De Cosmin Ştefănescu

Trecuse de ora doisprezece a. m. şi imaginaţia nu o mai luase razna, îi spuse şi Oliviei că simte că începe sa-şi revină, iar aceasta îi reaminti că trebuie să viziteze medicul şi psihologul, după care pot pleca amândoi în concediu, dacă, bineînţeles, acesta doreşte. Walter ajunse la medic şi acesta-i spuse că peste o ora îl vor opera. Medicul puse măna pe telefon şi-i zise unei asistente să pregătească sala de operaţie după care-l chemă pe psiholog. Psihologul Kenedy John fusese cândva cel mai bun prieten al lui Walter, dar pentru ca Sonia îl alesese pe acesta din urma, ura luase locul prieteniei ce îi anima. Aşa că-l privi superior şi rece ca gheaţa. La rândul lui, Walter îl salută cordial şi fără pic de ranchiună.

După aceasta furtuna, care trecu aproape neobservată, discuţia se îndrepta gradual către subiectul acestei întâlniri Walter, fumător înrăit ceruse să-i permită sa-şi aprindă ţigara, iar acum profita de aceasta pentru a se ascunde în spatele rotocoalelor gri-albăstrui de fum, lăsându-i pe doctori să dezbată detaliile operaţiei, care, de altfel, era una de rutină, cu o durată foarte mică. Anestezia i-o făcuseră cu rubicondul,  un silenţios aparat de anestezie totală, şi-i implantară un microcip în ceafă exact pe scizură. După această intervenţie, conectară monitoarele şi văzură un fluid izvorând de informaţii şi imagini din trecut şi prezent, şi ramaseră perplecşi de complexitatea şi vastitatea informaţiilor. Trecutul izvora şi se revărsa în prezent ca un fluviu subteran al minţi ce iese la suprafaţă. Erau înmărmuriţi.

Era un du-te vino continuu între trecut şi prezent, reţeaua era supraîncărcată cu istorie, dragoste, religie din toate segmentele istoriei împărţite şi clasificate de Walter. Uluiţi, nu-şi mai dezlipeau ochii de pe monitoare şi-şi dădeau seama că istoria devine o linie dreaptă fără suişuri şi fără coborâşuri. Deodată pe ecrane apăru ceva scris: „Mereu în jocurile puterii, omul obişnuit sau cel neobişnuit a fost manipulat şi chiar ucis cu sânge rece. Trebuie să priviţi adevărul în faţă … e un blestem de care nu a reuşit sa scape nimeni încă. Nici măcar fiul lui Dumnezeu. Tot răul ce vă animă a schimbat faţa lumii. Ar trebui să vă schimbaţi pentru ca binele să triumfe. Doar astfel vă veţi împăca cu voi şi cu divinitatea din voi „.

Ecranele începură să depene imagini clare dintr-un puzzle uriaş – istoria. Cei doi se priviră contrariaţi şi suspect, doctorul deschise primul gura, dar nici un sunet nu-i ieşi, era încă uluit de ceea ce citise.

– Walter ştie,… cred că, prin puterile lui a fost şi el la şedinţă, ştie că îl considerăm un pericol iminent pentru omenire.

– Da, zise psihologul, prin asta ne spune că ştie că va fi sacrificat pe frontispiciul ştiinţei.

– Cu microcipul ăsta nu l-am ajutat deloc căci va fi studiat şi disecat.

– Ce ne pasă nouă,… astea au fost ordinele,… asta  a fost hotărârea Consiliului de Administraţie.

Timpul era dezaprobator şi vântul bătea mai înverşunat ca în ultimele zile. O ploaie rece îşi făcuse apariţia iar furtuna ce-o urmărea, mătura sălbatic străzile pustii.

Era luna septembrie a anului 2080 şi totul părea ascuns în spatele pâclei de nori, clădirile păreau că se topesc şi se scurg.  Walter îi părăsise de câteva ore pe medici, care îşi ridicau drepturile băneşti, trecând apoi pe la Schwartz acesta-l anunţă că a fost ales în Consiliul Director de Administraţie, şi-l invită să-şi vadă noul birou.

