de Cosmin ȘTEFĂNESCU

După ce plecă echipa de medici, cei doi rămaseră dezorientaţi; concediul planificat, e adevărat cam în fugă, zburase pe apa sâmbetei, iar cei doi se priveau plini de iubire. Medicii nu făcuseră altceva doar că-l răniseră pe Walter mai tare decât ar fi reuşit imaginea creativă să o facă, sau accidentul de care tocmai scăpaseră ca prin urechile acului; gândul că mai sunt şi alţi cobai pentru experiment – îi producea repulsie.

Se îngrozea că şi alţii ar putea suferi ca şi el; că mulţi alţii vor adormi şi se vor trezi în mijlocul istoriei. Aici trecutul se fluidiza și începu să curgă iarăşi ca un torent şi descoperi că-l dusese în urmă cu o sută cincizeci de ani. Era o o zi toridă într-o zonă aridă, un şantier arheologic. Aici se descoperise templul regal  MEDINET HABU construit din porunca lui Ramses al III-lea, cam prin secolul al XII-lea înaintea erei noastre. După investigaţiile făcute aceste vestigii ale sit-ului descoperit ar fi cam din perioada 1200-1168 î.H.. O echipă de cercetători ai institutului Oriental de la Universitatea din Chicago a dezgropat acest templu din străvechea TEBA. Textele inscripţiilor şi ale basoreliefurilor, au fost analizate minuţios şi, s-a confirmat că acestea reprezentau în cele mai mici detalii istoria Atlantidei. Era într-adevăr o mare descoperire care aţâţase interesul  multor muzeografi, arheologi şi aprinsese flacăra imaginaţiei multor scriitori de diferite genuri literare plus mass-media care zumzăia şi ea, în felul ei caracteristic. Era seară şi arheologii făcuseră un foc de tabără în jurul căruia depănau amintiri; câţiva dintre ei se cam ameţiseră de băutură şi vorbeau mai tare, dar ce mai conta când îşi cam încheiaseră activitatea. Urma doar să conserve monumentul, iar exponatele care puteau fi cărate să fie închise ermetic după ce în prealabil fuseseră sortate, numerotate, etichetate, catalogate apoi sigilate în cutii mari de lemn şi duse la muzeu. Unul dintre arheologi, un tânăr brunet cu ochii albaştri cam de douăzeci şi doi de ani se cherchelise tare. Ceilalţi îl priveau părinteşte, că reuşise să se facă iubit de colegii lui, iar la un moment dat zise clătinându-se:

– Mitul Atlantidei – misterul atlanţilor îngropat în blocuri imense de piatră pe toată planeta şi sub ape. O poveste despre rău şi bine. Fii lui Belial împotriva Fiilor Legii Unice din confruntarea cărora se ştie că victoria a aparţinut forţelor Maleficului. Tare îmi este teamă că şi noi suntem în acelaşi stadiu, traversăm o perioadă neagră în care s-au născut câţiva Fii ai lui Belial care într-o zi vor transforma Terra într-un mit, într-o poveste pentru adormit copiii la gura sobei – într-o genune. Era evident că vorbea sub influenţa alcoolului, dar se putea vedea clar că avea o gândire sănătoasă şi matură. Ceilalţi îl ascultaseră în tăcere iar părerile erau împărţite cu toate că rămăseseră perplecşi de conexiunile pe care le făcuse tânărul şi semnificaţia remarcilor sale înţelepte.

Walter se-ntoarse din călătorie ca un explorator cu un bogat bagaj de informaţii şi abia aştepta să-şi deşerte tolba de informaţii. Olivia deretica prin casă, el o chemă şi îi povesti toate peripeţiile lui, iar când ajunse cu povestea la ceea ce zisese tânărul arheolog ea oftă şi spuse cu un ton amar:

– Exact cum se întâmplă şi acum. De altfel arheologul avea foarte mare dreptate, căci peste câţiva ani avea să izbucnească Primul război mondial, apoi al II-lea, iar acum bate la uşă al III-lea … ca un val al întunericului.

– Crezi tu asta ?

– Dacă cred Walter ? …Sunt sigură …  revoltele, răscoalele, războaiele civile se înteţesc pe întreaga planetă. Revoluţia nuclear – ştiinţifică a încăput pe mâinile Fiilor lui Belial, iar planeta zace însângerată şi îngenunchiată de către aceştia pe un butoi de pulbere nucleară.

VA URMA