Labirint apocaliptic – Capitolul (10)

de Cosmin ȘTEFĂNESCU

„Nimic nu e nou sub soare.”

SOLOMON

Medicii de la MEDIA – TECKH fuseseră panicaţi de ceea ce văzuseră pe monitoare; asistaseră la transcederea lui Walter în perioada neagră a celui de-al II-lea război mondial şi avuseseră ocazia să privească atrocităţile din lagărele de exterminare în masă prin ochii măriţi de uimire ai subiectului. Se cutremurară de ceea ce vedeau pe monitoare, istoria lagărelor se derula cu repeziciune prin faţa ochilor lor şi realizară cât de greu trebuie  să-i fie subiectului.

Pe un alt monitor putură vedea, mulţumită conectării maşinii  proiectate şi fabricate la MEDIA – TECKH, momentele prin care trecuseră Walter şi Olivia. Răsuflară uşuraţi când văzură manevrele întreprinse de aceasta şi-i apreciaseră curajul ieşit din comun.

Schwartz fusese deranjat dintr-o şedinţă şi era vizibil tulburat de ceea ce urmărise pe monitoare. O felicită în gând pe Olivia, care dacă n-ar fi fost în momentul şi la locul oportun, munca de cercetare a instituţiei ar fi avut de bătut ani grei pasul pe loc. Ar fi putut trece printr-un crah financiar din cauza întârzierii livrării pe piaţă a IMAGINII CREATIVE. Se gândi cu stupoare la ce-ar fi fost dacă Walter ar fi murit într-un accident nefericit. De fapt se gândii chiar la sfârşitul institutului.

Kenedy, care nu-l suferea pe Walter era şi el oarecum marcat de evenimente şi ajunse la concluzia că îl aprecia şi îl prefera mai bine viu decât mort. Îşi dădu seama că tocmai reuşise să îngroape securea războiului şi îşi propuse cu proxima ocazie să-l invite pe Walter să fumeze un  trabuc cubanez, dacă nu vor  putea fuma pipa păcii.  Ranchiuna fusese abolită şi înlocuită cu respect şi preţuire.

Medicii mai noi îi propuseră medicului şef să meargă să-l consulte pe Walter, acesta fiind de acord, chemară şoferul ambulanţei şi împreună cu aceştia plecară la reşedinţa Oliviei.

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

În ultimii trei ani era mare fierbere la Vatican; un grup omogen de doctori şi specialişti în teologie și în teozofie studiau cu înfrigurare manuscrisele de la Marea Moartă, acea bombă teologică descoperită cu aproximativ o sută cincizeci de ani în urmă, ce fusese tăinuită de cei care urmăreau să domine lumea prin politică şi false religii. Ziarişti necunoscuţi abordaseră problema studierii manuscriselor pentru a aduce la cunoştinţă cititorilor marile adevăruri ascunse şi astfel deveniseră iubiţi de toate masele. Cu ajutorul mass-mediei se făceau o serie de dezvăluiri care treceau bineînţeles prin cenzură papală.

Pe o masă în dormitorul Oliviei era un maldăr de ziare, reviste, plus un teanc de holo-înregistrări cu tot ce se întâmpla în lume. Cei doi discutară o vreme. În acelaşi timp, Walter răsfoind revistele remarcă un titlu scris cu caractere mari :”Papalitatea şi dezvăluirile”. O făcu atentă pe Olivia şi aceasta introduse câteva holo-înregistrări iar printr-un orificiu făcut în masa exprés,  apăru o hologramă -aici se discuta intens despre cucerirea spaţiului extraterestru. Apasă o tastă şi o altă hologramă răsări în mijlocul încăperii şi citiră „Religiile în declin” – ca urmare a dezvăluirii echipei de cercetători ştiinţifici – în urma căreia apărură în imagine toţi cei care participaseră la studierea manuscriselor de la Marea Moartă. Apoi se ivi papa albit de ani şi expuse problema pe larg adăugând „Pace vouă, fiii mei”, ţinând mâna în acel mod cristic şi continuă: ” Feriţi-vă căci cine seamănă vânt, va culege furtună”.

