C.Şt. Stăm de vorbă cu domnul Tiberiu Rusu, directorul Casei de cultură a sindicatelor din oraşul Medgidia. Dumnealui a avut amabilitatea să aducă în atenţia cititorilor revistei Metamorfoze un spectacol inedit, desfăşurat în piaţa centrală a oraşului în urmă cu 30 de ani…

Bună ziua, domnule Director!

T.R. Bună ziua!

C.Şt. În ce condiţii politice şi culturale aţi putut realiza acel superb spectacol evocator al neamului traco-geto-dac în anul 1980? Puteţi să mă introduceţi în inima acelui eveniment cultural?

T.R. Dacă stau bine să mă gândesc, acesta a avut loc în vara anului 1980, în condiţii politice… este vorba de regimul comunist de care unora le este jenă să amintească. Acesta este un subiect tabu. Nu că aş fi un nostalgic al regimului, dar pe linie culturală, pe linia culturii de masă şi a promovării, respectiv oferirii condiţiilor celor mai bune tuturor oamenilor care locuiau în acest oraş şi nu numai, chiar la nivel naţional se punea problema. Erau vremuri în care oricine se putea manifesta din punctul de vedere cultural, acolo unde avea chemare. Vreau să spun că pasiunile curgeau ca un fluviu, peste tot în ţară.

C.Şt. Din punctul de vedere al logisticii pentru acest eveniment, cum v-aţi descurcat?

T.R. La Medgidia, era un curent puternic, al artei interpretative, mai ales în domeniul teatrului, în perioada aceea… Între 1975 – 1980, luase fiinţă ca instituţie culturală un teatru popular, care avea statut de teatru semi-profesionist. Aşa a fost posibil ca să se materializeze acest spectacol, numai datorită faptului că aici exista un potenţial artistic-interpretativ foarte valoros, recunoscut în confruntările naţionale ale genului. La toate festivalurile de teatru din ţară, teatrul popular din Medgidia (aşa se chema pe atunci) era în primele locuri.

C.Şt.  Acesta era un lucru extraordinar…

T.R. Un lucru bun al teatrului popular este faptul că preocuparea mea era coordonarea acestuia către producţii artistice unicat. Astfel am adus în scenă personalităţi puternice ale neamului românesc. Într-un spectacol am pus în premieră absolută piesa lui Virgil Stoienescu, ce se numea Diplomatul şi astfel am adus în scenă figura lui Nicolae Titulescu, mare diplomat, om politic şi prim-ministru, care s-a afirmat pe plan internaţional. Am mai pus în scenă o piesă care îl aduce în prim plan pe Nicolaie Iorga, momentul asasinării acestuia de către legionari. Acesta se numea Gândul ultimelor clipe.

C.Şt. Care au fost sursele documentare pentru spectacolul Zidire de neam mare?

T.R. În acea vreme, am intrat în posesia unui scenariu unicat al unui profesor de estetica artei, de la şcoala de perfecţionare a cadrelor din Ministerul Culturii, pe nume Vlad Andrei Orheianu. Lucrarea avea un titlu sugestiv – „Zidire de neam mare”. Aceasta din câte ştiu este de altfel şi unica lui lucrare dramatică. Această dramă viza personalitatea marcantă a strămoşului nostru, Burebista, cel care a înfăptuit primul stat unitar independent, prin unificarea triburilor geto-dacice. Regizorul teatrului era pe atunci, un om deosebit, directorul şcolii populare de artă din Constanţa pe nume Herşcovici Sady care îşi formase un adevărat atelier la Medgidia de pregătire şi perfecţionare a artiştilor amatori. Găsise aici la noi un material uman pe care ştia să îl şlefuiască foarte bine şi de aici au venit şi rezultatele pe care le obţineam în competiţiile naţionale ale genului. Spectacolul după scenariul domnului Vlad Andrei Orheianu l-am pus în primă fază în scenă la nivel de sală, iar condiţiile de realizare erau tare vitrege. Acest spectacol s-a realizat cu o figuraţie de o sută de persoane, iar într-o sală nu încăpeam cu toţii. Figuraţia o făceam în grădina de vară, acolo reuşeam să ansamblăm scenele de masă, iar în sală realizam scenele cu artştii/ actorii principali. De aici s-a născut ideea ieşirii afară. Având în vedere că nu încăpeam, am zis ia să realizăm pentru prima dată în Medgidia un spectacol de sunet şi lumină şi să ieşim afară.

Interviu realizat de Cosmin Ştefănescu domnului Tiberiu Rusu şi consemnat de Const. MIU în revista Metamofoze