Incertitudine – Sânge balcanic (21)

de Cosmin ŞTEFĂNESCU

Fragmente de ziare, fragmente de oglinzi

Şi-o lume ce-şi perindă obiceiurile ciudate,

Fiinţe ce-şi scobesc ştiinţa printre dinţi,

Fălindu-se la soare că sunt mereu curate.

–––––––––––––––––––-

O vreme ce apune, timp înecat în risipă,

O vreme ce apasă pe umerii mei goi,

Incert se mişcă fumând a păcii pipă,

Ca un miriapod în lumea de nevoi.

––––––––––––––––––––

Acesta este omul, strivit de o lamelă,

Privit prin microscop de cei mai mari savanţi,

Incert, luptându-se cu moartea, slăbit fiind de boală,

Se simte-nconjurat de-o haită de lupi înfometaţi.

Gărgăriţă pe o floare galbenă
Gărgăriţă pe o floare galbenă

Labirintul gândurilor – Sânge balcanic (20)

de Cosmin ŞTEFĂNESCU

Negreşit, m-am adâncit stupid

În amalgamatul labirint al gândurilor:

Fireşte, nu voi uita s-admit

Că tristeţea-i un loc al zidurilor.

––––––––––––––––––––

Uneori îţi pare că-ţi şopteşte discret tăcerea:

„-Totul este monoton în aceste locuri, amice,

De-ajungi în labirintul plângerii, s-asculţi durerea,

Să vezi cu ochii tăi ce se întâmplă aice.”

––––––––––––––––––––-

Iar când şopteşte lin, e susur de fântână

Şi când te asurzeşte e tunet de avalanşă;

Uneori este o hidoasă bătrână,

Alteori o zână ce posedă o fermecată cămaşă.

Brânduşa de toamnă - Colchicum autumnale
Brânduşa de toamnă - Colchicum autumnale

Fantezie – Sânge balcanic (19)

de Cosmin ŞTEFĂNESCU


Odată, cândva, demult, în timp,

răpus de griji    şi de-anotimp,

fugind de aparenţe sumbre,

de negi, de bube şi de umbre,

–––––––––––––––––-

m-am refugiat în imaginara-mi lume,

sperând să fiu un om şi nu un nume,

dar şi aici nemărginită deziluzie – am fost proclamat zeu

mai mare decât Allah sau însuşi Dumnezeu.

––––––––––––––––––––––

Strigat-am atunci cerului deznădăjduit: Doamne, ţi-am greşit!

Te rog, mă iartă, căci în gândul meu sacrilegiu am săvârşit,

devenindu-ţi egal într-o lume ireală; şi tocmai cine?!… eu!…

o stârpitură, o efemeridă, un vierme bicisnic, un scarabeu.

Dalie înflorită
Dalie înflorită

Osana orbului – Sânge balcanic (18)

de Cosmin ŞTEFĂNESCU

Ca o statuie din bazalt stau

gânditor,

nevăzător,

simţindu-mi orbirea

cu ochii himerici ai minţii,

Necunoscutul a uitat să-mi spună:

vezi:

de altfel poate…

poate nici nu l-aş fi auzit

căci am şi surzit

în contemplare.

A venit toamna - frunze ruginii
A venit toamna - frunze ruginii

Drumul cenuşii – Sânge balcanic (17)

de Cosmin ŞTEFĂNESCU


Mi-aş dori să nu mai fiu trist

să nu mai locuiesc într-o lume bolnavă,

într-un spaţiu acoperit de lavă, insist!…

vreau să exist – insist să-mi distrug masca cea gravă.

––––––––––––––––––––––––

Am uitat că m-am născut între aştri

şi-am coborât odată cu Adam şi Eva din paradis,

sau poate a fost vis!… voi răscoli printre nouri albaştri,

îi voi întreba pe-ai posterităţii pilaştri dacă am căzut în abis.

