De Cosmin Ştefănescu

„Cei ce sunt nepăsători faţă de trecut vor fi condamnaţi să-l retrăiască.”
GEORGE DE SANTAYANA

La prima vedere, ai fi jurat că priveşte atent pe geam, dar nu… el era pierdut în aceleaşi jocuri şi imagini aproape fotografice derulate după filme şi clişee – neuroni ce se strânseseră de-a lungul timpului în memoria lui.
De-a valma, imagini clare şi vii petrecute parcă mai ieri îi dezvăluiau crima umană, urgia umană – momente cruciale în care erau semnate tratate cu miez putred.
Cele două războaie mondiale, cutremure devastatoare toate acestea i se revărsau tumultos, ca un fluviu, făcându-l să tresară şi să se căiască pentru fantastica lui memorie fotografică ce îl poartă, îndurerându-l, prin pasajele secrete ale timpului luminându-le ca un far imens, aprins nefiresc peste timp.
Un foşnet abia perceptibil îl făcu să se trezească buimac din reverie.
– A, a, a… tu erai !… mă scuzi, sunt cam obosit, eşti de mult timp aici?
– Sunt de ceva timp, dar nu am vrut să deranjez. Erai atât de absorbit de ce se întâmplă afară în jungla umană, încât …
– Da, da …, i-o tăie scurt, mă iei peste picior de parcă n-ai şti de visele sau coşmarurile mele la care, vreau – nu vreau, trebuie să asist zi de zi, ceas de ceas.
– Walter nu o lua şi tu ca pe un afront; am fost chemată de urgenţă la centrul MEDIA –TECKH şi am trecut să îţi spun unde mă poţi găsi în caz că ai nevoie de mine.
– Mda, da mormăi, după care o concedie fără să îi mai acorde nicio atenţie. Ştia să-şi reprime o ură neîmpăcată pentru cei care îl deranjau.
O lacrima i se prelinse din ochii arşi de nesomn, reintra fără voinţă în jungla imaginilor fără sfârşit, dezvăluite parcă de o Fata Morgana nevăzută, neştiută, născută peste noapte în mintea lui şi înjură printre dinţi, pentru a nu ştia a câta oară, ziua când acceptase să fie cobai în acel experiment virtual.
Îşi aduse aminte de acea zi când fusese anunţat conform standardelor şi cerinţelor firmei că în urma testului dat se descoperise că are un coeficient de inteligenţă ieşit din comun – aproape dublu faţa de cel al unui geniu. Conveniseră că este singurul în măsură să testeze IMAGINEA CREATIVĂ, cum o denumiseră şefii – “jocul virtual care va revoluţiona ştiinţa viitorului”. Se pierdu iar în imagini şi se întrebă dacă a existat momentul acela cu adevărat sau şi această etapă a vieţii lui nu era decât un segment dintr-un joc virtual. Un rictus animalic îi înflori în colţul gurii gândindu-se la acestea.
Pentru a se destinde se apucă şi trie imaginile şi descoperi că transcenderea lui în timp transformase timpul într-un punct fix din care putea pleca şi se putea întoarce în orice moment dorea.
Istorie, politică, religie, dragoste deveniseră una şi aceeaşi lucrare a Domnului, în care el se juca exact ca într-un puzzle uriaş încercând să reaşeze imaginile sau datele istorice şi, dintr-o dată, i se configurară ideile trasate clar, de parcă le avea în faţă. Distrusese graniţele timpului şi zâmbi pentru că piesele se aşezau singure la locurile lor neştiute. Descoperise trecerea în transcedent fără ajutorul drogului sau al jocului virtual. Pentru o secundă o imagine cu Einstein ii trecu prin faţa ochilor şi îşi aminti descoperirea teoriei relativităţii E=mc2, care revoluţionase lumea.
Se gândi o clipă să meargă la psiholog să îi povestească tot ceea ce păţeşte, dar îşi lăsă gândul neterminat şi îşi continuă riguros selecţionarea şi trierea imaginilor. Îşi dădea seama că era singurul om care îşi folosea creierul la peste 70% din capacitate şi astfel putea naviga în timp, în orice segment, cu toate că se temea de un singur lucru: să nu modifice prin transcenderile lui în trecut istoria, cu toate nivelurile şi subnivelurile sale.
Totul îi era clar: dacă mai continua să îşi depăşească nivelul, masa cerebrală a creierului i-ar exploda exact ca o bombă cu efect întârziat, aşa că se trezi încet din reverie.
Descoperi că nu se schimbase nimic în biroul lui şi că avea un maldăr întreg de hârţoage de controlat, se gândi la şeful lui de la MEDIA – TECKH, ca la un nebun incurabil, care îl tortura cu atâtea hârţoage şi virtualitate.
Prea multe fişiere, prea multe dosare doldora de date – statistici, planuri, rezultate îi complicau viaţa şi aşa destul de agitată.

Va urma