De Cosmin Ştefănescu

„Ceea ce doreşte, vede sau săvârşeşte muritorul ziua, aceea o spune sau o face în somn, fiindcă îl preocupă”.
Fragment din „PAŇCANTRA” (K) 1,133

Biblioteca institutului MEDIA – TECKH era cea mai dotată din toate timpurile. Era considerată de către persoane avizate ca fiind cea mai vastă din lume în toate domeniile, în plus noţiunile puteau fi dobândite cu o nouă tehnologie… o revoluție în domeniu, un instrument al informațiilor numit: Virtual –Ştiinţă, aici cu ușurință puteai jongla cu imagini despre trecut, prezent, viitor. Cu toate acestea Walter preferă să caute o carte prăfuită despre boli rare (neuro- psihiatrice), dar, negăsind, o căută pe bibliotecară, tot umblând haotic o descoperi era o tânără mignonă drăguţă.
– Walter, ce vânt te aduce pe la mine, că nu ai mai călcat de o groază de vreme pe aici ! Am auzit că ai devenit un fel de oracol atoate-ştiutor ! Felicitările mele !
– Lasă astea Olivia… caut o carte de neuro-psihiatrie, despre o boala rară, Alzheimer pare-mi-se că se numeşte.
– Da, avem în standul rezervat domeniului medical o sumedenie de materiale interesante. Să mergem acolo!
Intrară într-o sală cu pereţi de sticlă în formă de piramidă şi Walter privi încântat arhitectura .
– Îţi place această sală?
– Da, … desigur.
– A fost construită pentru a conserva o mie de ani aceste manuscrise. Au fost solicitaţi cei mai buni să creeze un sistem de securitate bine pus la punct.
– Glumeşti, pesemne, doar ştii că revoluţia ştiinţifică a creat armament nuclear care ar putea distruge planeta în câteva secunde!… ce rost sau mai bine zis ce șansă ar mai avea toate acestea în fața unei distrugeri iminente?
– Walter, te rog, nu îmi vorbi mie despre revoluţia ştiinţifică nucleară (R.S.N) sau cum dracu i-o mai zice ! Ştii că sunt o pacifistă convinsă şi sunt urmărită mereu de oameni de nimic ca o sectantă nenorocită şi scelerată ! …
Walter nu o mai asculta, imagini se derulau în mintea lui, clişee-clişee: primul război mondial, al doilea, când moartea se plimba zurlie cu coasa ca la ea acasă… toate acestea se scurgeau ca un fuior din vremuri tulburi imemoriale… din alte vremi materializate doar de imaginaţia lui bolnavă.
Doctorul Mengele îi apăru în imagine ca un rasist convins… o monstruozitate a vremurilor care distrugea şi făcea experimente pe oameni nevinovaţi. Acelaşi Mengele care îşi făcea din pielea tatuată a deţinuţilor obiecte de mobilier şi podoabă. Îşi aminti pe parcursul acestor imagini terifiante că citise cândva: ”Am fost medic la Auschwitz” (a scriitorului Niszchi Miclos din Oradea) apoi se derulară: “Medicii blestemaţi”, “Armele lui Krupp” şi “Procesul de la Nurnberg”, unde naziştii au fost judecaţi pentru crime abominabile comise în lagărele de exterminare în masă de la: Birkenau, Ravensbruk, Dachau, Munchausen. Se cutremură, de un fior lăuntric.
– Walter… Walter, am găsit ceea ce căutai, Alzheimer, parcă spuneai… nu ?
– Mda, da, boala lui Alzheimer – zise Walter scârbit de imaginile care îl asaltau în fiecare clipă.
Îi citea dintr-o carte cu coperte galbene, de anatomie patologică apărută cu aproximativ o sută de ani în urmă, redactată de I. Morariu: “Boli cronice degenerative – demenţa senilă şi boala Alzheimer: boală cu manifestări psihice, demenţa senilă precoce. Creierul apare redus ca volum şi greutate, leptomeningele îngroşate şi infiltrate… etc…”
Walter n-o mai asculta, erau prea mulţi termeni medicali.
– Ştii ce! Te rog… împrumută-mi şi mie cartea câteva zile ca să mă edific.
– Sigur, dar, spune-mi şi mie de unde până unde interesul acesta brusc pentru medicină?
– N-aş putea spune că sunt interesat de medicină, vreau numai să mă edific ce reprezintă această boală nesuferită.
Olivia care încă îl iubea în taină, îl privi intens şi îi întinse maiestoasă braţul ca o veritabilă prințesă şi îl conduse spre biroul ei.