Apăru apoi o altă holo-înregistrare din Marea – Sargaselor unde de câţiva ani de zile apăruse presupusul continent Atlantida, în dreptul Floridei, pierdută în negura vremurilor, acea civilizaţie înfloritoare dispărută ca urmare a unei autodistrugeri; probabil ca urmare a unui accident nuclear,   s-a produs un cataclism urmat de cutremure şi erupţii vulcanice. Câţiva arheologi şi cercetători mursecau pământul, pentru a descoperi fenomenul care dusese la distrugerea acestui continent. Se presupune că s-au întrebuinţat energii distructive cu voia sau fără voia conducătorilor atlanţi care au dislocat continentul, au schimbat clima ce din temperată devenise toridă, astfel modificând echilibrul Pământului. Bineînţeles că acestea nu erau decât simple supoziţii şi se presupunea că într-un viitor apropiat se va descoperi enigma Atlantidei şi a atlanţilor. Unul dintre arheologi apăru în prim-plan, era între două vârste, ridurile şi cutele de pe frunte cât şi ochelarii cu lentile enorme îi dădeau un aer destul de caraghios. Acesta îşi expuse părerea că ceea ce a descoperit se prea poate să fie Poisedia atlanta şi aici s-au produs deviaţii ale corpurilor celeste şi deflagraţii care au zguduit pământul aproape la fel ca-n descrierea „Critias” şi „Timaios” de Platon. Apoi adăugă, puţin gânditor, că acest mit de mii de ani care a aţâţat atâţi erudiţi savanţi a devenit o realitate istorică. Bănuim că problemele atlante care au dus la dezintegrarea continentului au fost asemănătoare întru – câtva cu ale noastre: exploatarea Omului de către Om, manipularea Naturii; oricum pe cât posibil ca atlanţii, în momentul autodistrugerii, să fi fost cu mult mai evoluaţi decât noi în toate domeniile de activitate şi ceea ce s-a întâmplat să fi fost un act deliberat. Căci şi-n acele vremuri era lupta între Bine şi Rău. Şi această rivalitate avea să ducă … .

– Nu-l mai ascultaţi căci bate câmpii cu graţie, şi pune prea mult suflet în ceea ce spune; zise un alt arheolog care se apropiase pe nesimţite de camera holo şi despre care se ştia că este Toma necredinciosul. Aşa că, bătrânul arheolog după ce-şi aşeză ochelarii iritat continuă – rivalitatea între Benefic şi Malefic a creat un antagonism violent. Cu siguranţă vom mai face o mulţime de dezvăluiri în timp, dar deocamdată asta este ce-am avut de spus. Zicând acestea se-ndepărtă şi imaginea holografică se voală şi dispăru ca fumul ţigării lui Walter, în momentul când Olivia deschise fereastra.

 

Pictură în ulei executată de Andra Stancu (foto - Cosmin Ștefănescu)
Pictură în ulei executată de Andra Stancu (foto - Cosmin Ștefănescu)

 

O privi întrebător după care spuse:

– Acestea sunt adevărate noutăţi pentru mine care am cam lipsit în ultima vreme. Sincer să fiu m-au lăsat cu gura căscată dezvăluirile papei şi această descoperire pe coasta de sud a Americii, aşa-zisul pământ pierdut-  Atlantida.

– Da … sunt foarte importante subiectele şi merită aprofundate.

– A propòs, de chestia asta cu aprofundarea, am studiat cândva şi Manuscrisele de la Marea Moartă.

– Nu mai spune !

– Ba da, am fost cu un prieten la Vatican; numai eu ştiu prin câte filtre am trecut şi de câte ori am zis sărut-mâna până să ajungem să citim acele rulouri sacre.

– Oho … eşti un erudit; şi la ce concluzie ai ajuns ?

-Concluzia mea a fost că aceste manuscrise reprezintă moartea profeţilor mincinoşi, dealtfel în decursul timpului s-au adus multe modificări religiei şi asta nu este pe placul lui Dumnezeu.

– Îhâm… văd că eşti credincios.

– Am fost ateu, dar după accidentul Soniei şi-al copilului meu nenăscut, în primă fază l-am urât pe Dumnezeu, apoi rănile s-au cicatrizat, după care nu pot spune c-am trecut în adoraţie, în schimb, am devenit credincios, chiar dacă am considerat că El m-a pedepsit.

