de Cosmin ȘTEFĂNESCU

Totu-i în mine, într-o continuă schimbare,

Ca întreaga natură a întregii planete.

–   Natură vie, eu sunt parte componentă

Din templul tău înalt; Templul iubirii veşnice.

––––––––––––––––––-

N-ar fi de mirare, să se deştepte stânca,

Cu toate că face parte dintr-o natură rece,

Ar fi ca o reîncarnare după un somn,

Adânc somn, de sute de mii de ani,… o pulbere care va trece.

––––––––––––––––––-

Poate s-a luminat de ziuă, poate-i încă noapte,

Şi stau gândindu-mă la nimic;

Stau ascultând susurul de izvor al tăcerii,

Ciudată tăcere,… ce uneori e de plumb sau de altceva.

––––––––––––––––––––

Petalele de vis printr-un miracol au devenit realitate

Şi caliciul acestei flori de jad este o stea;

Închipuiţi-vă nespusa-i frumuseţe,

Dumnezeiasca înfăţişare ce ca o cometă spaţiul străbătea.

–––––––––––––––––––––

Da, este de-o neasemuita frumuseţe floarea de vis,

Floarea speranţei,… aud cum spune Eu-mi interior;

E-un tunet de avalanşă, un pustiu în pustiu,… ucis,

E un glas ce mă doboară-n exterior,… în abis.

––––––––––––––––––––-

Din templu-i înalt, temporar invizibil

Între ceţuri şi pufoşi nori,

Se scurge-ntr-un zguduitor tic-tac,

Sau într-o lumină orbitoare, uneori.

–––––––––––––––––––––-

Din cronica timpului, trecut, prezent, viitor,

Natura a pornit să cearnă gânduri nebuneşti,

Despre nemuritoarele şi totuşi muritoarele astre cereşti,

Despre tot, în definitiv despre nimic concludent,

despre ciudatul cuvânt „exişti”.

––––––––––––––––––––––

Am ştiinţă cum că recea coloană a infinitului

Este o simbolică legătură a pământului cu cerul,

Asemenea crucii pe care Iisus a fost crucificat.

Probabil coloana este o cruce pentru eternitate

care va răpune veşnicul păcat.

–––––––––––––––––––––