– Eşti foarte obosit şi stresat. De fapt spune-mi te rog ce se întâmplă cu tine?… Nu te-am văzut niciodată atât de încordat şi îngrozit… cândva erai un tip energic… erai plin de viață.
– Scumpa mea prietenă, promit să discutăm altă dată despre problemele mele, prefer să vorbim despre tine, dacă nu ai nimic împotrivă.
– După cum bine ştii, viaţa mea se împarte între serviciu şi casă; la serviciu este o plictiseală şi o harababură de nedescris, mai ales la secţia Virtual – Ştiinţa unde tinerii îmi dau mare bătaie de cap în acest perioadă iar acasă totul a devenit monoton… un automatism. Cam atât.
– Sunt grăbit; propun să lăsăm discuţia pe altă dată.
– Eu te invit să mergem la mine, oricum programul meu s-a terminat şi tare îmi doresc să mai schimb o vorbă, două cu un vechi prieten.
– Bine, atunci, să mergem.
Ieşiră la braţ amândoi din clădirea MEDIA-TECKH care avea intrarea străjuită de doi grifoni frumos sculptaţi în marmură, pe care nu-i observară absorbiţi fiind de propriile gânduri. Arhitectul MEDIA – TECKH era considerat unul dintre cei mai străluciţi în domeniu, clădirea imensă respira rafinament şi bun gust în acelaşi timp.
Cei doi coborâră pe aleea principală, Olivia rupse tăcerea ce devenise apăsătoare în timp ce se urcau în autoturismul lui Walter:
– Hei, nu te-am văzut niciodată atât de îngândurat, ce se întâmplă cu tine, ce te macină, spune-mi te rog, dacă nu sunt prea indiscretă !
Walter oftă îndelung şi tocmai se pregătea să-i răspundă când se auzi o voce guturală, tabagică în spatele lor:
– Ce faceţi porumbeilor, plecaţi ?
– Şefule, mă simt dărâmat fizic şi psihic şi ne pregătim să mergem spre casă, să mă odihnesc. Cred că nu ai nimic de obiectat în sensul acesta.
– Documentele despre Virtual –Vizual am văzut că au rămas în acelaşi stadiu pe biroul tău. Azi ar fi trebuit să termini şi să te prezinţi cu ele la semnat, nu ?
– Schwartz, ştii prin ce trec de la experimentul acela nenorocit, efectiv nu mai trăiesc, mă chinui. Mai lasă-mă o vreme …
– Bine, bine, fugi şi te odihneşte, dar mâine te sfătuiesc să rezolvi problemele pe care le ai.
Puse un accent sec pe sfârşitul frazei, după care se îndepărtă pe culoar fără nici un cuvânt.
Se urcară în maşină şi porniră pe D.N. 71, trecură pe lângă Zodiac 2 – un post de televiziune local politizat până în măduva oaselor, unde se spălau toate mizeriile politice ridicând şi coborând diverşi “coloşi”. Olivia privi cu atenție sporită clădirea somptuoasă a postului de televiziune până ce o pierdu din vedere.
Walter conducea oarecum încordat… avea motive întemeiate căci se temea ca imaginile să nu-l bruieze și astfel să îi afecteze controlul asupra maşinii cu care gonea pe o stradă ponosită și aglomerată din New – York… o stradă mărginașă insalubră unde îți dorești din adâncul sufletului să nu îți sară nimeni în ajutor niciodată.
După ceva vreme ajunseră la destinaţie; o clădire modernă din sticlă în formă de dom, operă a prestigiosului arhitect care elaborase proiectul postului de televiziune Zodiac 2 – o adevărată capodoperă.
Walter o luă pe Olivia după mijloc şi urcară în dom la etajul doi.
Apartamentul era fără cusur, decorat cu bun gust şi parcă neschimbat de când o vizitase ultima oară. După o privire admirativă, insistentă îi zâmbi Oliviei chinuit, aproape ca o grimasă dureroasă. Lumina lunii pătrundea prin pereţii din sticlă şi forma o explozie de luminiţe şi curcubee liniştitoare.
Tânăra se schimbă şi dădu drumul CD-ului. Se auziră clar tinerii Beatles în încăperea difuz luminată, dând un aer de linişte şi intimitate care îl destinse pe Walter.
Apoi, el făcu un duş rapid şi, oarecum fortificat, se duse în bucătărie unde serviră o cină copioasă, cum nu mai mâncase de când îi murise soţia în accident. În ultima vreme consumase numai gustări reci care se serveau din belşug la restaurantul Cosmo, de care i se cam acrise. Laudă gazda cum că este o bună gospodină, ceea ce o bine – dispuse .