Olivia tocmai se pregătea să adauge ceva, când auzi declicul interfonului, urmat de o luminiţă roşie purpurie. Apasă o tastă şi văzu o holo-imagine cam ştearsă din cauza unei dereglări a emisiei laser. Îi putu vedea pe medicul şef, pe psiholog şi încă un necunoscut (ceilalţi rămăseseră la MEDIA – TEKCH în faţa monitoarelor). Apasă pe un buton, şi pe un ton curtenitor îl întrebă:

– Reprezentanţii medicinii în vizită pe la mine? Cu ce ocazie, domnii mei, mă onoraţi cu această vizită?

– Olivia, lasă ironiile şi deschide-ne, căci avem de vorbit.

– Bine, bine …

Uitându-se întrebător la Walter, apăsă un alt buton şi-i invită să urce. Aceştia urcară în grabă şi intrând, nu se putură abţine să nu admire apartamentul Oliviei. După care unul dintre doctori spuse:

– Ne-am făcut griji pentru voi.

– Şi de ce mă rog ? … zise sarcastic Walter.

– Am urmărit pe monitoare tot ce s-a întâmplat şi … noroc cu Olivia, altfel impactul ar fi fost frontal  …mortal .

– Stai puţin despre ce impact vorbeşti ? Fii te rog clar!

– Cum, nu ştii ?

– Ce ar trebui să ştiu ?

– Păi… când te-ai întors în timp, în lagărele de concentrare, conduceai automobilul şi era cât pe ce să aveţi un accident, în ultimul moment Olivia a trecut pe pilot automat.

Walter se uita când la grupul de medici când la Olivia şi nu ştia ce să creadă, era uluit… o lacrimă îi brăzdă cu repeziciune fața.

– Este adevărat iubito ?

– Da, Walter, însă n-am vrut să te necăjesc.

-De acea am venit până aici: să te consultăm – toţi ne-am făcut griji pentru tine, Schwantz era verde-albastru ca un cameleon.

– Mda … acum înţeleg – aţi fi rămas fără cobai.

– Nu este asta problema, căci mai avem câţiva la o repreze… . Cel care făcu gafa era medicul mai nou – îşi astupă gura şi privi la medicul şef cu teamă, căci îşi dădu seama că subiectul nu avea cunoştinţă de reprezentanţa din Europa. Walter îi privea rece şi cântărea ultimele informaţii pe care le aflase din greşeală.

– Deci mai aveţi câţiva cobai ?

– Nu, nu … interveni medicul şef, totul este într-o fază incipientă; preconizăm să …

– Să ce, să mai torturaţi şi pe alţii ? Da … continuă.

– Iartă-mă Walter, dar nu am dreptul să-ţi furnizez aceste informaţii.

– Sigur, sigur dacă nu mi le spui tu, voi cerceta singur.

– Walter, nu mi-o lua în nume de rău; vorbeşte cu Schwartz.

– Bine am să vorbesc cu el; acum sunt foarte obosit şi sper că n-aţi uitat că de fapt suntem în concediu.

Cei trei îl consultară cu RABOCSE şi concluzionară că nu sunt probleme, după care plecară la MEDIA – TECKH, destul de tulburaţi; căci se aşteptau că Schwartz să-i disece cu întrebări şi apostrofări.

VA URMA

Ventrilocii politici – Picături de viață (7)

de Cosmin ȘTEFĂNESCU

România asistă iarăşi la toată nebunia fără margini a politicii, unde cimpanzeii politici au revenit cu promisiuni sforăitoare şi etalează ostentativ o mulţime de gogoşi subliminale, care nu au niciun fundament real. Evenimentele politice s-au dezlănţuit într-o degringoladă a minciunilor fără precedent. Muritorii de rând stau iarăşi cu gurile căscate la inepţiile/discursurile înflorite şi năzuinţele mai marilor politici. În acest an, butaforia situaţiilor ia o amploare nemaivăzută în decursul celor douăzeci de ani scurşi de la aşa-zisa revoluţie.