– Sper că vei înţelege în sfârşit că raţionamentele Biroului Administrativ sunt în favoarea ta  şi că nu ne putem permite să te pierdem. Îţi vom satisface oricând orice dorinţă, respectiv salariul, sper că ai observat că ţi l-am triplat. Nu mai lungesc mult vorba, doar eşti în concediu, ce naiba…

– Vă mulţumesc, domnule ! …

– Nu ai pentru ce să-mi mulţumeşti, e dreptul tău, doar eşti cea mai  capabilă persoană de pe -întreg mapamondul -îi zise toate acestea bătându-l amical pe umăr –  după care, strângându-i mâna, îl părăsi sub pretextul unor probleme ce trebuia rezolvate.

Walter îşi privi noul birou cu viu intens şi zâmbi gândindu-se că începe să se întrevadă şi pe strada lui o rază de soare. Apoi puse mâna pe telefon şi o sună pe Olivia la bibliotecă.

–  Hei, frumoaso, eşti pregătita să plecăm în concediu ?

– Walter, îi predau doamnei Paula Brown hârţogăria, îi explic problemele care trebuie rezolvate şi promit că te sun în momentul în care termin. Ầ propos felicitări: am auzit din surse neoficiale că ai fost ales în Consiliul Administrativ. Mă bucur mult pentru tine … felicitări, poţi spune în sfârşit că eşti un învingător cu ocazia acestei avansări nesperate.

– Da, da mulţumesc… tot ce-i posibil, dacă nu cumva voi fi cuiul care îi deranjează în pantof.

– Nu fi atât de pesimist. Cred că ar fi mai nimerit să înveţi să te bucuri de ceea ce-ţi oferă viaţa!

Închise telefonul gânditor, reaşeză în balanţă ultimele 24 de ore, le studie cu atenţie şi estimă cu o marjă de eroare acceptabilă, că viata merită trăită, dar trebuie să lupte. Încercă să se gândească unde şi-ar putea petrece concediul de odihnă, după o trecere sumara în revistă a tuturor oraşelor, munţilor, ţarilor, se opri ca electrizat la Asia; continentul cu cele mai multe mistere. Se gândi apoi la Tibet şi zâmbi, îi trecură prin faţa ochilor o mulţime de imagini cu budişti ioghini şi o imagine cu Dalai – Lama.

Misterele l-au captivat din totdeauna, era pasionat de enigme, dar în ultima vreme nu mai avusese timp de aşa ceva. Cândva, prin intermediul unui prieten preot, vizitase Vaticanul şi studiase Manuscrisele de la Marea Moartă, rulouri descoperite în anul 1947 de către beduinul MAHOMMED ED – DIB. Citind traducerile acestor rulouri, îi spuse că înţelege că ar fi exact ca o bombă care ar face să se cutremure religiile creştine din temelii. Îşi aduse aminte că el şi prietenul lui preot, erau foarte interesaţi de anormal şi supranatural, iar acesta la un moment dat îi zisese: „Trebuie să fii nebun de legat pentru a gândi că o minte normală poate analiza şi înţelege anormalul şi supranaturalul!”

Când încă se mai depănau amintiri şi îşi mai făcea planuri, sună telefonul acut suficient cât să îl extragă cu brutalitate din reverie. Întinse mâna după telefon şi răspunse:

– Walter, sunt gata, am predat tot la  bibliotecă şi în zece minute trec să te iau.

Plecară amândoi la braţ şi nu priviră nicio clipă înapoi. Erau în sfârşit în concediu. Pe drum îi spuse Oliviei că ar vrea să meargă în Tibet, şi-o întrebă unde şi-ar dori să-şi petreacă cele câteva zile libere. Olivia îi spuse că oriunde îşi doreşte el să meargă se va simţi foarte bine şi ea. Îi zise că Tibetul ar fi ceva inedit pentru ea, care de câţiva ani suferise de plictiseală.

În câteva ore îşi pregătiră bagajele. Walter sună şi rezervă două bilete la avion. Amazoana, cum îi plăcea lui să-i spună, pregăti o masă copioasă, pe care o serviră liniştiţi, şi-şi făcură planuri de călătorie, de parcă ăsta ar fi fost ţelul vieţii lor, nu amintiră nimic de MEDIA – TECKH ca şi cum aceasta n-ar fi existat.

Va urma

Anunțuri

Despre Henry Cosmin Florentin Ştefănescu

Acest site este practic o imagine în oglindă a ce îmi place mai mult să fac... Voi posta atât poezii, proză cât și fotografii de oriunde am călătorit. Aș vrea să cunosc opinia tuturor celor care vizitează acest site despre munca mea. Mulțumesc anticipat!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s