum i se dă lovitura decisivă…
      Poate că așa le este scris românilor să se chinuie la nesfârșit… dar eu sper că mă înșel și că într-o zi vor veni vremuri mai bune și oameni de calitate…

      Apreciază

  4. Bună! Îţi întorc vizita cu plăcere. Mă bucur că Medgidia are un asemenea reprezentant în blogosferă. Succes! 🙂

    Apreciază

  5. Dana spune:

    Ne-am castigat sau nu libertatea? DA! Raspuns corect! Chiar si democratie este din plin. Dar ce folos? Vocea noastra este auzita dar degeaba… pe toti ii doare-n…basca 😀

    Apreciază

    1. Este vorba de câteva hâtre himere care ne privesc hâd dorințele și speranțele noastre de mai bine. Consider că libertatea acestor vremuri este doar un simulacru. Democarția este doar a celor care o împart, după cum bine spunea o vorbă din bătrâni – cine împarte, parte-și face!…

      Apreciază

  6. Dana spune:

    Aveam pe varfurile degetelor o ironie cam amara… sesizabila banuiesc. Democratia nu a fost si nici nu va fi a noastra. Deci, de acord cu tine, mojule. 😛

    Apreciază

  7. alpha c13 spune:

    Ai fost plecat și pe alte meleaguri, dar te-ai întors cu un gust amar. Ce ai găsit la întoarcere? Aceleași obiceiuri, ba chiar mai accentuate. Ce ai făcut?… Te-ai încăpățânat să scrii pe blog. Ce ai rezolvat?… Nimic. Facem cu toții don-chijotism. Tot cerberul dictează ce să facem în Romania. Ceausescu, se pare, era un mic copil față de actualul nostru, iubit presedinte. SĂ TRĂIEȘTI AȘA CUM AI VOTAT!… nu este urarea mea,… ci a celor care suporta cu stoicism ceea ce se întampla astazi.

    Apreciază

    1. Așa cum ai afirmat, în ultima vreme nu s-au schimbat prea multe. Cele care au suferit o schimbare sunt numai pentru bizonii din concerne și pentru cimpanzeii politici. Pentru noi, cei mulți nu sunt decât schimbări în rău și asistăm la un declin fără precedent, dar suntem prea obosiți și prea amețiți cu mesaje sforăitoare, mesaje subliminale. Eu sper că pe acest pământ divin lucrurile vor lua o întorsătură frumoasă iar Dumnezeu își va întoarce privirea către noi.

      Apreciază

  8. baricada spune:

    Prea Tare! Îmi amintesc cu tristeţe faptul că nici nu ieşise bine subiectul în media naţională la ora la care presa americană şi europeană scotea deja pagini întregi de ironii la temă… Bravos, naţiune, hala să ne fie!

    Apreciază

    1. Foarte adevărat. Nu ne dezminţim şi nu reuşim să ne dezbărăm de a mai arunca cu noroi în noi. Ir dacă noi o facem alţii o fac şi mai abitir. Asta este!
      Îmi doresc ca într-o zi să ne revenim din această nebunie, dar… cine ştie când va fi acea zi!

      Apreciază

  9. yogoshima spune:

    Convingera de a crede intr-un partid sa-u vinzari necesita un Marketing agrsiv pe plan local si national. Se investesc sume enorme.Cei saraci si educati nu au acest instrument de propaganda si putini aud despre ei.Manipulatia cistiga si afaceristi iau locurile de munca si incep treaba sa-si plateasca datoriile facute furind cit pot sa-si faca bani pentru batrinete distrugind fara sa-i pase ce-ia ce face.Absurdul cistiga si prostul voteaza caci il vede ca este bogat si se pare ca este destept vorbind in limba sa hipnotica.

    Apreciază

Lasă un răspuns către Cosmin Ştefanescu Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.