Partidele vin cu noi forme de însemne de partid, ori să le spunem heraldice, că oricum fiecare dintre aceştia este aservit unei mari case ori mai multora, cu nişte culori vii care semnifică marele nimic… este o isterie fără margini în care suntem antrenaţi cu toţii ca-ntr-un vârtej de proporţii epopeice… numai că aici luptă răul contra răului… acum ştim cine va conduce… un rău mai mic, nimic mai mult…

Cu toţii ne asigură că sunt, fiecare în parte, vocea poporului, mie nu îmi par a fi decât vocea interesului propriu şi a celor care îi dirijează din umbră. În concluzie, aceştia nu au cum să fie vocea românilor, dar probabil că nu sunt decât nişte amărâţi de ventriloci politici. Pentru noi toţi este un adevărat motiv de îngrijorare faptul că aceşti bufoni conduşi din umbră de facţiuni colosale, nu fac altceva decât să promită de ani şi ani salarii mai bune pentru învăţământ, retribuții mai bune pentru cei cu pensii de mizerie, o viaţă îndestulătoare pentru toţi românii… dar nimic din toate acestea nu se întâmplă…

Cu ceva vreme în urmă, undeva, într-o comună uitată de timp am cunoscut o sărmană pensionară care primea lunar aproximativ 75 lei noi, bani care nu îi ajungeau nici pentru acoperirea preţului foarte piperat al medicamentelor, care îi făceau trebuinţă bătrânei doamne, deoarece suferă de tromboflebită. Am rămas siderat când am aflat că aceasta este pensia femeii după o viaţă de muncă la C.A.P., având în vedere că la noi există în antiteză destui privilegiaţi ai soartei care nu au făcut nimic în viaţă şi totuşi au pensii colosale. Aceasta este dreptatea pe la noi, dreptatea politicienilor noştri corupţi, conduşi de interese meschine în lupta pentru postul de preşedinte al României…

Toate promisiunile acestora nu devin în momentul înscăunării la Palatul Cotroceni decât un şir de informaţii utopice. Astfel, acest joc bizar al mincinilor politicienilor de diverse culori ori însemne a devenit în decursul anilor un joc de-a v-aţi-ascunselea, o piatră unghiulară a politicii româneşti.

Aşteptăm cu nerăbdare momentul, respectiv ziua, în care aceşti escroci nu vor mai fi ventriloci ori marionete politice şi vor apărea oameni cu adevărat drepţi, care vor lupta să ţină măcar jumătate din promisiunile pe care le fac electoratului… căci dacă tot suntem hrăniţi cu vise utopice, avem şi noi dreptul să visăm la… vremuri mai bune

O dimineață cețoasă de noiembrie (2009 - foto: Cosmin Ștefănescu)
O dimineață cețoasă de noiembrie (2009 - foto: Cosmin Ștefănescu)

Articol preluat de pe site-ul revistei Metamorfoze

Tabla de șah – Sânge balcanic (26)

de Cosmin ȘTEFĂNESCU

 

Paşii celor ce greşesc se aud pe caldarâm

Sunt veşnicii paşi ce se aud şoptind:

Suntem noi, coborâm, coborâm

Spre infernul sufletelor noastre.

–––––––––––––––––-

Sunt nebunii soldaţi ce se luptă din obişnuinţă,

Cei ce neagă orice credinţă,

Cei ce au drept adversari

Răutatea celor mari.

––––––––––––––––––

Deseori câte un soldăţel de lemn

Cade de pe tabla de şah ucis

Atunci se deşteaptă din vis

Şi dă fuga la muntele cu apă moartă şi apă vie.

–––––––––––––––––

Sperând pe soldăţel să-l mai învie.

Dar vai!… minuni nu se mai pot face,

Căci fântâna cu apă moartă şi apă vie

A secat „sine die”, în vreme de pace.

–––––––––––––––––

 

Flori galbene (tufănele) - Foto: Cosmin Ștefănescu
Flori galbene (tufănele) - Foto: Cosmin Ștefănescu

 

 

Refugiu în uitare – Sânge balcanic (25)

de Cosmin ȘTEFĂNESCU

 

Mă desfăt într-un timp

Ce n-a existat şi nu va fi nicicând,

Lăcrimez şi uit

Că m-am născut din pământ.

Deci n-am să mai iubesc nicicând

Sunt imun acestei dureri cu luminos nimb

–––––––––––––––––

Modelul ce mi l-am ales

Este închistarea în uitare

Astfel am uitat să mai iubesc, să mai urăsc,

Pe om în ochi să-l mai privesc.

Biciul ce mă purifică, glăsuieşte în carne vie şi… doare,

Dar eu am uitat să mai gem în uitare

–––––––––––––––––

Acum nici nu mai ştiu când vremea trece,

Căci zilele şi nopţile s-au contopit,

E un minunat clar-obscur pătat de-o stea polară,

O nemurire şi-un luminos nesfârşit.

De-o vreme sunt o părticică atomică rece,

Un limpede izvor în infinit.

