de Cosmin ŞTEFĂNESCU

Negreşit, m-am adâncit stupid

În amalgamatul labirint al gândurilor:

Fireşte, nu voi uita s-admit

Că tristeţea-i un loc al zidurilor.

––––––––––––––––––––

Uneori îţi pare că-ţi şopteşte discret tăcerea:

„-Totul este monoton în aceste locuri, amice,

De-ajungi în labirintul plângerii, s-asculţi durerea,

Să vezi cu ochii tăi ce se întâmplă aice.”

––––––––––––––––––––-

Iar când şopteşte lin, e susur de fântână

Şi când te asurzeşte e tunet de avalanşă;

Uneori este o hidoasă bătrână,

Alteori o zână ce posedă o fermecată cămaşă.