– Walter, mă bucur că ţi-a plăcut; acum, rogu-te, spune-mi ce se întâmplă cu tine! … Poate te-aş putea ajuta.
– Ce-aș putea să-ţi spun, Olivia!… imaginile mă poartă prin toată istoria omenirii. Am obosit să trăiesc tot ce s-a întâmplat în trecutul nostru, vreau să fiu un om obişnuit. După cum vezi nu mă poţi ajuta cu absolut nimic.
– Scumpule, dar eşti un om normal – şi-l îmbrăţişă drăgăstos, gest la care el se retrase ca ars. Scuza-mă, dar nu-ţi fac nici un rău – spuse ea contrariată şi puţin derutată.
– Nu mi-o lua în nume de rău, dar de când a murit Sonia nu m-a mai îmbrăţişat nici o femeie, efectiv m-am îngropat în hârţoage, cărţi şi m-am ocupat de proiectul acela secret –IMAGINE CREATIVĂ, de atunci sunt din ce în ce mai pierdut în alte lumi. Întinse mâinile si o cuprinse tandru. Se miră şi el de faptul că mai era capabil de astfel de gesturi. Le credea uitate-pierdute în negura vremurilor.
Ea răspunse îmbrăţişării lui. Îi astupă delicat gura cu buzele ei senzuale şi îl sărută sălbatic. Continuară să se îmbrăţişeze şi să se dezmierde. C.D.-ul se schimbase, se auzeau acorduri calde şi suave. Olivia se scuză zâmbind şi se duse să se schimbe, timp în care el căută un C.D. cu Jean Michael Jarre; îl introduse în combina şi ascultând muzica electronică se întinse vrăjit pe canapea.
Olivia apăru în pragul uşii cu un neglijeu bleu transparent, pe care îl lăsă să alunece jos pe podea. O privea mut şi îşi zise în sinea lui că este foarte frumoasă, ca o amazoană mignonă. Îi făcu semn să se apropie apoi el se ridică, o luă candid în braţe ca pe un copilaş şi o întinse pe canapea. Privirile lor înlănţuite, corpurile lor fremătânde de iubire atinseră un prag stelar consumând o partidă de sex sălbatic, iar zbenguirea lor îi făcu să uite de tot ce îl măcina lăuntric. Aprinse o ţigară şi i-o dădu lui Walter râzând ştrengăreşte după care-l sărută cu foc şi se aşeză pe pat lângă el.
– Ai reuşit, după atâta amar de vreme, să mă faci să uit de nenorocirea mea şi de ce să nu recunosc, m-ai făcut să mă simt bine!
– Meriţi să fii fericit şi te iubesc cu pasiune de atâta timp, dar n-am îndrăznit să mă apropii prea mult pentru …
– Pentru că ţi-era teamă de cum voi reacţiona?!
– Nu, nu… ştii tu… soţia ta, Sonia… ştiu că ai iubit-o nespus de mult și ai suferit tare pierderea ei.
– Da, într-adevăr, încă mă mai gândesc la ea şi-l urăsc pe Dany -impresarul care a convins-o să participe, însărcinată fiind, la concursul de raliu. Cine ştie, poate aşa i-o fi fost soarta.
– Ţin minte că vă potriveaţi de minune şi vă invidiam, după care a apărut Vyktor şi viaţa noastră a fost plină numai de bucurii –încă mă mai urăsc că nu i-am dăruit – aşa cum îşi dorea – un copil.
– Vyktor, da… un om inteligent şi integru… cum se numea boala care l-a doborât atât de tânăr?
– Se numea Progeria – este o afecțiune foarte rară.
– Progeria …urât nume, urâtă boală.
Adormiră liniştiţi. Chipurile lor erau luminate, nefiresc parcă, de o aureolă a liniştii şi împăcării. Luna se plimba leneşă prin încăpere.
Noua zi îşi anunţă răsăritul prin sunetul strident al ceasului deşteptător. Walter se trezi lac de sudoare, – avusese un coşmar. Se visase din nou în acel salon de spital iar lângă patul pacientului cu Alzheimer se afla patul de suferinţă al lui Vyktor; citi fişa radiologică – Progeria avansată, apoi privi chipul desfigurat şi îmbătrânit, parcă, peste noapte. Suferea lângă aceşti doi muribunzi şi simţea cum moare şi el. Se asemăna întru-câtva cu amândoi pacienţii –imaginea creativă semăna, mai degrabă, cu Alzheimer –virtual plus Progeria –virtual. Se simțea schilodit zi de zi…
Fugi disperat din acel labirint de imagini creatoare, deşteptat de ceasul ce ticăia netulburat în camera Oliviei. Ea îl mângâie plină de pasiune şi-l întrebă ce a păţit. Îi povesti coşmarul şi senzaţia trăită în salonul spitalului.