––––––––––––––––-

Mă desfăt într-un timp

Modelul ce mi l-am ales este închistarea în uitare

Sunt imun acestei dureri cu luminos nimb

Dar eu am uitat să mai gem în uitare

Acum nici nu mai ştiu când vremea trece,

Nemuritorii aştri au asfinţit,

De-o vreme sunt o părticică atomică rece,

Un limpede izvor în infinit.

 

 

Pietre semiprețioase (foto Cosmin Ștefănescu)
Pietre semiprețioase (foto Cosmin Ștefănescu)

 

 

 

Labirint apocaliptic – Capitolul (9)

de Cosmin ȘTEFĂNESCU

„Se întâmplă ca anumiţi vizionari să descopere lucruri esenţiale cu mult înaintea

savanţilor… Cum se poate explica aceasta ? S-ar părea că ei au uneori intuiţii geniale.”

ALBERT EINSTEIN

Pe drumul către aeroport Walter păţi exact ceea ce se temuse mai mult, imaginea creativă şi creierul căruia-i devenise sclav îi jucară un renghi. Se pomeni dintr-o dată fără vrere sondând trecutul. Olivia reuşi cu greu să oprească maşina, exact în momentul în care şi-ar fi aflat tragicul sfârşit; cu o voce supraomenească înecată şi întretăiată de respiraţie, anulă comanda manuală chemând robotul maşinii şi-o trecu pe pilot automat. Robotul evită impactul cu o altă maşină după care ceru date despre traseu. Olivia, după ce răsuflă uşurată îi spuse să se întoarcă pe acelaşi traseu către casă. În tot acest timp Walter cutreiera prin trecut cu paşi repezi. Imaginea succedată de alte şi alte imagini îl purtă ca pe un fulg de zăpadă dus de vânt până undeva în lagărele de exterminare ale celui      de-al III- lea Reich. Era observator fără voie. Un convoi de oameni zdrenţuroşi, deţinuţi, citiră un afiş stimulent:„Arbeit macht frei!” – (Munca te eliberează!) Simţea că-i vine să plângă văzându-i cum stau, în hainele lor murdare de puşcăriaşi, încremeniţi de spaimă. La un moment dat aude pe cineva şuşotind că acesta este lagărul de concentrare Auschwitz şi că nemţii preferă să-l prescurteze – KZ (katet). Imediat apăru un ofiţer SS Hamptsturmfürer, medic, căci avea banderola cu insigna lui Aesculap. Acesta ajutat de santinelele SS îi trie de o parte bărbaţii, de alta femeile şi copiii sub paisprezece ani. Apoi mai făcu încă o triere, într-o parte bărbaţii capabili de muncă şi în cealaltă parte femeile cu copii, bătrânii, bărbaţii debili, infirmii. Acest grup din urmă – după câte-şi amintea Walter – urma să fie băgat în camera de gazare, unde se sufocau ca urmare a folosirii otrăvii pentru şobolani ciclon B gazos. Apoi văzu furnalele crematoriilor care scuipau flăcări pe coş, simţi mirosul greţos de carne arsă şi de păr pârlit, acel miros cu iz de acroleină. Îşi aminti de alte întoarceri în trecut şi de faptul că acest ofiţer SS nu este altul decât doctorul Mengele, un mare criminal de război.

Automobilul ajunsese în faţa casei, iar Olivia speriată şi disperată ceru ajutorul unui trecător şi-l transportară pe Walter în apartament. Nu se mai punea problema plecării în concediu, se dovedise destul de primejdios. Nietzsche după cele întâmplate era foarte bolnav. Îl aşezaseră în pat, iar Olivia îl privea tristă. Avea respiraţia sacadată şi pulsul normal. Ştia că trebuie să aştepte.

Imaginea îl purtă în sala procesului de la Nürnberg. Asistă la proces şi află că Mengele fusese unul dintre cei care nu au fost prinşi după război. Apoi încet, încet se trezi din IMAGINEA CREATIVĂ, şi-o văzu pe Olivia privindu-l resemnată.

– Walter … mă bucur că te-ai întors, nu ştiu parcă ai fi medium.

– De ce ? Am vorbit în timp ce eram departe.

– Nu, nu n-ai vorbit nimic.