––––––––––––––––––––––––

Aş dori să redevenim iar puri şi-n vogă să fie liniştea,

iar de nu s-o luăm pe drumul cenuşii şi cu ajutorul acestuia noi, supuşii

Îngenunchind Lui ne vom spune rugăciunea

numai astfel ne vom dobândi înţelepciunea şi vom fi iar mai copii.

––––––––––––––––––––––––-

Dar mă trezesc şi nu mai vreau să fiu trist,

vreau prin drumul cenuşii să-mi tăvălesc existenţa

şi să uit că mai exist

insist… insist… insist…

MAREA NEAGRĂ - PONTUL EUXIN  - BLACK SEA
MAREA NEAGRĂ - PONTUL EUXIN - BLACK SEA

Poezie fără sfârşit – Sânge balcanic (16)

De Cosmin ŞTEFĂNESCU

*

Un sfat: caută să înţelegi sensul cuvântului,

caută să fii ca un puf pe aripa vântului,

lasă-ţi cuvântul să se scalde în miere,

lasă-l căci timpul se scurge şi piere.

*

Tot tu, fii bun, sădeşte-ţi un univers

Bazat pe medalioane din lacrimi de vers,

Pe picturi rupestre din o altă eră

Se născu din vise de poeţi o himeră.

*

Uită-ţi de nume şi de societate

Şi vei putea visa la libertate,

Iar ca situaţia să nu-ţi pară mai puţin ridicolă

Sparge mormântul lui Tutankamon să vezi dacă-i caniculă.

Floricele roşii
Floricele roşii

Chintesenţa vieţii – Picături de viaţă (6)

De Cosmin ŞTEFĂNESCU

De dată recentă am fost admonestat că sunt pesimist şi oarecum criptic în “Picături de viaţă” şi că nu văd partea plină a paharului. Bine-nţeles că părerile sunt împărţite. Fiecare vede exact partea care îl interesează a paharului. Acea parte care îl avantajează într-un fel sau altul.

Am stat, m-am gândit şi trebuie să admit că există mai multe faţete ale vieţii care trebuie evidenţiate. Nu totul este alb şi negru. În viaţa noastră, sunt cu adevărat multe aspecte care ne colorează monotonia zilelor şi chinurile prin care ne trec sistemele de conducere. Hai să vedem împreună (poate) cel mai important aspect al vieţii…

De când ne naştem, suntem încartiruiţi în sistemul solar al iubirii veşnice. Însuşi Iisus ne-a spus “Iubiţi-vă aproapele ca pe voi înşivă” (Matei 22: 34-40). Frumoase cuvinte. Înălţătoare !

Este adevărat că nu au fost prea mulţi cei care s-au înghesuit ca să îi urmeze sfatul. Oare, de ce? Poate, dacă s-ar fi întâmplat toate acestea, lumea ar fi avut în acest moment altă faţă ori soartă. Alt destin. Păcat! Mai-marii vremurilor şi neamurilor s-au folosit de credinţă ca de un scut, iar în spatele acestuia au crescut din vremuri imemoriale răul absolut.

Cu toate acestea, nu toţi oamenii s-au schimbat, nu toţi şi-au întors faţa, mai sunt încă mulţi care nu au uitat de îndemnul Fiului Omului.

Iubirea este însăşi chintesenţa şi liantul vieţii. Este elementul care ne dă forţă să mergem mai departe, să depăşim orice obstacole. Fiecare dintre noi este rodul iubirii. Ea este pecetea acestei lumi.

Într-o bună zi sper că vom reuşi să înţelegem sfatul lui Iisus. Este adevărat că ne-au trebuit cam mulţi ani, peste 2000, până sa începem să ne punem întrebări. De ce? Cum s-a întâmplat? Cum a fost posibil? etc, iar acum cred că a venit vremea  să înţelegem esenţa vieţii…

A venit toamna - foto din arhiva personală
A venit toamna - foto din arhiva personală