Pax vobiscum…

Poem publicat în Observatorul de Toronto Canada – 8/8/2009

Vitraliu abstract

Vitraliu abstract

Ferestre de lumină
Se deschid către cuvânt
și biciuie
cu speranțe infinite viitorul
un vifor de întuneric ne apasă
stă pavăză în fața luminii
încercând să năruie totul
iar speranței
nu i-a pansat nimeni rănile
absolut niciun om
nu s-a gândit
să îi prindă în atele
aripile.

Anunțuri

Despre Henry Cosmin Florentin Ştefănescu

Acest site este practic o imagine în oglindă a ce îmi place mai mult să fac... Voi posta atât poezii, proză cât și fotografii de oriunde am călătorit. Aș vrea să cunosc opinia tuturor celor care vizitează acest site despre munca mea. Mulțumesc anticipat!

2 răspunsuri »

  1. narcis spune:

    „speranta moare ultima!” asa se spune dar daca o sa mai fie atata rautate pe Pamant nu cred ca o sa mai existe nici macar un om sa panseze speranta…acum mai sunt cativa…printre care si tu…

  2. Dana spune:

    Daca speranta ar fi avut intr-adevar aripi, cum zici tu, cred ca de mult si-ar fi luat zborul de langa noi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s