Maci înfloriţi - sunt superbi

Maci înfloriţi - sunt superbi


– Ar fi cazul să-l vizitez pe psiholog.
– Sigur, cred că el va reuşi să te ajute.
-Nu cred că mă mai poate ajuta cineva, deja creierul îl folosesc la peste 70% din capacitatea lui, măcar de-ar exploda odată, să scap. Probabil doar cu o trepanaţie şi o operaţie reuşită vor mai putea să distrugă din conexiunile neuronale pentru a întârzia sfârşitul.
– Te rog mult, nu mai vorbi aşa. Cu siguranţă trebuie să fie o cale mai uşoara de a te salva .
– Nu cred că înţelegi, creierul mi-a devenit un duşman de temut – îl simt deja ca pe un corp străin.
– Schwartz spunea că eşti, probabil, primul Hommo Universalis – cu tine omenirea a parcurs în acest moment o mare etapă de la Hommo sapiens sapiens încoace. Cred cu tărie că te vor proteja şi te vor ajuta.
– Poate că mă vor folosi în alte experimente sau mă vor privi ca pe un cobai nenorocit; ori poate se vor teme la un moment dat de capacităţile mele mentale şi mă vor strivi ca pe o insectă veninoasă.
Coşmarul trecu în realitate iar graniţele căzură cu rapiditate: al treilea pat – a treia persoană – Walter Nietzsche ALZHEIMER plus PROGERIA VIRTUAL- pacientul susține că a venit din viitor. Fişa radiologică era destul de clară – boli rare cumulate. Câţiva medici se uitau la el ca la un cobai bun de stors ştiinţa: îi luaseră probe de urină, fecale, îi anexaseră aparatură electronică şi îl studiau pe ecrane. Încercă să le explice ca nu îl pot ajuta pentru că este venit din viitor, iar aparatura cât şi cunoştinţele lor medicale sunt învechite.
Nimeni nu îl asculta cu adevărat, toţi şuşoteau şi veneau cu ipoteze şi păreri diverse. Unul dintre ei îl întrebă dacă s-a descoperit tratamentul sindromului imunodeficienţei dobândite – o boală necruţătoare transmisibilă sexual. Îi zise că acestei boli i se descoperise tratamentul de peste 70 de ani, dar între timp apăruseră alte forme de S.I.D.A. care se puteau trata medicamentos. Problema cea mai mare erau însă acei cincizeci de milioane de purtători cât şi sexualitatea fară graniţe.
Se trezi din imagine parcă tras de păr cu brutalitate, o văzu pe Olivia cum plângea spasmodic şi îl pălmuia. Deschizând ochii îi citi printre lacrimi bucuria reîntoarcerii lui lângă ea şi printre hohote de plâns aceasta îi zise:
– Am crezut că te-am pierdut pentru totdeauna, ce se întâmplă cu tine?… Ai intrat la un moment dat ca într-un somn cataleptic, aşa păţeşti mereu?!
– Am continuat visul – coşmar cu realitatea, o să ajung să nu mai pot face diferenţa. Realitatea şi imaginaţia se contopesc din ce în ce mai des.

VA URMA

Anunțuri

Despre Henry Cosmin Florentin Ştefănescu

Acest site este practic o imagine în oglindă a ce îmi place mai mult să fac... Voi posta atât poezii, proză cât și fotografii de oriunde am călătorit. Aș vrea să cunosc opinia tuturor celor care vizitează acest site despre munca mea. Mulțumesc anticipat!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s