Poem publicat în Observatorul de Toronto Canada – 8/8/2009
cosmin stefanescu
Ferestre de lumină
Se deschid către cuvânt
și biciuie
cu speranțe infinite viitorul
un vifor de întuneric ne apasă
stă pavăză în fața luminii
încercând să năruie totul
iar speranței
nu i-a pansat nimeni rănile
absolut niciun om
nu s-a gândit
să îi prindă în atele
aripile.
Cosmin Stefanescu 
„speranta moare ultima!” asa se spune dar daca o sa mai fie atata rautate pe Pamant nu cred ca o sa mai existe nici macar un om sa panseze speranta…acum mai sunt cativa…printre care si tu…
ApreciazăApreciază
Daca speranta ar fi avut intr-adevar aripi, cum zici tu, cred ca de mult si-ar fi luat zborul de langa noi.
ApreciazăApreciază