– A propos de comparația care ai făcut-o, îmi aduc aminte de un mare medium pe nume Edgar Cayce şi de-un scriitor francez care spunea despre acesta, că ideea de bază la Cayce este: „Mind is the builder”. (Mintea este constructorul). Ceva în genul, spiritul vostru naşte şi construieşte corpul vostru.

– Da, interesant mod de abordare a problemei; presupun că nu a fost unul din şarlatanii aceia care au fascinat şi au minţit în repetate rânduri tineretul secolului XX.

– A, nu, dimpotrivă, însă este foarte adevărat că a fost unul dintre cei mai contestaţi şi cu foarte multe procese pe cap pe care le-a trecut cu brio. „Profetul adormit”, aşa cum îl denumeau specialiştii vremii a propovăduit pacea şi liniştea, şi a fost un vindecător mediumnic prodigios. Un simplu ţăran din Kentuky a vindecat şi a salvat o mulţime de oameni, a uluit mulţi medici; aceştia îl supranumiseră „bărbatul neinstruit care devine medic sub hipnoză”. De fapt el putea, sub hipnoză să fie tot ceea ce-şi dorea: povestitorul enigmelor Terrei, medic holistic, vindecător „psi”, etc.

– După cele spuse de tine, despre Edgar Cayce, îmi dau seama că  l-ai studiat îndelung şi bănuiesc că acum la ora asta eşti foarte afectat de fraza de bază care-l caracteriza „Mintea este constructorul”.

– Văd că începi să mă cunoşti foarte bine, este de apreciat acest lucru. Referitor la studierea lui Cayce, am să te dezamăgesc, nu l-am studiat absolut deloc, în schimb l-am cunoscut în peregrinările mele în trecut, ca de altfel, şi pe acel scriitor francez care a scris despre el. „Mind is the builder” este foarte adevărat că de aici am pornit; numai că la mine se dovedeşte a fi exact opusul şi nu-mi dau seama de ce.

– Walter, nu te mai frământa, cu siguranţă vom găsi remediul acestei probleme; ştii … te iubesc de mult şi nu vreau să te pierd.

– Ştiu, ştiu… zise Walter îmbrăţişând-o şi sărutând-o cu foc. Olivia se scuză că nu are nimic pregătit şi-i propuse să meargă la un bar select să servească masa. Acesta îi spuse că nici un bar nu face delicatesele pe care le face ea, şi dacă doreşte se va duce el la cumpărături.

Va urma

A venit toamna - frunze ruginii (foto: Cosmin Ștefănescu)
A venit toamna - frunze ruginii (foto: Cosmin Ștefănescu)

Ceasul și umbra – Sânge balcanic (24)

de Cosmin ȘTEFĂNESCU

Nu-mi cere să-ţi număr  clipele trecute.

Mă tem că abia le simt pe cele actuale,

Etericele vremuri prefăcute

În scheletice pulberi siderale.

–––––––––––––––––

Nu-mi cere, nu-mi impune să-ţi ofer iubirea toată,

Mai lasă-mi şi pentru narcisul din mine

Acel ce-şi uită iubirea dintr-o dată

Privindu-se-n oglinzi se-ndrăgosteşte doar de sine.

–––––––––––––––––––-

Oferă-mi şansa unică de a mă iubi în linişte,

Şi iartă-mă te rog când mă-nfrăţesc cu Bachus

Întinde-mi, dară mâna-n vremuri de restrişte,

Nu te gândi s-ajung mai repede-n eterul haos.

–––––––––––––––––––-

Căci vremurile s-or duce-nvolburate

De ceţuri sau de roua zilei noi,

Ca sora unei amăgitoare neputinţe

Ca neatul cosmic născut in noi.

––––––––––––––––––-

 

Floare albă și o gărgăriță
Floare albă și o gărgăriță

 

 

Poezie fără titlu – Sânge balcanic (23)

de Cosmin ȘTEFĂNESCU

 

Tăcere!… vreau linişte deplină

Eriniile nopţii au pustiit trecutul;

Necunoscutul în noaptea senină

Păşeşte pe calea aştrilor; e Perseu.

––––––––––––––

Şi întunericul se adânceşte

Iar marea devine cumplit de agitată,

Gândul din stele izbucneşte

Din steaua trecutului întunecată.

––––––––––––––

Neantul devine ceva normal,

Nu mai este o enigmă

I-am pătruns tainele ultimului val

Adâncindu-mă tainic, straniu în magmă.

 

Pictură executată de Izabell Sprânceană